Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi că Guvernul aprobă un memorandum pentru o investiție de aproape 100 de milioane de euro, prin care vor fi dezvoltate conexiuni pentru internet de mare viteză în aproape 1.000 de localități din țară.
Lumea este înfășurată într-o rețea de cabluri, care duc internetul peste tot. Importanța lor a fost reafirmată de atacul de care sunt acuzați Houthi din Yemen, capabil să întrerupă 25% din traficul de internet dintre Asia și Europa.
Ne petrecem în medie peste șase ore pe zi pe internet. Poate fi o utilizarea productivă a timpului sau o experiență exasperantă, în funcție de viteza conexiunii la internet.
Deși a fost detronat de TikTok la sfârșitul anului 2021, Google și-a recăpătat curând titlul de cel mai popular domeniu de pe internet, iar dacă ne uitam la trecut, nu pare să fie pregătit sa-l cedeze prea curând.
În regiunile daneze și olandeze, 90% din populația între 16 și 64 de ani folosește home banking. Cele mai mici procente, conform Anuarului Regional al Eurostat, se înregistrează în Bulgaria, România și în cinci regiuni italiene din sudul Italiei.
Un sondaj Eurobarometru, realizat special pentru Parlamentul European, analizează în profunzime obiceiurile legate de mass-media, inclusiv încrederea cetățenilor în diferite surse de informare, transmite reporter.gr.
Cât de mult plătim pentru internet, un serviciu care este considerat deja o necesitate de bază în condițiile în care totul trece prin ecranul unui computer, unui telefon mobil sau al unei tablete?
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a lansat în consultare publică un proiect prin care 945 de localități aflate în zone neacoperite de rețele de internet de bandă largă vor beneficia de conexiuni de mare viteză.
Participanții la reuniunea climatică COP27 au constatat că rețeaua de internet a conferinței blochează accesul la site-ul organizației Human Rights Watch (HRW), dar și la alte site-uri esențiale, necesare pentru documentare în cursul discuțiilor.
Comisia a prezentat o propunere legislativă privind reziliența cibernetică. Noile reguli vor avea în vedere vulnerabilitățile dispozitivelor conectate și vor cere ca acestea să fie securizate încă de la proiectare.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.