Consistoriul Mitropolitan a decis vineri, definitiv, ca fostul preot Cristian Pomahaci să nu mai aibă dreptul se a săvârși lucrări sfinte, de a purta ținuta clericală și de a se împărtăși în altar.

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost caterisit în ședința Consistoriului Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei în data de 27 iulie 2017, fiind acuzat că a racolat un minor în scopuri sexuale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracțiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări.

Sesizarea a fost făcută după ce în spațiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreține relații sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, ”ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moșuni din județul Mureș care aparține de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.