La nivel european nu există un cadru comun privind organismele de promovare a egalității de șanse, care au niveluri diferite de independență și competențe, iar Bruxelles-ul ar trebui să le ajute mai mult pentru că i-ar ajuta propriile eforturi în lupta împotriva discriminării în UE, susțin experții și activiștii pentru drepturile minorităților.

„Mișcarea consolidată Black Lives Matter a reușit cu siguranță să atragă mai multă atenție asupra problemei rasismului din Europa”, a declarat pentru EURACTIV Tamas Kadar, director adjunct al Equinet, Rețeaua europeană a organismelor de promovare a egalității.

Întrebat dacă instituțiile UE fac progrese suficiente în problema discriminării rasiale, Kadar a salutat „concentrarea tot mai mare pe combaterea rasismului”.

În ultimul an, Comisia Europeană a prezentat un Plan de acțiune antirasism al UE, strategia UE pentru egalitatea de șanse a romilor și strategia UE antisemitism.

Executivul UE intenționează, de asemenea, să revizuiască legislația existentă, precum Directiva privind egalitatea de tratament indiferent de rasă sau origine etnică, și își propune să prezinte noi acte normative până în 2022, în special în domeniul aplicării legii.

Kadar a descris drept „pași majori” prezentarea Planului de acțiune antirasism, numirea primului comisar dedicat pentru egalitate (Helena Dalli), și crearea unui grup de lucru pentru integrarea egalității.

Cu toate acestea, potrivit acestuia, rasismul instituțional și structural, discursul care incită la ură și eficacitatea scăzută a sancțiunilor și remediilor rămân probleme principale.

„Este adevărat că este important să fie vizate sistemele, structurile și instituțiile care perpetuează discriminarea. Desigur, și persoanele discriminează, dar efectul și prejudiciul aduse de aceste cazuri sistemice de discriminare pot fi mult mai largi și mult mai dificil de abordat", a spus Kadar, adăugând că Equinet urmează să organizeze o conferință despre rasismul instituțional la sfârșitul acestui an, în decembrie.

Un raport recent a arătat în special lacunele din Directiva privind egalitatea rasială, precum și problemele legate de punerea sa în aplicare. Mai mult, raportul arată că „sancțiunile, în cazurile în care se constată discriminare, sunt adesea prea mici sau prea limitate”.

Întrebat dacă ar trebui să existe mai multe proceduri de infringement sau sancțiuni împotriva țărilor membre care nu implementează măsuri, Kadar a spus că „atunci când apar îngrijorări cu privire la conformitatea unor legi și practici naționale cu legislația UE privind egalitatea, ar trebui lansate proceduri de infringement”.

„Înțelegem că unele proceduri de infringement sunt începute de o perioadă substanțială de timp, fără progrese tangibile”, a spus el, adăugând că ar fi crucial să se urmărească și „să se ajungă la o soluție satisfăcătoare în toate cazurile de încălcare a dreptului UE într-un termen rezonabil”.

Cu toate acestea, Equinet este pe cât de puternic pe cât sunt organismele de egalitate din Europa care îl compun, care în prezent se străduiesc să facă față cu diferite niveluri de independență și competențe.

„Când vine vorba de implementare, Comisia este rușinos de pasivă”, a declarat pentru EURACTIV Lilla Farkas, coordonator al Rețelei europene de experți juridici în egalitatea de gen și nediscriminare.

„Multe state membre au înființat organisme de egalitate ca organisme de «promovare», ceea ce înseamnă că activitățile lor se limitează doar la a oferi consiliere juridică victimelor”, a spus ea.

Și întrucât Equinet, ca organizație umbrelă, are doar statut de ONG, este puțin probabil să poată face mai mult decât acum din fondurile pe care le are, a spus Farkas.

Întrebată dacă există suficiente sinergii între organismele naționale de egalitate existente și cele de la nivel european, experta în drept a spus că „există o abundență de organisme de monitorizare la nivelul UE și al Consiliului Europei, ceea ce, de fapt, acționează împotriva sinergiilor și duce la raportări repetitive” .

„Deci, din perspectiva monitorizării, există o supra-raportare”, a spus Farkas.

„Pe de altă parte, din perspectiva implementării, există lacune uriașe, cu unele state membre subfinanțând și subminând organismele de egalitate”, a spus ea, adăugând că Comisia nu își îndreaptă privirea în această direcție.

Blocajul legislativ ar putea fi depășit prin consolidarea mandatului și obiectivelor organismelor de apărare a egalității și prin acordarea de fonduri UE pentru asistență juridică către victimele discriminării, similar modului în care Comisia a finanțat serviciile juridice privind libera circulație a lucrătorilor, a spus Farkas.

În același timp, ea a subliniat că directiva antidiscriminare a Comisiei Europene din 2008, care ar fi transpus principiul egalității de tratament în dreptul UE, a fost blocată de statele membre.

„Motivul este lipsa sprijinului politic din Germania și Polonia", a punctat Farkas, adăugând că mai ales Berlinul are o perspectivă destul de conservatoare și o protecție slabă la nivel național în comparație cu alte state membre.

(Traducerea și adaptarea: Bogdan Neagu)