Conducerea MAI a prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, stadiul pregătirilor pentru desfășurarea referendumului din 6-7 octombrie, iar experții atrag atenția că terenul a fost pregătit pentru a se lăsa loc fraudelor masive.

Astfel, ministrul de Interne, Carmen Dan, a precizat că au fost tipărite peste 21.099.107 de buletine de vot, 95.570 de ștampile cu mențiunea ”VOTAT” și peste 19,4 milioane de timbre autocolante, iar nivel național a nivel național sunt puse la dispoziție 18.662 de secții de votare.

Dan a mai anunțat că Prefectula Capitalei a cerut suplimentarea bugetului cu 516.000 de lei.

Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Marian Muhuleț, a anunțat, în cadrul aceleiași conferințe, că aproximativ 4.000 de președinți de secții de votare s-au retras.

"S-au retras aproximativ 4.000 de oameni la nivel național, nu este o cifră foarte mare, iar baza de date pusă la dispoziție de către AEP președinților de tribunale este de aproape 60.000 de persoane. (...) Nu există riscul să nu fie deschise secții de votare", a declarat Muhuleț.

De asemenea, în OUG 86/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, la art. 18 se precizează:  "În tot cuprinsul anexelor nr. 2-6, sintagma "Numărul participanților trebuie să fie egal cu suma ce rezultă din adiționarea cifrelor de la pct. 5, 6 și 7." se înlocuiește cu sintagma "Pct. 2 >/= Pct. 5 + pct. 6 + pct. 7".

Sorin Ioniță, Expert Forum, a explicat modificarea acestui articol printr-o postare pe contul său de Facebook.

"Alerta de frauda la referendum: s-a modificat formularul de raportare a participarii la vot din sectii (vezi atasat). Exact la numarul de participanti, adica miza acestui scrutin. Vom avea situatii halucinante cand in urna vor fi 500 de buletine, dar pe lista apare ca au votat 550 de cetateni. Pentru pragul de participare se in calcul ultimul numar", scrie Ioniță.

În același context, Expert Forum își arată îngrijorarea cu privire la anumite reglementări și practici legate de Legea 3/2000, precum și ale OUG 86/2018 referitoare la frauda la referendum și întocmirea proceselor verbale privind consemnarea rezultatelor, prezentând trei puncte esențiale care cred ei că generează îndoieli legate de desfășurarea corectă a referendumului.

Marți, CNA a decis că este permisă campania electorală în timpul defășurării referendumului.

"Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a modificat*, cu trei zile înainte de procesul de consultare, regulile de desfășurare a campaniei pentru referendum. Articolul 8 al Deciziei CNA nr. 441 din 20.09.2018 a fost schimbat, fiind eliminată interdicția de a transmite "îndemnuri de a vota sau de a nu vota”. Această decizie este inacceptabilă din două motive: modifică regulile referendumului în timpul referendumului, iar modificarea este grav părtinitoare, favorizând încurajarea participării cetățenilor la referendum.Această nefastă modificare a regulilor, decisă de o majoritate a membrilor CNA (au fost doar trei voturi contra), a fost – conform declarațiilor mai multor membri ai CNA - consecința directă a intervenției unei delegații de reprezentanți ai unor biserici și ai unor instituții media – radiouri și televiziuni - aparținând cultelor, la nivelul conducerii Consiliului", informa ActiveWatch.

Și Ministerul Afacerilor Interne a lansat un clip video intitulat "TU votezi. MAI te informează", în care informează cetățenii cu privire la votul din 6-7 octombrie.


PSD anunța săptămâna trecută, prin Liviu Dragnea, că nu va face campanie pentru referendum, ci va face doar "acțiuni de informare", în ciuda faptului că premierul a spus la Bruxelles că nu se va implica deloc în campanie. 

În realitatea, potrivit Paginademedia.ro, PSD plătește difuzarea unor spoturi "Spune DA la Referendum". 

În București, dar și în alte orașe, autoritățile au afișat ilegal bannere și afișe care îndeamnă lumea la vot, pentru "a apăra copiii României".

Fotografia de mai jos este realizată pe Strada General H. M. Berthelot din București.