În mediul rural, 88% dintre adulți au absolvit cel mult o școală postliceală, iar 80% dintre părinți își doresc ca în viitor copilul lor să își continue studiile la liceu.
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituție aflată sub autoritatea Ministerului dezvoltării (MLPDA), a recepționat, ieri, în comuna 1 Decembrie (jud. Ilfov), 21 de locuințe sociale destinate comunităților de romi.
EURACTIV.ro a organizat luni, 28 iunie 2021, stakeholders workshop intitulat ”România - Incluziune Etnică și Rasială”, în parteneriat cu Consiliul Național de Combatere a Discriminării.
Fundația Amfiteatru a demarat un nou proiect ce are ca obiectiv creșterea sustenabilă a calității vieții comunităților de romi, contribuind la creșterea incluziunii și abilitarea romilor din comuna Belin, județul Covasna, și cartierul Ferentari.
De la 1 iulie, Finlanda preia Președinția rotativă a Consiliului. Helsinki vrea să se concentreze pe statul de drept, competitivitate și incluziune socială, protejarea cetățenilor și calitatea UE de lider global în combaterea schimbărilor climatice.
Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a prezentat luni, în deschiderea lucrărilor celei de a 57-a sesiuni a Comisiei pentru Dezvoltare Socială (CSocD), poziția UE privind incluziunea socială și abordarea inegalităților.
Șefii de stat și de guvern au avut o "vie discuție" la Consiliul European asupra cotelor de primire a refugiaților, care nu a condus la depășirea de către Uniunea Europeană a impasului legat de această măsură controversată.
Mai multe state membre ale Uniunii Europene înregistrează întârzieri în punerea în aplicare a reformelor socio-politice în sectoare esențiale, cum ar fi educația, arată un studiu al Fundației Bertelsmann. Printre ele și România.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.