Dorin Florea, primarul din Tg. Mureș, susține că cei care vor să facă un copil trebuie să îndeplinească anumite condiții, printre care un nivel de educație minim stabilit prin lege.

”Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă...Propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:
- dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;
- situație financiară acceptabilă;
- un nivel de educație minim stabilit prin lege;
- vârsta minimă la care un adult să devină părinte”, a scris luni, pe Facebook, Dorin Florea.

”În cazuri excepționale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare ( igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posibilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus. Cred că nu este cazul să ne gândim să creștem demografia țării cu orice preț. În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc”, a mai scris Florea.

Contactat de HotNews.ro, Dorin Florea susține că ”statul încurajează nemunca” și că a întâlnit cazuri în care fete de 12-13 ani au devenit mame ”pentru banii de alocație”. Dorin Florea s-a referit explicit la comunitatea roma: ”Eu am ( la Tg. Mureș-n.r.) cel mai mare număr de țigani din țară (...) Țiganii sunt o problemă serioasă a României și ne facem că nu vedem?! (...) De când i-a dezrobit Cuza, au rămas la fel”. 

Întrebat dacă propunerea sa nu va fi calificată drept una nazistă, Dorin Florea a răspuns: ”Mă doare în fund de mediocritatea abjectă a celor care spun asta”.