Primarul din Timișoara, Dominic Fritz, susține că este inevitabilă carantina în oraș, măsura fiind deja analizată și pentru alte 11 localități din județ.

"Suntem la o rată de infectare, în Timișoara, de aproape 6 la mia de locuitori, asta înseamnă că intrăm într-un scenariu de creștere exponențială și, din păcate, este puțin probabil să putem evita o carantinare a orașului și a întregii zone periurbane. Ieri, DSU a dat o comunicare că localitățile care depășesc 6 cazuri la mia de locuitori, trebuie să trimită necesitatea lor de carantinare. Asta înseamnă că o să ne confruntăm foarte curând cu această decizie", a declarat Dominic Fritz, potrivit opiniatimisoarei.ro.

Edilul a mai afirmat că nu crede că cineva poate să ia această decizie ușor, dar, "dacă privim cifrele în față, dacă realizăm că oricum la un moment dat va trebui să carantinam zonă metropolitana…Mai bine mai devreme decât mai târziu, că să limităm răspândirea virusului".

Fritz a mai spus că scopul principal al deciziei trebuie să fie că la sfârșitul lui decembrie "să sărbătorim cât de cât un Crăciun normal și să salvăm câte vieți posibile, iar pentru asta trebuie să luăm aceste măsuri".