Dan Luca: Se vorbeste mult despre schimbarile climaterice la nivelul planetei. In opinia dumneavoastra, vorbim de un fenomen real sau exista o tendinta de a se dramatiza situatia?

Vasile Cristea: La inceputul lunii iunie mi s-a pus aceeasi intrebare la un post local, „Radio Speranta”, gestionat de un cult neoprotestant. M-am bucurat ca problemele de mediu in general preocupa o sfera tot mai larga de cetateni, la fel cum ma bucur de multitudinea de aspecte pe care EURACTIV le face cunoscute concetatenilor nostri.
Raspunsul meu la cele doua componente ale intrebarii Dv. este DA.
Da, este un fenomen real, cu urmari vizibile si cuantificabile mai cu seama in regiunile arctice si in etajele alpine ale masivelor muntoase. O serie de programe europene de cercetare s-au axat pe aceste aspecte (ex. proiectul GLORIA) sau studiaza inca efectele acestei incalziri (ex. ECOCHANGE, proiect in care este inclus si un colectiv din Cluj-Napoca).

Dar, incercand sa fiu cat se poate de obiectiv, cred ca este necesar sa precizam cateva lucruri privitoare la acest subiect:
- efectul de sera al unor gaze (ex. bioxidul de carbon, gazul metan s.a.), erodarea stratului de ozon, precum si manifestarea fenomenului de „avalansa” in cazul poluarii atmosferice sunt fapte certe, demonstrate de mai multe discipline;
- incalzirea climei, insa, nu poate fi pusa exclusiv pe seama activitatilor umane, ci ea trebuie privita si ca un fenomen geologic natural. Aceasta, intrucat doar in perioada post-glaciara pe care o strabatem s-au manifestat astfel de schimbari la intervale de cca 1.500 – 2.000 de ani. Prin activitatile noastre, anti-ecologice mai cu seama, noi nu facem altceva decat sa potentam si sa acceleram acest proces, altfel spus „sa punem paie pe foc”, un foc care ne-ar putea afecta in mod negativ;
- consecintele acestui fenomen se vor vedea mult mai clar dupa cateva decenii, deocamdata noi ne bazam mai mult pe modelari, din analiza carora rezulta ca situatia nu va fi deloc roza!

Da, exista si o tendinta de exagerare. Dar este vorba despre o exagerare necesara, caci deciziile se iau la nivel politic, iar politicienii (la fel ca si marea masa a populatiei) reactioneaza mai cu seama atunci cand apare o situatie „scandaloasa” ori ce pare a fi foarte periculoasa. Rezultatul s-a vazut tocmai in numeroasele reuniuni si declaratii internationale, patronate de organisme absolut onorabile, cum ar fi ONU sau FAO. Ceea ce este foarte important, dupa mine, este ca in aceste cazuri nu mai putem banui actorii acestor actiuni de interese financiare, asa cum se intampla in alte cazuri (vezi „gripa aviara” din Romania!). Apoi, exagerarea nu este sinonima cu dramatizarea si, ca urmare, exista speranta luciditatii factorilor de decizie, ceea ce nu prea este cazul in situatia dramatizarii unui lucru. Recenta Conferinta ONU privind schimbarile climatice din Indonezia (decembrie 2007) mi s-a parut a prezenta destul de lucid atat cauzele si efectele, cat si masurile ce se impun (mai greu insa de „impus” tarii care nu a semnat niciunul dintre documentele de acest fel!!!).

Dan Luca: Sunteti un biolog renumit, membru activ al organizatiei Planta Europa. Cum vedeti actuala situatie a padurilor din Romania? Defrisarile reprezinta o problema adevarata?

Vasile Cristea: Fara fariseism, nu sunt un biolog renumit si nici membru activ la Planta Europa, ci sunt un naturalist care incearca sa faca ceva in plus pentru constientizarea pericolelor, pe care noi, constient sau inconstient, le pregatim copiilor si nepotilor nostri, carora, de drept le apartine acest „singur Pamant” si de-acum cunoscutul „our common future”! Iar legat de acest „viitor comun”, preocuparile noastre trebuie sa fie directionate atat pe raspunsul la intrebarea „ce Pamant lasam copiilor nostri”?, cat si la intrebarea „ce copii lasam acestui Pamant”?

In actiunile noastre, defrisarile masive sunt cele care au declansat si accentueaza actuala criza ecologica la nivel global sau, mai simplu spus, care distruge echilibrul din interiorul naturii si, implicit, pe cel dintre aceasta si societatea umana. Referitor la padurile Romaniei si la defrisarile post-revolutionare sau defrisarile din „cel de-al treilea val” (caci au fost defrisari si in primul deceniu de dupa primul razboi mondial, precum si in perioada de „plata a datoriilor de razboi” catre ex-URSS), consider ca putem vorbi despre:
- lipsa in legislatia nationala a unei corelatii intre „proprietate” si „interesul national”,
- dominarea interesului personal in defavoarea interesului comunitatii,
- adoptarea strategiei „dupa noi, potopul”!
- uitarea totala a gandirii silvicultorilor romani din perioada inter-belica, ce ne atrageau atentia ca „lemn se poate cumpara, dar padure nu”!
- absenta unui program coerent de restaurare si reconstructie ecologica a padurilor noastre, in care sa fie antrenati cat mai multi dintre cetateni,
- existenta unor paradoxuri: Romania a detinut si mai are mici suprafete cu cele mai frumoase paduri seculare din Europa, dar continua sa le afecteze prin defrisarile rase din imediata lor apropiere; Romania a avut si are specialisti de prima mana in silvicultura, dar manifesta cea mai puternica actiune anti-padure, din cat se cunoaste in partea de est a Europei; Romania a avut o foarte buna infrastructura de prelucrare artizanala si industriala a lemnului, dar isi exporta materia prima pentru aceste sectoare. 

Dincolo de aspectele ecologice generate de masivele defrisari din tara noastra, ele au avut si continua sa aiba repercusiuni majore si sub aspect social. S-a exportat si continua sa se exporte „lemnul rotund”, care aduce beneficii rapide unui grup restrans de „patroni” (din care unii cu „statut permanent” de parlamentari!), dar acest export (desigur, platit la pretul de „lemn rotund”!) a condus la falimentarea cunoscutelor fabrici de prelucrare a lemnului, in care lucra un numar substantial de oameni calificati. Produsele lor erau comercializate de o serie de firme, in care lucrau alte persoane. Majoritatea acestora ingroasa acum randul somerilor sau aduc beneficii unor societati din alte tari, unde au gasit un loc de munca, ce sa le permita un trai decent.
Despre cat de „adevarata” este problema defrisarilor, cred ca ar trebui sa avem un dialog exclusiv pe aceasta tema. Acum, nu pot decat sa afirm ca analiza excelenta facuta de unul dintre cei mai mari biologi romani, acad. Emil Pop, in 1943 (!), avand ca titlu „padurile si destinul nostru national” este si astazi actuala, la fel cum Caragiale pare sa ne fie contemporan!

Continuarea, in partea a doua a interviului, pe EurActiv.ro.

[EurActiv.ro]