Doi din trei români (66%) sunt optimiști în legătură cu viitorul Uniunii Europene, cu mult peste media europeană (57%). În ceea privește România, direcția în care se îndreaptă țara este apreciată drept greșită de 64% dintre respondenții români.

Valorile care reprezintă cel mai bine Uniunea Europeană sunt drepturile omului (34% România, 33% UE), democrația (32% România, 33% UE) și pacea (32% România, 40% UE), potrivit  raportului național pentru România, parte a studiului Eurobarometru standard 88.

Mai bine de jumătate dintre români tind să aibă încredere în Parlamentul European (56%, față de 45% media europeană) și în Comisia Europeană (50% față de o medie europeană de 42%).

Ca și în anii interiori, încrederea românilor în instituțiile naționale este mai redusă. Astfel, doar 21% dintre români au încredere în guvern, 18% în Camera Deputaților și 13% în partidele politice.

Pentru următorul an, 35% dintre români declară că situația economică națională va fi mai proastă, înaintea lor plasându-se grecii (48%), croații și britanicii (39%). Când vine însă vorba de situația economică a Uniunii Europene, unul din doi cetățeni români, similar cu media UE, declară că aceasta este mai degrabă bună și foarte bună.

România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană în rândul țărilor ai căror cetățeni declară că se așteaptă ca nivelul de trai să scadă în următoarele 12 luni, fiind urmată îndeaproape de Grecia. 

Totodată, 47% dintre români cred că Uniunea Europeană se îndreaptă în direcția bună, ponderea fiind peste media europeană, cu 17 puncte procentuale. În ceea ce privește România, direcția în care se îndreaptă țara este apreciată drept greșită de 64% dintre respondenții români, în timp ce la nivel european media este de 49%.

Pe planul schimbărilor democratice, chiar dacă în toamna anului 2017 aproximativ jumătate dintre români (53%) erau mulțumiți de felul în care democrația funcționează în UE, mai puțin cu 5 puncte procentuale față de toamna anului 2016, ponderea lor era mai mare decât media europeană (UE28: 48%). Însă, doar unul din trei români este mulțumit de modul de funcționare a democrației în România.

Detalii, aici și aici.