Președintele PSD, Liviu Dragnea, promitea, în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare, că Bucureștiul va avea o centură ocolitoare cu patru benzi si o autostradă inel de 102 km, dacă partidul său câștigă alegerile și ajunge la guvernare.

Ministerul Transporturilor a anunțat, joi, însă, că abandonează lucrările pentru Centura Capitalei și că acestea vor fi realizate abia după anul 2020.

Asta, deși liderul PSD preciza, în noiembrie 2016, că dacă PSD va castiga alegerile parlamentare și va ajunge la guvernare, Centura Capitalei nu doar că va avea patru benzi, plus o autostrada inel in jurul Bucureștiului de 102 km si va costa 1,2 miliarde de euro, ci și că până în anul 2020 va fi gata.

Potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor, cei aproape 47 km din Centura de Sud a Capitalei, între Autostrada A2 și A1, vor costa 965 de milioane de lei. Din această sumă, până acum, Ministerul a plătit 60 mil. lei până la finalul lui 2015 și 133.000 de lei în 2016, scrie zf.ro.

Ministerul Transporturilor va aloca, în 2017, numai 106 mil. lei, adică puțin peste 10% din valoarea totală a proiectului. Mai mult, potrivit planului, în 2018 nu se va aloca niciun leu, în 2019 se vor aloca aproape 250 mil. lei, iar în 2020 - 550 mil. lei.

Potrivit prognozelor, cel mai probabil, abia peste patru ani se va circula civilizat între cele două autostrăzi prin partea de sud a Capitalei, comentează Ziarul Financiar.

De asemenea, pasajul de la Domnești de pe Centura Capitalei, anunțat de CNADNR la finalul lui 2015 și despre care se discută încă din 2009, care ar fluidiza traficul într-una din cele mai aglomerate zone din România, este de asemenea abandonat, iar finalizarea sa este amânată pentru după 2020, ceea ce va însemna zeci de milioane de euro pierdute de către companiile de transport care vor avea camioanele blocate în acea zonă, potrivit sursei citate.

Discrepanța dintre promisiunile PSD din campania pentru alegerile parlamentare din 2016 și faptele Ministerului Transporturilor din 2017 au fost sesizate de consilierul PNL la Primăria București, Ciprian Ciucu.

"Vă mai aduceți aminte, acum în campania asta pentru parlamentare, cum Gabriela Firea și Leaveyou Dragnea se băteau ei cu pumnul în piept că vor face o mare centură pentru București cu patru benzi? Ziceau că dacă vor avea și Ministerul Transporturilor vor face și vor drege... Ei bine, acum că s-au văzut cu sacii în căruță, vedeți că au mințit!", a scris Ciucu, pe pagina sa de Facebook.

Este de precizat, totuși, că ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, spunea, înainte de investirea în funcție, că nu dorește să dea niciun termen pentru realizarea proiectelor actuale de autostrăzi și nu vrea să promită finalizarea niciunui kilometru de autostradă.