Fluctuatia de personal in administratia publica ajunge, anual, la un procent de 25%, prin veniri-plecari din/in sectorul privat sau miscari in interiorul sistemului administrativ, a spus Dragos Dinca, Secretar de Stat - director general al Institutului National de Administratie (INA). "Cei capabili se descurca foarte bine si in mediul privat", in schimb "pleava" din institutiile publice nu este atractiva pentru privati "si ramane sa ne distruga nervii in continuare", a punctat el. Directorul INA a vorbit si despre nemultumirile functionarilor, reforma administrativa, perspectivele tinerilor functionari si recompensarea celor care lucreaza cu fonduri europene.

Urmariti, mai jos, raspunsurile lui Dragos Dinca la intrebarile cititorilor EurActiv.ro:

cu ce se ocupa INA
george (20 Februarie 2009 16:01)
Va salut ,
Cu ce se ocupa INA ,ce buget de cheltuieli are INA, citi angajati.
Cu stima
George, un platitor de cheltuieli publice

Raspuns Dragos Dinca:

INA este responsabil cu perfectionarea si formarea specializata a functionarilor publici. Functionarii publici au obligatia si dreptul sa urmeze periodic diferite forme de pregatire profesionala la INA sau la orice alt furnizor privat. Pe de alta parte sunt categorii de functionari publici care nu pot ocupa posturile fara a trece pe la INA, de exemplu prefectii.
Numart de angajati: 102;
Buget: este o institutie in cea mai mare parte autofinantata. Anul trecut incasarile au fost de 60 de miliarde de ROL, la care se adauga aproximativ 2 milioane de euro obtinuti din finantari nerambursabile.
Estimarea este ca in doi ani sa devenim o institutie autofinantata in totalitate. Pentru 2009 exista cereri de finantare depuse pe fondurile structurale de aproape 4 mil de euro.

negocieri
Mircea (20 Februarie 2009 15:50)
Cum vedeti deznodamantul negocierilor de astazi dintre reprezentantii functionarilor publici si Ministerul Muncii?

Raspuns Dragos Dinca:

Vom mai vedea multe runde de negocieri intre sindicate si Ministerul Muncii, pentru ca nici unii nici altii nu sunt dispusi sa cedeze in acest moment.

functionari
cosmina (20 Februarie 2009 15:32)
Ce sanse au tinerii pregatiti la cursurile YPS sa obtina pozitii decizionale importante in cadrul institutiilor unde ajung sa-si puna in aplicare skills-urile dobandite? Altfel spus, ce sanse are noua generatie de functionari publici (mai bine pregatiti si open minded) sa joace un rol important - cu adevarat, nu doar in teorie - in reforma administartiei publice?
De fapt, se doreste cu adevarat acest lucru (in randul celor care detin puterea) sau se dau bani degeaba pentru pregatirea lor?
Va multumesc!

Raspuns Dragos Dinca:

Sunt institutii publice unde managerii publici sunt folositi cu adevarat, de axemplu; INA, ANFP, MAI, dar este foarte adevarat ca in multe altele sunt pusi la colt si toate resursele utilizate pentru pregatirea lor sunt astfel risipite. Totul tine de dorinta conducatorilor de institutii de a utiliza acesti oameni bine pregatiti. Sunt si alti functionari bine pregatiti care nu sunt valorificati la potentialul lor.

Functionari care lucreaza cu fonduri
Eu (20 Februarie 2009 14:59)
Cum vedeti problema salarizarii functionarilor care lucreaza cu fondurile structurale si de coeziune? E normal sa le fie oprite sporurile de 75%? Daca sunt salariati in functie de performante, cum s-ar face asta? Ce implicare au ei in absorbtie? Daca nu sunt proiecte bune e vina lor? Ar trebui sa treaca proiecte proaste ca sa-si ia primele? Stima!
 
Raspuns Dragos Dinca:
Consider ca cei care lucreaza cu fonduri structurale, fie in partea de evaluare de proiecte, fie in partea de implementare a lor, trebuie recompensati, dar numai aceia. Nu este suficient sa citesti o hartie pe care scrie "fond structural" si sa primesti 75%. Problema a aparut de la faptul ca sunt prea multi cei care primeau sporul fara sa-l merite.
Nu stiu la ce s-au gandit cei care au "propovaduit" performanta.
Pot sa dau doar exemplul INA. Exista o directie care se ocupa de atragere de fonduri, mai bine zis de scrierea cererilor de finantare. Aici ar putea aparea o departajare in functie de banii atrasi de fiecare angajat. Oricum, pentru un om care aduce finantari de milioane de euro, o recompensa de 75% din salariu reprezinta un nimic, raportat la efortul si priceperea lui.
Daca ne gandim la cei care au activitate in zona de evaluare a proiectelor, diferentierea s-ar putea face nu in functie de numarul de proiecte aprobate, ci in functie de cele evaluate.
 
