Fostul ministru al Justiției, Raluca Prună, crede că statul român este incapabil să-și apere cetățenii, este sexist și are o atitudine medievală.

Raluca Prună a declarat luni la RFI că autorul moral al crimelor din Caracal este coaliția PSD-ALDE: ”Deși suntem sub emoție, trebuie să fim corecți și să spunem că ceea ce s-a întâmplat acolo nu are direct de-a face cu modificările aduse legilor justiției sau cu propunerile de modificare la Codul de Procedură Penală, dar există sigur un autor moral în toată această poveste, care este coaliția PSD-ALDE și mai precis, cineva care este deputat de Caracal și anume domnul Florin Iordache. Eu aduc aminte publicului românesc că la începutul anului 2018, domnul Iordache împreună cu echipa de strânsură cu care vroia să siluiască Codul de Procedură Penală propunea niște măsuri nemaiîntâlnite, propunea de exemplu ca imaginile luate de camerele amplasate în spațiul public să nu poată fi folosite ca probe. Păi, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, noi n-am fi descoperit nici astăzi cine este autorul crimei din Caracal".

"Mai propunea domnul Iordache atunci, nu singur, dar domnia sa a fost vârful de lance, ca înainte de efectuarea unei percheziții, să anunțăm persoana, să-i dăm un telefon înainte ei, persoanei sau avocatului și să-i spunem mâine noi o să venim să facem o percheziție. Se mai propunea să anunțăm înainte despre o interceptare. Și toate aceste lucruri pentru 5% infracțiuni de corupție în România, care sigur că privesc probabil în marea lor parte politicienii", a mai declarat Raluca Prună la RFI