Presedintele Traian Basescu a afirmat joi, cu ocazia primirii la Palatul Cotroceni a premierului Republicii Moldova, Zinaida Greceanii, ca politica Romaniei este aceea ca Republica Moldova sa prinda "pachetul" Balcanilor de Vest in ceea ce priveste aderarea la structurile europene.

"Daca va fi abandonata, la pachet cu Ucraina, perspectiva de integrare in Uniunea Europeana este indepartata", a spus seful statului la inceputul convorbirilor cu Zinaida Greceanii, sosita intr-o vizita oficiala in Romania.
La lucrarile Consiliului European de toamna de la Bruxelles de saptamana trecuta, presedintele Traian Basescu a declarat ca in cadrul reuniunii s-a stabilit ca Uniunea Europeana trebuie sa inceapa negocierea unui acord ambitios cu Republica Moldova, care sa includa si posibilitatea deschiderii pietei cand Moldova va fi pregatita.

"Este un pas extrem de important, pentru ca se vorbeste si despre vize. Noi consideram ca este un mare pas inainte al relatiei UE cu Republica Moldova si ne propunem ca obiectiv in perioada urmatoare, asta nu inseamna insa in decembrie, ci pe termen mediu, ca UE sa se deschida fata de Republica Moldova pana la semnarea unui acord de asociere", a spus Traian Basescu.

La randul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu a dat asigurari ca Romania sustine pe deplin perspectiva europeana a Republicii Moldova. 'Dorim sa indreptam o atentie mai mare a UE nu numai catre zona Balcanilor de Vest , dar si spre Moldova si vrem ca aceasta sa fie tratata in acelasi plan de interes cu regiunea Balcanilor de Vest.(...) Vom depune eforturile noastre cele mai consistente pentru a realiza aceste aspiratii europene ale Moldovei la UE'', a spus premierul, dupa intalnirea cu omologul sau moldovean, Zinaida Greceanii.

Sursa: AGERPRES