Departamentul pentru Lupta Antifrauda (DLAF) a transmis HotNews.ro trei exemple de proiecte cu finantare UE, anchetate in acest an, in care au fost descoperite fraude. Este vorba despre beneficiari ai programelor PHARE, mai exact, componentele destinate proiectelor de cooperare transfrontaliera, infrastructura mare si achizitii de utilaje pentru IMM. In cele trei proiecte DLAF a constatat prejudicii de aproape 1,8 milioane euro.

Dat fiind ca proiectele sunt inca in curs de investigare, DLAF nu a furnizat numele persoanelor sau ale companiilor implicate. Situatiile prezentate constituie, practic, "modele" utilizate pentru fraudarea fondurilor publice.

Informatia pe scurt:

Cazul 1: "Lupul paznic la oi"


  • frauda a fost comisa de chiar gestionarul de fond, responsabil cu selectia beneficiarilor, in complicitate cu acestia;
  • implicare activa a gestionarului de fond in activitatea infractionala, prin directionarea proiectelor catre asociatii ale unor rude apropiate;
  • activitate infractionala cu caracter continuat.

Cazul 2 : Contract de lucrari acordat in conditii ilegale
  • proiect PHARE infrastructura in care fondurile europene au fost pierdute din cauze ce tin in principal de acordarea contractului de lucrari catre un constructor incapabil sa realizeze lucrarile ;
  • subcontractarea majoritatii lucrarilor ;
  • decontarea unor lucrari neefectuate sau pentru care nu s-a putut face dovada executiei

Cazul 3: Falsificarea procedurii de achizitii publice

  • simularea licitatiilor publice;
  • transfer scriptic de echipamente tehnologice intre companii din sfera de influenta a aceleiasi persoane;
  • supraevaluarea achizitiilor;
  • folosirea aceluiasi „mod de operare” atat pentru obtinerea de fonduri europene cat si pentru accesarea unui ajutor de stat


Cazul 1
La solicitarea Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor (MDLPL), Departamentul pentru Lupta Antifrauda – DLAF a efectuat un control privind modul de obtinere, derulare si utilizare a fondurilor aferente unui proiect finantat din Programul PHARE 2003 – Fondul Comun al Proiectelor Mici – Cooperare transfrontaliera intre Bulgaria si Romania, al carui beneficiar a fost Fundatia F.

Cu ocazia verificarilor, echipa de control DLAF a constatat ca persoana imputernicita sa reprezinte beneficiarul in derularea operatiunilor financiar bancare aferente proiectului a fost d-na C., aceasta indeplinind si calitatea de presedinte al comisiei de evaluare si selectie a cererilor de finantare pentru Programul PHARE CBC 2003.

Procesul de selectie a cererilor de finantare s-a realizat de catre Fundatia S., ce a fost desemnata prin ordin al ministrului integrarii europene sa indeplineasca calitatea de Birou Regional PHARE. Se impune precizarea ca doamna C. este si membru fondator al Fundatiei S.

DLAF a constatat ca activitatile mentionate in Proiectul PHARE 2003 nu au fost realizate faptic, iar reprezentantul Beneficiarului, in vederea justificarii indeplinirii acestora, a depus documente (contracte, facturi fiscale, chitante, O.P.-uri, etc.) al caror continut a fost falsificat.
Urmare acestor constatari preliminare, verificarile au fost extinse si asupra  altor 7 proiecte finantate prin Programul PHARE – Cooperare Transfrontaliera (CBC), aferente anilor 2000, 2001 si 2003, proiecte care aveau ca element comun pe doamna C.

Astfel, s-a constatat ca printre beneficiarii selectati de catre comisia de evaluare pentru obtinerea finantarilor nerambursabile se regaseste, pe langa Fundatia F. si o anume asociatie, reprezentata de domnul M., tatal presedintei comisiei, aceeasi doamna C.

Simultan, verificarile au fost extinse si la nivelul Fundatiei S., care, la randul sau, a beneficiat de sprijin financiar comunitar in vederea acordarii de asistenta tehnica si administrativa proiectelor declarate castigatoare in cadrul Programelor PHARE CBC.

Verificarile DLAF au evidentiat faptul ca au fost utilizate documente false, atat in vederea incheierii contractelor de finantare, cat si, ulterior, in justificarea modului de utilizare a fondurilor nerambursabile (CV-uri, bilanturi contabile, rapoarte de activitate, declaratii, facturi fiscale, OP-uri, oferte emise de firme radiate, contracte, state de plata, contracte individuale de munca, rapoarte de audit false etc.).

Deoarece majoritatea activitatilor nu au fost realizate, proiectele nefiind implementate astfel cum se propusese la solicitarea finantarilor, reprezentantii beneficiarilor au recurs, de asemenea, la falsificare documentelor doveditoare (deplasari in strainatate, liste de prezenta la cursuri si simpozioane, copii  ale unor pasapoarte).

Din verificarile DLAF  a rezultat ca doamna C. a retras periodic, in numerar, din conturile speciale ale proiectelor sume de bani care nu au putut fi justificate in proiecte.

Asadar, d-na C. a avut o implicare directa in fraudarea fondurilor comunitare. In urma verificarilor efectuate, DLAF a estimat un prejudiciu in valoare de aproximativ 357.000 euro, reprezentand contravaloarea finantarii comunitare. Notele de control si materialul probator aferent au fost transmise Directiei Nationale Anticoruptie.


Cazul 2 : Contract de lucrari acordat in conditii ilegale

Proiectul anchetat de DLAF consta in realizarea a doua partii de schi, in valoare totala de 15.303.017,83 EUR, in doua locatii diferite, dupa cum urmeaza:
  • LOT 1 –in valoare de 8.921.630,97 euro;
  • LOT 2 –in valoare de 6.381.386,86 euro.

