Postul de presedinte-director general la Agentiei Nationale de Pescuit si Acvacultura (ANPA) a fost scos la concurs, dupa demisia depusa de Gheorge Stefan, la cererea ministrului agriculturii, Ilie Sarbu, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Concursul se organizeaza de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP), in perioada 23- 26 ianuarie 2009.

Cei care vor sa ocupe acest post trebuie sa cunoasca Programul Operational pentru Pescuit (POP) 2007- 2013, Regulamentul Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit precum si cel al Comisiei de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea in aplicare a Regulamentului (CE) 1198/2006 al Consiliului privind FEP.

De asemenea, solicitantii trebuie sa stapaneasca Ghidul solicitantului pentru Masurile 2.1, 2.6, 1.3 si 1.5 incluse in POP precum si toata legislatie romaneasca din domeniul pescuitului si acvaculturii.

Ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, i-a cerut presedintelui ANPA, Gheorghe Stefan, la inceputul lunii ianuarie, sa demisioneze din cauza intarzierilor in atragerea fondurilor europene din Programul Operational pentru Pescuit.

Functia a fost preluata temporar de Marisanda Piriianu, adjunctul agentiei, careia i-a solicitat o analiza exacta in sector.

Programul Operational pentru Pescuit /POP/ a fost aprobat de Comisia Europeana in data de 20 decembrie 2007, mult mai devreme decat Programul National de Dezvoltare Rurala, dar deschiderea sesiunilor de depunere a proiectelor a fost amanata pe intreg parcursul anului 2008.

Responsabili din MAPDR au precizat ca intarzierile s-au datorat auditarilor nefinalizate pe toate recomandarile CE referitoare la cheltuielile eligibile pentru acest program, dar si la lipsa unui sistem informatic la APDRP, agentia care va derula platile din acest program. Ministerul Agriculturii asteapta la finele lunii noiembrie un raport al Curtii de Conturi - Autoritatea de Audit - pe procedurile Programului Operational pentru Pescuit.

Cele doua masuri din POP pe care se puteau depune proiecte erau cele destinate investitiilor in acvacultura, utilaje si echipamente de pescuit.

Sumele alocate pentru 2008 pe axa 1 si axa 2 referitoare la acvacultura si respectiv adaptarea flotei de pescuit se ridica la 53 de milioane euro.

Prin Programul Operational pentru Pescuit (POP), Uniunea Europeana aloca fonduri nerambursabile de 230 milioane euro pana in 2013, la care se adauga contributia Romaniei de 77 de milioane de euro.

Sursa: AGERPRES