Comisia a realizat un top al realizarilor cu care se poate lauda la sfarsitul anului 2007. Anul acesta, cand Uniunea Europeana aniverseaza 50 de ani de existenta, clasamentul celor mai importante realizari ale sale include lupta impotriva schimbarilor climatice si Tratatul de la Lisabona.

De multe ori, nu ne dam seama cat de mult contribuie UE la imbunatatirea vietilor noastre. Clasamentul de anul acesta al celor mai importante zece realizari demonstreaza ca preocuparile noastre, ca cetateni, consumatori sau lucratori, se situeaza in centrul activitatilor zilnice ale Uniunii. 

Recent, liderii UE au adoptat Tratatul de la Lisabona pentru a mari eficienta si caracterul democratic al Uniunii celor 27, acordand puteri sporite Parlamentului European si garantand ca parlamentele nationale vor avea un cuvant mai greu de spus in elaborarea politicilor UE.

O alta realizare importanta a fost crearea de noi locuri de munca. In anul 2007, rata somajului a scazut in Europa, mai ales datorita unei economii sanatoase si stabilitatii preturilor, consecinta directa a existentei unei monede puternice, euro.

De asemenea, UE si-a asumat responsabilitatile care ii revin in calitate de actor global, situandu-se in avangarda luptei impotriva schimbarilor climatice si a consecintelor acestora.

Posibilitatea de a calatori fara pasaport, prevazuta de acordul Schengen, a fost extinsa, iar acum beneficiaza de ea majoritatea tarilor care au aderat la UE in 2004.

Tinandu-si o promisiune facuta in anul 2006, Comisia a impus o reducere drastica a costurilor de utilizare a telefoanelor mobile pe parcursul deplasarilor in Europa.

Printre alte succese ale acestui an se numara:

- promovarea valorilor democratiei in intreaga lume, dupa cum rezulta din cresterea numarului cererilor de monitorizare a alegerilor de catre observatori ai UE;
- posibilitatea oferita consumatorilor europeni de a-si alege furnizorul de electricitate si gaz;
- reducerea costurilor la biletele de avion  cu destinatia SUA, datorita acordului „cer deschis”, semnat la inceputul acestui an;
- incurajarea unei alimentatii sanatoase  prin intermediul reformelor din septembrie privind producerea si comercializarea fructelor si legumelor;

- apararea intereselor consumatorilor – politica UE in domeniul concurentei impiedica intreprinderile dominante sa-si foloseasca puterea economica pentru a limita concurenta.

Informatii suplimentare sunt disponibile pe site-ul Europa si voi in 2007 https://ec.europa.eu/snapshot2007/index_en.htm.

Link: - Site-ul dedicat realizarilor UE pe 2007: Un instantaneu al realizarilor UE in 2007

Sursa: Comisia Europeana