Șeful Poliției Române recunoaște în cele din urmă că șoferul cu numere inedite a intrat legal în țară, dar din punctul lui de vedere tot e ilegal. Și imoral. În baza cărei legi a fost reținut Răzvan Ștefănescu nu știe încă.

UPDATE

Pus în fața evidenței, șeful Poliției a recunoscut că lui Răzvan Ștefănescu i s-a făcut dosar penal din cauza sesizării unor ”cetățeni”: ”E imoral să porți astfel de numere pe mașină”.


+++

Marți, șeful Poliției Române, Ioan Buda, a avut prima reacție referitoare la cazul șoferului Răzvan Ștefănescu, fără a reușit să lămurească motivul pentru care acestuia i-a fost suspendat permisul, i s-au reținut plăcuțele de înmatriculare și i s-a întocmit dosar penal. El a declarat, pentru Realitatea TV, că România aplică cu unele rezerve Convenția de la Viena, nefiind în stare să explice cum și când și-a manifestat țara noastră aceste rezerve. Buda se referea la amendamentul din 2016 care permite și plăcuțele ce conțin doar litere, doar că România nu s-a opus la momentul respectiv, prin urmare astfel de plăcuțe de înmatriculare pot circula legal și pe teritoriul românesc.

Miercuri, Buda a aflat și el că în România pot circula și mașini cu numere ce conțin doar litere. Întrebat de ce totuși a fost sancționat Răzvan Ștefănescu, șeful Poliției Române a răspuns că aceste măsuri luate de poliție au venit în urma unor sesizări primite de la cetățeni.

Mai mult, el recunoaște că șoferul a intrat legal în țară, dar afirmă că ilegal din punctul lui de vedere. (!?)

"La intrarea în țară a intrat legal, din punct de vedere al plăcuțelor de înmatriculare. Din punctul meu de vedere, ilegal, imoral, pentru că avea acea sintagmă pe plăcuțele de matriculare, vulgară. Poseda documente de călătorie, poseda documentele pentru mijlocul de transport și a intrat în țară legal. După intrarea în țară, la două, trei zile, în spațiul public a ajuns această problemă: că există un autoturism care circulă în România cu plăcuțe de înmatriculare cu acea sintagmă murdară. Noi am luat măsuri de a-l identifica și am discutat pe canalele noastre de comunicare polițienească", a susținut Buda.

Șeful Poliției continuă însă să răspândeasc un fake news și anume că autoritățile suedeze l-au informat că plăcuțele de înmatriculare nu sunt valabile decât pe teritoriul statului suedez. Ori, autoritățile suedeze au anunțat clar în repetate rânduri că plăcuțele sunt valabile în toate statele UE.

Brigada Rutieră a anunțat luni că lui Răzvan Ștefănescu i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România", faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.

Supărat pe plătitorii de taxe

Deranjați de modul în care poliția îl "hărțuiește" pe șoferul cu plăcuțe anti-PSD, numeroși români au dat review-uri negative pe pagina de Facebook a Poliției Române, al cărei rating s-a prăbușit la 1,2 stele (din 5), review-uri însoțite de comentarii negative la adresa polițiștilor. Administratorii paginii au trimis mesaje prin care au cerut polițiștilor recenzii de cinci stele, potrivit unei postări a fostului comisar Traian Berbeceanu. Unii însă nu s-a conformat rugăminții și chiar au dat doar o stea paginii.

În acest context, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Muntean, a scris pe Facebook că toți cei care jignesc polițiștii să nu mai apeleze la ei când au probleme, ci la "popi sau vecini":

 

"Pentru toți care jigniți și urâți Poliția Română, vă rog ca data viitoare când aveți probleme să apelați la oricine altcineva, nu la poliție. Când vă fură bunurile, când vă agresează pe stradă, la accidente rutiere, vă rog să apelați la vecini, la popi, la rude, dar nu la poliție".

 

Brigada Rutieră s-a delimitat de mesajul postat.

"Cu privire la mesajul postat pe pagina de socializare a Poliției Române de către colegul nostru Ovidiu Munteanu, vă aducem la cunoștință faptul că Brigada Rutiera nu achiesează la cele transmise, mesajul fiind unul strict personal. Brigada Rutieră vă asigură că este și va rămâne în slujba cetățeanului, indiferent de situație”, au precizat reprezentanții Brigăzii Rutiere.