Din momentul aderarii statelor est-europene la Uniunea Europeana, comertul ilegal cu caini a ajuns pana in regiunile vestice ale Europei, iar Romania se afla in prim planul acestui fenomen, a declarat vicepresedintele Ligii italiene anti-vivisectie, Roberto Bennati, intr-un interviu publicat de cafebabel.com.

Comentand pe marginea noii legislatii europene in domeniu, Bennati a afirmat ca, dupa integrarea noilor state estice in UE, fenomenul comertului ilegal cu caini a ajuns pana in Franta, Italia si Germania. “Este un fenomen dificil de evaluat.

Diferite informatii indica ca, doar in 2006, s-au realizat venituri de peste 10 milioane de euro din acest trafic”, a precizat Roberto Bennati in materialul intitulat “Protezione animali, Romania pecora nera” (Protectia animalelor: Romania - oaia neagra).

Oficialul italian a afirmat ca Romania se afla pe primul loc in domeniul traficului cu caini si, pe deasupra, tara noastra are cea mai scazuta rata in ceea ce priveste protectia animalelor.

“Asociatiile lupta impotriva uciderii animalelor in strada iar cainii care supravietuiesc o fac in conditii foarte grele”, a declarat Bennati, adaugand ca, “cu toate acestea, nu exista reglementari in domeniu”.

In acest moment, Uniunea Europeana stabileste o noua legislatie si, pentru prima data, pune la punct un plan de actiune ce vizeaza asistenta si protectia animalelor.

Potrivit afirmatiilor lui Bennati, tarile nordice acorda cea mai mare atentie conditiilor de viata ale animalelor, el mentionand in acest sens Finlanda, Suedia si Marea Britanie.

Articol complet la HotNews.ro