Puteti citi aici prima parte a interviului

Dan Luca: Are Romania o politica coerenta daca ne referim la biodiversitate? De exemplu, avem capacitatea de a gestiona rezervatiile naturale existente de pe teritorul Romaniei?

Vasile Cristea: Ca si in alte domenii ale vietii noastre socio-economice, eu cred ca Romania nu are o politica pe care sa o apreciem ca fiind coerenta si pe termen mediu si lung. Fiecare guvern, incepand cu 1990, s-a gandit mai intai la interesele sale, iar Parlamentul nu a reusit sa stabileasca principalele linii strategice de importanta nationala, care sa fie respectate de toate guvernele care se vor succeda (asa cum ar fi normal). Ca urmare, biodiversitatea este privita mai ales prin prisma documentelor adoptate de Comunitatea Europeana si a fost luata in considerare atat cat a fost necesar pentru indeplinirea uneia dintre conditiile de aderare. Din complexitatea problemelor puse de conservarea biodiversitatii, cea mai neglijata a fost biodiversitatea creata de om, respectiv prezervarea soiurilor si raselor locale, o avutie nationala de care ne cam batem joc (regretabil, uneori cu concursul specialistilor din domeniul agricol)!

Da, in general avem capacitatea de a gestiona rezervatiile existente, dar avem mici probleme cu finalizarea Retelei Natura 2000. In toate cazurile, insa, apar conflicte de interese cu sectorul economic, sustinut adesea de acte normative elaborate de forul legiuitor si care, surprinzator sau nu, sunt in contradictie cu alte norme aprobate sau elaborate de acelasi for.

Personal, consider ca biodiversitatea nu se conserva doar in arii protejate, ci trebuiesc stabilite masuri de gestionare si a suprafetelor cu utilizare predominant productiva. Freamatul de viata din paduri nu poate fi protejat doar in rezervatiile constituite; diversitatea buruienilor (unele cu reale valori terapeutice) va putea fi perpetuata doar in culturi in care nu se folosesc ierbicidele totale; speciile oportuniste din orase vor exista doar in masura in care va exista o nisa spatiala, scapata de realele „indesiri” (fata de care cele mult criticate au fost mici copii!) etc. Desi multi dintre colegii mei nu sunt de acord, eu prefer folosirea termenului de „control al parazitilor si daunatorilor” celui de „combatere”. Este o deformatie profesionala, derivata din cunoasterea functionarii ecosistemelor naturale: in natura nu exista „combatere”, ci relatia „prada-pradator” este controlata reciproc, prin mecanisme specifice.

Dan Luca: In ultimele luni au avut loc discutii puternice, foarte politizate, despre permisiunea de a intra in Romania a organismelor genetice modificate (OMG). Cum vedeti dinamica acestui subiect?

Vasile Cristea: Dupa cate stiu eu, Romania s-a angajat ca nu va mai cultiva plante transgenice, iar acest angajament s-a transmis prin gura presedintelui, deci cat se poate de oficial!

Problema organismelor genetic modificate (OGM-urilor sau OMG-urilor) este intr-adevar una foarte spinoasa si extrem de mult dezbatuta, chiar si de organizatia Dv. Din pacate, in Romania s-a facut foarte putin pentru informarea publicului, pentru a-i oferi lui posibilitatea sa decida intre da si nu. Iar cand au fost dezbateri, s-a evitat punerea fata-in-fata a  sustinatorilor si contestatarilor acestor organisme. Personal, acceptand necesitatea produselor obtinute in bioreactoare, am considerat si consider ca studiile privitoare la efectele sanitare si ecologice ale culturilor si cresterii animalelor transgenice sunt insuficiente si ca ele pot reprezenta chiar o noua sursa de poluare: cea cu transgene.

Nefiind vorba de un dialog real, nu cred ca se poate vorbi la noi in tara despre o dinamica a lui, ci, tare ma tem, ca se va aplica si in acest caz principiul „calului troian” ori, mai pe romaneste spus, „a punerii pumnului in gura”! Vom fi astfel pusi in situatia de a consuma tomatele frumoase, tari si fara gust, dar rezistente la transport si la pastrare; de a ne prepara gratarul din carne fara grasime, dar si fara savoarea celei din copilarie; de a ne delecta simtul gustativ cu capsuni in care s-a introdus gena „gel” de la un peste nordic etc etc. Si, bineinteles, ne vom consola cu gandul ca ... asa a decis guvernul, ca societatea civila inca nu a reusit sa se organizeze! Consolati fiind, s-ar putea sa alocam mult mai mult din bugetul familial pentru sanatate, in loc sa avem posibilitatea cumpararii de produse alimentare sanatoase, fara conservanti, fara „E-uri” care sa albeasca ori sa innegreasca faina pentru painea cea de toate zilele, fara gene „marker” si gene „de interes” etc etc.

Sunt insa bucuros ca o serie de familii tinere de la noi (este adevarat, „si cu dare de mana”) incearca sa dea copiilor lor doar produse „bio”, ceea ce este un semnal bun pentru perceperea acestui subiect intr-o tara in care ne bucuram ca, in sfarsit exista alimente, fara a tine cont si de cat de sanatoase sunt ele.

Dan Luca: La nivelul Uniunii Europene se accentueaza discutia despre biocarburanti. Cum se vede din Romania aceasta dezbatere?

Vasile Cristea: Este foarte posibil ca problema „biodieselului”, in special, sa declanseze dezbateri si contradictii mult mai mari decat cea a organismelor genetic modificate.

Biocarburanti, de tipul alcoolului se produc si se utilizeaza in unele tari, mai cu seama pornind de la plantele acvatice din regiunile tropicale ori de  la distilarea lemnului. Biodieselul presupune insa cultivarea unor plante, cum ar fi rapita colza (a carui ulei este convertit in „echivalent-petrol”), iar aceste culturi vor inlocui alte culturi sau vor ocupa locul unor formatii naturale (pajisti, paduri), cu tot cortegiul de efecte ecologice, de mediu in general. Care va fi bilantul?, este greu de anticipat.

In Romania, acest dialog este urmarit de anumiti specialisti (unii vazand pericolul, altii vazand noi posibilitati de studiu), de catre unii jurnalisti (mai cu seama pentru aspectele spectaculare ale problemei) si, desigur, de oamenii de afaceri (care vad in biocarburanti o posibilitate de castig). O pozitie, cat de cat oficiala asupra acestei teme, personal nu cunosc, dar va declar ca ma ingrijoreaza enormele suprafete cultivate cu rapita (ce fel de rapita este, de fapt?), mai ales in regiunile de campie, care, normal, ar fi trebuit sa fie granarele tarii. Daca deviza la summit-ul de la Johanesburg a fost „water for food” (apa pentru hrana), probabil ca la Bucuresti (ca de fapt in majoritatea tarilor in curs de dezvoltare sau subdezvoltate) se gandeste o alta deviza: „apa pentru functionarea automobilelor tarilor dezvoltate”!
Astfel, nu va fi de mirare daca vreun politician va folosi acest subiect ca un bun capital politic, caci tot se apropie alegerile, iar criza energetica este la fel de reala ca si cea ecologica!
Avand o mare incredere in oameni, eu sunt tentat sa cred ca, la multe dintre problemele discutate aici, exista solutii gasite, dar, din anumite ratiuni, ele continua sa aiba statut de „secret”!

[EurActiv.ro]