FADERE a sesizat luni Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, după ce preotul Ion Croitoru din localitatea Corod, Galați, a spus că românii din Diaspora reprezintă ”pleava”.

”FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) a sesizat în cursul zilei de astăzi Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în cazul preotului Ion Croitoru, care într-un discurs public, i-a numit pe românii din diaspora "pleavă". Prezent la o întâlnire culturală în localitatea Corod, preotul a mai afirmat că plecarea românilor în afara țării nu ar fi o mare pierdere pentru România pentru că cei din Diaspora ar fi oameni de proastă calitate. Este inacceptabil ca fețele bisericești, care ar trebui să propovăduiască pacea și buna înțelegere între oameni, să incite în mod iresponsabil la ură și la xenofobie”, au precizat reprezentanții FADERE într-un comunicat de presă.

Asociația solicită Patriarhiei Române să spună ”dacă se delimitează de aceste declarații publice și să comunice măsurile concrete pe care le va lua în acest caz”.

”La început am ascultat un vers… «cu cei plecați noi rămânem mai săraci, că țara rămâne mai săracă».  Să știți că nu-i adevărat deloc! Știți cine pleacă? Pleava! Cei care n-au rădăcini! Cei care nu au simțit românește!”, a declarat preotul Ion Croitoriu la o întâlnire culturală din localitatea Corod, Galați, care a avut loc pe 6 septembrie 2018.