Parlamentarul si profesorul Vasile Puscas despre cum au reusit romanii sa inregistreze ca denumire de origine palinca si ungurii nu, si cum au profitat de cunoscuta bautura dublu rafinata cele doua popoare.

In timpul negocierilor de aderare la Uniunea Europeana s-a ajuns la o temperatura mai ridicata atunci cand s-a discutat despre palinca. In 2002, Ungaria a intentionat sa obtina exclusivitate pentru produsul pálinka, celebra bautura distilata din fructe. Era anul cand Ungaria se pregatea sa incheie negocierile de aderare, pe cand Romania abia intrase in substanta acelorasi negocieri. Ungaria, deodata cu alte 9 state candidate, urmarea sa devina membra a Uniunii, in 2004, iar asupra Romaniei inca mai planau incertitudini. Ungaria avea imaginea „elevului sarguincios”, pe cand Romania era privita cu destula retinere. Si totusi, in 2002, Ungaria nu a primit drepturi exclusive pentru pálinka. Tratatul de Aderare a Ungariei la UE (2004) mentioneaza ca „numele  rachiului de fructe » poate fi denumita Pálinka numai pentru bautura spirtoasa produsa in Ungaria si pentru distilatele de piersici produse numai in urmatoarele zone ale Austriei: Niederösterreich, Burgenland, Steiermark si Viena”. De mentionat ca asa-zisa „batalie a palincii”, cum o numea presa in 2002-2003, nu a dus la precizarea sortii palincii din Romania din motive obiective, dar a relevat, in schimb, multa netrebnicie autohtona.

In primavara anului 2004, la finalul negocierii capitolului 7 – Agricultura, Romania a putut afirma ca denumirea generica palinca ii apartine. La Bucuresti, acest lucru a trecut neobservat. In schimb, la Budapesta s-au organizat manifestari politice de protest, presa ungara a mediatizat masiv evenimentul, iar in Parlamentul Ungariei s-a cerut chiar demisia guvernului. Mirarea cea mai mare a fost cum de a fost posibil ca Romania sa-si inscrie produsul palinca la Bruxelles. Cu toate tentativele de a nu face posibil acest lucru, in Tratatul de Aderare a Romaniei la UE se spune clar: „Denumirea  rachiu de fructe» poate fi inlocuita prin denumirea  Palinca » numai pentru bautura spirtoasa produsa in Romania”.

Mi-au revenit in memorie aceste intamplari deoarece in saptamana care a trecut presa de la noi a relatat, e adevarat accidental si palid, ca in Parlamentul ungar se intentioneaza aprobarea unei legi special dedicata produsului pálinka, iar unul dintre initiatori facea referire si la Romania. Am primit cateva intrebari despre subiect, dar am indicat sa se caute raspunsuri la autoritatile romane, caci nu este o tema de politica, in sens general, ci de politica de piata. De altfel, am explicat acest lucru, in 2006-2007, si „palincarilor” din zona Transilvaniei. Anume ca in negocierile de aderare la UE s-a obtinut inscrierea denumirii generice palinca in lista Regulamentului (CEE) nr. 15767/89, cu modificarile ulterioare, dar depindea de autoritati, producatori si distribuitori sa impuna marca pe piata. Iar in acest domeniu s-ar putea analiza actiunea Ungariei care, dupa „necazul” ca nu sunt detinatorii dreptului de exceptie, au dezvoltat remarcabil o promovare de piata a produsului pálinka.

Cum au procedat ungurii? Pe scurt, nu au mai insistat atat de mult pe slogane politicianist-nationaliste, ci s-au antrenat intr-o competitie de piata, promovand pálinka drept o bautura tipica, un produs care exprima putin „cultura ungara in forma lichida” (a se vedea https://budapestguide.net). In cofetariile si restaurantele din centrul Budapestei, dar si in celelalte orase si localitati din Ungaria, se serveste pálinka, insotita de materiale promotionale. Tot in centrul Budapestei s-a pozitionat „Casa palinkai ungare”, cu filiale si in celelalte localitati producatoare. S-a investit in pomicultura, distilerii si promovare interna si internationala. Anual sunt organizate mai multe festivaluri de promovare, incluzand „Festivalul International al Palinkai” (anul acesta la Gyula, 18-19 aprilie). Iar anul 2008 este proclamat oficial, in Ungaria, „Anul palinkai”.

Guvernul ungar nu i-a lasat singuri pe agricultori, producatori si distribuitori. Daca luam numai implicarea in organizarea „Anului palinkai”, trebuie sa aratam ca, inca din decembrie 2007, Ministerul ungar al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale i-a reunit pe toti actorii de piata interesati de viitorul produsului pálinka. S-a decis elaborarea unei Strategii Nationale privind Pálinka, iar un Comitet National al Palinkai a reunit reprezentanti ai formatiunilor politice parlamentare care s-au angajat sa initieze o Lege privind Pálinka. Guvernul ungar sustine acest program, in 2008, cu 150 milioane forinti. Doi parlamentari ai FIDESZ au pregatit un proiect legislativ care sa protejeze si sa promoveze produsul pálinka. Lor li s-au asociat cate doi initiatori din fiecare partid parlamentar (principalul initiator este chiar presedintele Aliantei Nationale a Asociatiilor Producatorilor de Palinka din Ungaria). Se spera ca acest proiect legislativ va fi aprobat de Parlamentul Ungariei pana la sfarsitul primaverii.

Ce se intampla in Romania? Dupa 2004 nu s-a mai auzit ca palinca se pregateste sa faca fata competitiei de piata. In schimb, s-a auzit ca „palincarii” trebuie sa respecte niste canoane financiare si administrative, dar nu i-am vazut ca ar avea sustinerea pentru „batalia” pietei. Mai degraba ei sunt dati exemplu de cum se combate evaziunea fiscala, pe cand rechinii evazionisti isi sporesc conturile pe muzica acompaniatoare, desigur tanguitoare, a autoritatilor care azi conduc destinele Romaniei. Nici macar fondurile puse la dispozitie de Uniunea Europeana pentru promovarea produselor agricole nu au fost utilizate in 2007. Ca si cum producatorii romani sunt destul de indestulati pentru a putea si singuri sa-si asume promovarea de piata.

Povestea palincii, in ultimii ani, este un caz de studiat cum Romania nu-si sustine avantaje comparabile in contextul participarii, ca stat membru al UE, la procesele dezvoltarii favorizate de integrarea in Piata Interna europeana. Iar felul cum pálinka este promovata de Ungaria, demonstreaza ca performantele intrarii in Piata Interna nu urmeaza o cale mecanica, ci sunt rodul eforturilor si investitiilor – nu numai ale producatorilor, dar si ale autoritatilor. Si se mai poate observa cum cultura are capacitatea de a contribui la dezvoltare! Diferente de cultura, de atitudini sau de interese?

Vasile Puscas

Articol aparut in "Informatia de Cluj", pe 27 martie 2008