Iranul este din nou criticat pentru nerespectarea drepturilor omului, iar Organizația Națiunilor Unite a deplâns executarea vineri a doi tineri de 17 și 22 de ani, transmite 20 Minutes.
Au găsit cadavre goale, mutilate, sângerând, cu încheieturile legate. Violate, ucise, masacrate. O oroare fără sfâșit a fost săvârșită pe 7 octombrie în kibbutz-uri de către teroriștii Hamas.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la tragedia de la Caracal și va întocmi un raport special referitor la problemele de sistem care au înlesnit-o, pentru evitarea unor situații asemănătoare în viitor.
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat controversata lege privind dezincriminarea violențelor domestice, ceea ce reduce opțiunile juridice de care dispun victimele, dar și pedepsele împotriva agresorilor.
Mihail Lesin, fost consilier al lui Putin și ministru, a fost găsit mort într-un hotel din SUA. Inițial, autoritățile au avansat drept cauză a morții un atac de cord. Expertiza medico-legală a stabilit că nu a fost vorba de o moarte naturală.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.