Sistemul de sănătate din România suferă din cauza finanțării reduse, ba, mai mult, chiar și resursele disponibile sunt utilizate ineficient, în timp ce lipsa de informații îngreunează orice inițiativă de îmbunătățire a sistemului, arată un raport al Comisiei Europene, realizat împreună cu OCDE și Observatorul european pentru sisteme și politici de sănătate.

Raportul „Starea sănătății în UE” a fost publicat de Comisie chiar în ziua în care premierul Mihai Tudose a lăudat în plenul Parlamentului activitățile întreprinse de guvernul pe care îl conduce în domeniul asistenței medicale. Fără a menționa lipsa medicamentelor de pe piață, Tudose a enumerat mai multe alocări de fonduri pentru dotarea și modernizarea spitalelor, susținând: „În acest an avem investiții-record în infrastructura de sănătate, concretizate în modernizarea și extinderea a 17 spitale publice, reparații capitale la alte 8 spitale publice, finalizarea Maternității Brașov și a Spitalului de Urgență pentru Copii din Iași, cel mai mare din Regiunea Nord-Est. S-au identificat terenurile pentru viitoare spitale regionale de la Cluj, Iași și Craiova, au fost și preluate de Guvern în vederea demarării construcției, de asemenea, pentru Spitalul Republican al Capitalei”.

În paralel, tot miercuri, producătorii de medicamente au dat publicității un studiu care arată că România se află nu doar în urma unor țări dezvoltate din vestul Europei, dar și în urma multor țări din regiunea central și est-europeană, în privința consumului de medicamente inovatoare.

Astfel, în domenii precum cardiologia, diabetul, unele forme de cancer sau psihiatria, consumul de medicamente inovatoare este cu 50% mai mic decât media europeană, ceea ce, susține Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), confirmă faptul că România „nu reușește” să ofere tratamente noi la nivelul la care au acces alți pacienți din țările din jur. 

Studiul IQVIA (QuintilesIMS) arată că, între 2013 și 2016, din 156 de medicamente inovatoare aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, doar 20 au fost introduse pe lista medicamentelor compensate și gratuite din România. Italia a introdus la compensare 86 de medicamente, Slovenia 52, iar Bulgaria 33, în timp ce media europeană este de 51 de medicamente. În plus, din momentul în care un medicament nou este aprobat de autoritățile competente și până când acesta este introdus la compensare trec 43 de luni, de două ori mai mult decât în Bulgaria sau în Cehia, după cum relatează Agepres.

În timp ce autoritățile din România aleg să prezinte doar informațiile care le convin, Comisia Europeană notează sec că speranța de viață din România este una dintre cele mai scăzute din UE și că șpăgile sunt „larg răspândite și substanțiale” în sectorul medical din România:

Principalele concluzii referitoare la România incluse în raportul „Starea sănătății în UE”:
 

• În timp ce o mare parte din populația României se auto-evaluează ca bucurându-se de o stare bună de sănătate, speranța de viață la naștere rămâne cu aproape șase ani sub media UE și este una dintre cele mai scăzute din UE. Au existat și unele tendințe nefavorabile, inclusiv creșterea ratelor de mortalitate pentru cele mai frecvente cauze de deces (boli cardiovasculare și cancer pulmonar, de sân și colorectal), creșterea numărului de cazuri noi de HIV/SIDA și scăderea ratelor de imunizare.
• Consumul episodic excesiv de alcool în rândul bărbaților reprezintă o problemă de sănătate publică gravă, acesta având cel mai ridicat nivel din UE, dar fără niciun program național în vigoare pentru a combate acest lucru. În termeni pozitivi, numărul persoanelor care fumează zilnic este în concordanță cu media UE, iar rata obezității în rândul adulților este cea mai mică din Europa. Totuși, factorii de risc comportamentali contribuie la mai mult de 40% din povara generală a bolii din România.
• Sistemul sanitar din România este caracterizat prin finanțare scăzută și utilizare ineficientă a resurselor publice, cu cele mai scăzute cheltuieli pe cap de locuitor ca pondere din PIB în UE. Lipsește acoperirea universală, deși populația neacoperită are acces la un pachet minim de servicii. Există și inegalități cu privire la accesul la servicii între populația din zonele rurale și cea din zonele urbane, ca și pentru grupurile vulnerabile. Eforturile recente includ crearea unor centre comunitare de îngrijire pentru a îmbunătăți accesul, inclusiv pentru populația romă.
• Cheltuielile „din buzunar” reprezintă o cincime din cheltuielile totale cu asistența medicală și includ plățile directe și plățile neoficiale. Acestea din urmă sunt considerate a fi larg răspândite și substanțiale, dar totuși greu de estimat, împiedicând efectuarea unor calcule de încredere pentru evaluarea ponderii reale a cheltuielilor private din domeniul sănătății. Accesibilitatea din punctul de vedere al costurilor este principalul motiv pentru nevoile nesatisfăcute de asistență medicală raportate.
• Eficiența sistemului sanitar este limitată de întârzieri în trecerea de la serviciile de îngrijire medicală cu internare și asistența spitalicească la asistența medicală ambulatorie și asistența medicală primară. Consolidarea asistenței medicale primare se află pe agenda politică din 1990, dar serviciile de asistență medicală primară și comunitară sunt încă insuficiente și sub-utilizate și continuă să existe o utilizare inadecvată a serviciilor de îngrijire medicală cu internare și a asistenței medicale ambulatorii specializate, inclusiv a asistenței acordate în cadrul serviciilor de urgență din cadrul spitalelor.
• Eforturile de îmbunătățire a sistemului sunt îngreunate de lipsa de informații. Nu sunt date suficiente pentru a evalua calitatea asistenței, iar evaluarea tehnologiei medicale se află încă într-un stadiu de dezvoltare incipient. Nu există criterii clare pentru alocarea resurselor și sunt disponibile dovezi insuficiente pentru îmbunătățirea raportului cost-eficacitate. De asemenea, nu există un sistem în vigoare care să asigure o distribuire echitabilă a instituțiilor și a resurselor umane în domeniul sănătății în toată țara, pentru a depăși inegalitățile între zonele rurale și cele urbane.
• Cu toate acestea, există un număr de inițiative pentru a îmbunătăți sistemul sanitar. Strategia națională de sănătate din România stabilește obiective strategice în domeniul serviciilor de sănătate publică și de asistență medicală și este susținută prin dezvoltarea a opt planuri regionale, pentru a reorganiza serviciile medicale și a direcționa investițiile spre zonele dezavantajate. A fost înființată o Autoritate Națională de Management al Calității în Sănătate, iar noul guvern abordează condițiile forței de muncă din domeniul sănătății și accesul la medicamente.