Contractul de lucrari a fost adjudecat de catre o companie straina. Termenul de executie a lucrarilor a fost de 540 zile, respectiv pana la data de 04.07.2006.  Din verificarile efectuate a rezultat ca ofertantul castigator nu indeplinea criteriile minime pentru acordarea contractului, in sensul ca nu executase pana la data licitatiei cel putin 3 proiecte de aceeasi natura in ultimii 5 ani, nu avea utilaje si nici echipamente in proprietate si nici pe cele doua site-uri, toate utilajele identificate la fata locului apartinand subcontractorilor.

Din documentele puse la dispozitie de constructor a rezultat ca la data semnarii contractului, respectiv 30.11.2004, firma nu avea niciun angajat pentru punctul de lucru, lucrand doar prin subcontractori. In luna septembrie 2005, societatea a angajat 2 soferi.

Constructorul nu avea nici capacitatea administrativa – personal suficient si nici capacitatea tehnica – utilaje proprii ca sa sustina derularea contractului. Aceasta situatie a fost confirmata ulterior, in timpul executarii contractului, prin faptul ca lucrarile de executie au fost subcontractate, aproape in totalitate, unor firme care dispuneau de echipament si personal.

Acesta ar fi motivul principal pentru care, inca de la inceput, realizarea proiectului de catre acest constructor si mai ales in termenul angajat cu Autoritatea Contractanta erau puse sub semnul intrebarii. De altfel, constructorul nu a respectat programul de lucru datorita numarului insuficient de resurse umane, echipamente si utilaje.

Un alt motiv de intarziere a executarii lucrarilor l-a constituit nerespectarea clauzelor contractuale, atat de constructor cat si de catre subcontractori. In urma verificarilor Departamentului pentru Lupta Antifrauda s-a constatat ca fraudarea fondurilor s-a facut atat direct de catre constructor prin falsificarea situatiilor de lucrari depuse ca documente justificative la decontare la M.D.L.P.L (ce au avut ca rezultat decontarea din finantarea nerambursabila a unor lucrari neexecutate de un anumit subcontractor), cat si cu sprijinul unor subcontractori care nu au putut face dovada lucrarilor executate pentru sumele incasate de la constructor, in cadrul proiectului.

De asemenea, s-a constatat ca reprezentantii constructorului si ai inginerului au incasat si utilizat in alte scopuri, respectiv achizitionarea de carburanti, sume ce trebuiau utilizate pentru plata salariilor soferilor angajati de constructor pentru inginer.

Valoarea totala a neregulilor constatate a fost de 1.335.134,72 euro insa, datorita problemelor majore de implementare, Autoritatea Contractanta a decis retragerea intregii finantari. Nota de control DLAF a fost transmisa la DNA.


Cazul 3:  Falsificarea procedurii de achizitii publice

In iunie 2003, SC D. SRL a depus cererea de finantare pentru proiectul “Realizare flux tehnologic pentru obtinere napolitane wafe”. Proiectul prevedea achizitionarea unei linii tehnologice pentru fabricarea napolitanelor si a unei autoutilitare.

Valoarea totala a proiectului mentionata in cererea de finantare a fost de 185.000 Euro, din care cofinantarea proprie a beneficiarului ar fi fost de 85.000 Euro, reprezentand 45,95% din valoarea totala a proiectului.

Din verificarile DLAF, a rezultat:.

Simularea procedurii de licitatie pentru achizitia liniei  tehnologice prin tranzactiile realizate scriptic intre SC M. SRL, SC A. SRL si SC D. SRL. Echipamentul a facut anterior obiectul unor tranzactii scriptice succesive intre proprietarul initial, SC M. SRL, si ofertantul castigator, SC A. SRL. Astfel s-a majorat, in mod artificial, valoarea liniei tehnologice, aceasta crescand cu aproximativ 245% fata de valoarea initiala. Linia tehnologica nu si-a schimbat locatia in fapt, ramanand la punctul de lucru al SC M. SRL, societate pe care o deserveste in mod exclusiv. SC D. SRL si SC A. SRL se afla in sfera de influenta a SC M. SRL, atat din punct de vedere al personalului (reprezentantul beneficiarului a fost sofer la SC M. SRL), cat si a activitatii economice realizate. Unii din membrii comisiei de evaluare au declarat echipei DLAF faptul ca au recurs la firma interpusa intrucat SC M. SRL nu putea participa la licitatie.

Simularea procedurii de licitatie pentru achizitia autoutilitarei. Pretul autoutilitarei a fost negociat anterior desfasurarii licitatiei cu viitorul „ofertant castigator”.

Comun ambelor licitatii a fost faptul ca membrii comisiei de evaluare erau angajati ai SC M. SRL, unii dintre acestia declarand echipei DLAF ca nu au desfasurat o activitate de evaluare a ofertelor, semnand doar documentele aferente licitatiei.

Echipa de control a constatat un prejudiciu din fonduri PHARE, aferent achizitionarii liniei de productie si autoutilitarei in valoare totala de 70.773,03 Euro, iar din fonduri de la bugetul de stat, un prejudiciu in valoare de 912.611.533,55 ROL. Nota de Control a fost transmisa la Directia Nationala Anticoruptie.

Printr-un procedeu similar, urmarea unei finantari de la bugetul de stat, SC M. SRL a achizitionat o linie tehnologica pentru produse de panificatie de la SC A. SRL, precum si alte utilaje de la SC D. SRL.

Ioana Morovan EurActiv.ro HotNews.ro