Comisarul european, Meglena Kuneva, a prezentat luni, 2 februarie, noul "Tablou de bord al pietelor de consum", care indica performantele pietelor din anumite sectoare ale economiei din perspectiva consumatorilor. Piata creditelor bancare pentru persoane fizice, alaturi de cea a anergiei si a transportului urban sunt considerate cele mai problematice pentru consumatori. In Romania, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a confirmat, pentru EurActiv.ro ca, in ultima perioada, cele mai multe sesizari primite se refera la serviciile financiare, lucru care a condus la adoptarea unei Ordonante de Urgenta care rezolva, teoretic, o parte din probleme.

"Serviciile le produc in mod constant consumatorilor mai multe probleme decat pietele de bunuri traditionale", arata comunicatul Comisiei Europene publicat luni, 2 februarie (vezi documentul atasat). Desi serviciile sunt partea cea mai importanta a economiei europene, a declarat comisarul european Meglena Kuneva, unele servicii cheie sunt neperformante, precum cele de energie, banking si transport urban sau extraurban (autobuze, tramvaie si trenuri).

Astfel, mai putin de 2/3 din consumatori sunt multumiti de furnizorul lor de energuie, 3/5 din consumatori au raportat cresteri de preturi; cu toate astea este sectorul cu cea mai mica probabilitate de schimbare a furnizorului.

Retail banking este un alt scetor care necesita atentia. "Suntem constienti de situatia speciala creata de criza economica, dar asta nu este o scuza pentru felul in care consumatorii sunt tratati cand merg la agentiile bancare. Este vorba, mai ales, despre comisioane in crestere, netransparente. Multi consumatori au gasit foarte dificil sa compare ofertele furnizorilor. Informatii relevante se pare ca au fost ascunse consumatorilor".

Datele din raporta arata ca, de exemplu, ratele dobanzilor pentru creditele de consum, ajustate pentru o perioada cuprinsa intre 1 si 5 ani, variaza intre 0,21% in Suedia si 12,12% in Estonia, ceea ce evidentiaza existenta unor divergente dupa calcularea costului capitalului.
 
Comisarul a exemplificat cu datele furnizate de un birou comercial din Marea Britanie. Potrivit acestor date, in UK bancile au incasat cele mai multe venituri din taxe si comisioane despre care consumatorii nu au fost anuntati.

Comisarul Meglena Kuneva a mai mentionat, intre sectoarele problematice, cel de transport urban si interurban. Satisfactia in acest sector este foarte redusa, arata raportul Comsiiei, serviciile sunt considerate scumpe si se considera ca firmelor de transport nu le pasa destul de pasageri.

Piata de comert cu amanuntul a electricitatii va face obiectul unui studiu de monitorizare, care va fi realizat in 2009 si se va concentra pe conditiile de consum ale gospodariilor in situatii specifice, de exemplu comparabilitatea ofertelor, practicile comerciale neloiale si modalitatile de facturare.

Romania: O Ordonanta de urgenta, in vigoare din 27 decembrie, prevede cresterea transparentei in sistemul bancar

Cele mai multe sesizari primite de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, din Romania, se refera la serviciile financiare. Piata energiei nu face obiectul monitorizarii ANPC, fiind reglementata de o autoritate speciala (ANRE, n.r.) iar pe domeniul transportului au fost putine sesizari - a declarat pentru EurActiv.ro Mihail Meiu, director in cadrul autoritatii.

Acesta a explicat ca ANPC a primit, in decursul anului 2008, numeroase sesizari legate de problemele din contractele bancare. Drept urmare, a fost inaintata Guvernului si adoptata o ordonanta de urgenta care limiteaza, teoretic, o serie de "practici" netransparente ale bancilor. Astfel, toate costurile incluse in contracte trebuie sa fie explicite si nu mai este permisa introducerea altor comisioane decat cele prevazute in contract. O alta prevedere - daca dobanda este fixa, trebuie detaliat pe ce perioada este fixa si, daca variaza, in functie de ce factori variaza (vezi textul integral al Ordonantei - document atasat).

"Preturile nu sunt atributia noastra, noi trebuie sa urmarim realizarea informarii corecte si complete a consumatorilor", a spus Mihail Meiu. Ordonanta se aplica pentru contractele nou incheiate, desi "noi interpretam ca de acum incolo nu mai sunt permise aceste practici nici pentru contractele in derulare", a mai spus directorul din cadrul ANPC.
In ce priveste sectorul transportului, Mihail Meiu a explicat ca sesizarile primite au vizat drepturile pasagerilor pe transportul aerian, si mai putin transportul terestru. "Au fost, al un moment dat, reclamatii legate de trenuri, de igiena si incalzirea unor vagoane, dar au fost putine si din acest motiv nu am identificat o problema generalizata", a adaugat Meiu.

Detalii despre "tabloul de bord" al Comisiei europene

"Tabloul de bord" a fost lansat anul trecut de catre comisarul Kuneva ca o metoda de monitorizare a pietelor din perspectiva consumatorilor. El este parte a procesului de monitorizare a pietelor de consum (Consumer Market Watch) cu ajutorul caruia se evalueaza modul in care performeaza pietele din diferitele sectoare economice din perspectiva consumatorilor.

Pe baza informatiilor existente, mai mult de 20 de sectoare (bunuri si servicii) au fost examinate in raport cu cinci indicatori-cheie pentru consumatori – volum de sesizari, preturi, rata de inlocuire, nivel de satisfactie si de siguranta – in vederea detectarii eventualelor disfunctii in modul de functionare al pietelor.

Tabloul de bord scoate in evidenta sectoarele pietei unde consumatorii intampina cele mai mari probleme. De asemenea, el stabileste datele de referinta pentru mediul de consum la nivel national, prin elaborarea cate unui profil pentru fiecare stat membru. 

Procesul de evaluare este impartit in doua etape. Prima etapa, desfasurata prin intermediul tabloului de bord, consta in examinarea detaliata a pietelor cu amanuntul in raport cu cinci indicatori fundamentali pentru consumatori – preturi, sesizari, rata de inlocuire, satisfactie si siguranta – in vederea detectarii eventualelor disfunctii in modul de functionare al pietelor. A doua etapa consta intr-o evaluare specializata si amanuntita a pietelor de consum, insotita de propuneri si remedii pentru corectarea neajunsurilor.

Ioana Morovan