Prioritati
Dobrin (20 Februarie 2009 14:25)
In ce ordine ati aseza Dumneavoastra mari probleme ale tarii si care ar trebui sa devina prioritati (ce-i drept identificate de mine)?
-Numarul mare de angajati in sectorul public, neproductivi, bine platiti, care cresc birocratia, genereaza coruptie si franeaza economia reala pana la anifilare.
-Folosirea banilor publici in spoieli si poleire din rationamente electorale si nu in infrastructurii care genereaza dezvoltare.
-Deficit bugetar mare.
-Coruptie generalizata.
-Multi politicieni opotunisti;
Va multumesc.
Raspuns Dragos Dinca:
As pune pe primul loc lipsa de profesionalism a multor politicieni. Parlamentul genereaza o inflatie de legi stufoase, redundante, fara aplicabilitate. Administratia si functionarii - chiar de buna credinta - nu se pot descurca in acest hatis legislativ. Legile proaste genereaza coruptie, risipa, birocratie, inflatie de functionari.
 
Despre INA...
Radu Florea (20 Februarie 2009 14:25)
Domnule Dinca, in calitate de lector la INA (dar i la unul din centrele de formare din teritoriu) am participat la multe programe de instruire pentru funcționari publici. Am renunțat sa o mai fac deoarece in acest moment INA este un model de "proasta" practica (ca sa spun asa) si voi incerca, in viitor, sa evit orice asociere a numelui meu cu aceasta institutie intrucat mi-ar compromite, in buna masura, reputatia.
[...] Vedeti comentariul complet in comentariile de mai jos.
Totusi, fiindca ati fost - pare-se - pastrat in functie, am va pun doua intrebari:
(1) Ce masuri veți lua pentru a reforma Institutul Național de Administrație i a-l transforma intr-o instituție pozitiva, cu preocupari in domeniul politicilor de resurse umane din institutiile publice?
(2) Ce aveti de gand cu centrele locale de formare ce depind metodologic de INA (Cluj-Napoca, Timisoara, Craiova etc.)? Autonomie totala, privatizare?
 
Raspuns Dragos Dinca:
1. Cred ca trebuie sa facem o distinctie foarte clara intre atributiile INA si cele ale ANFP (Agentia Nationala a Functionarilor Publici) si sa emitem judecati de valoare cunoscand foarte bine o institutie. INA nu poate sa impuna unei institutii criteriile pe baza carora trimite angajati la diferite forme de pregatire. Dar poate organiza cursuri in care componenta turistica sa fie diminuata. Probabil ca nu stiti inca faptul ca exista o platforma de e-learning si cereri de finantare depuse pentru a organiza cea mai mare parte din cursurile de perfectionare online. De fapt acesta este obiectivul strategic pentru 2008-2010.
2. Centrele au, in acest moment, autonomie decizionala si financiara. As adauga un contract de management pentru directori.
 
standard UE
carmen (20 Februarie 2009 13:56)
In cat timp estimati ca va ajunge si administratia publica romaneasca la nivelul de eficienta si transparenta practicat in serviciile publice din majoritatea tarilor UE?
Multumesc!
 
Raspuns Dragos Dinca:
In acelasi timp in care intreaga societatea romaneasca va ajunge precum cea din Occident. Administratia nu este nici mai buna nici mai proasta decat celelalte componente ale societatii.
 
fonduri structurale
Monica Cristina Chivoiu (20 Februarie 2009 13:19)
Stimate domnule Dinca,
Va rog sa-mi raspundeti la urmatoarele intrebari:
1. Care este circuitul banilor in cazul finantarilor din fonduri europene post-aderare?
2. Unitatile administratiei publice care obtin finantari nerambursabile din fonduri europene postaderare pot derula aceste fonduri prin conturile deschise la banci comerciale?
3. Ce carti de specialitate / cursuri imi recomandati pentru perfectionarea cunostintelor in domeniul administratiei publice (veniturile bugetelor locale si sursele de finantare a cheltuielilor publice)?
Va multumesc pentru amabilitate.
 
Raspuns Dragos Dinca:
Nu sunt specialist in finante publice, dar va pot recomanda carti din domeniul administratiei publice. Ceea mai recenta si completa: "Tratatul de administratie publica" - al profesorului Ioan Alexandru, aparuta in noiembrie 2008.
 
peneleu
Alin (20 Februarie 2009 13:09)
Domnul Dinca e ultimul mohican? Mai e vreun secretar de stat ramas de pe vremea PNL? Cum de-a ramas acolo?
Alin
Raspuns Dragos Dinca:
Eu sunt director general cu rang de Secretar de Stat si, potrivit legislatiei in vigoare, am un mandat de 4 ani, care se sfarseste in iunie 2010. Asta nu inseamna ca nu am bagajele pregatite. Dar, atat timp cat ocup aceasta pozitie, trebuie sa fac tot ce depinde de mine ca lucrurile sa functioneze. Nu mi se pare firesc sa plec acasa si sa astept sa fiu schimbat.
 
proteste
maria (20 Februarie 2009 13:05)
Domnule Dinca,
1. sindicalistii functionarilor publici s-au "plans" cu ocazia protestelor organizate luna aceasta ca multi angajati din administratie pleaca la salarii mai bune in mediul privat. Ce amploarea a luat fenomenul in ultima vreme, si mai ales, cum sunt ei motivati sa ramana in serviciul public? a mai domolit criza economica dorul de duca al unora dintre ei?
2. Sau ce spuneti de intentia ministrului Nica, exprimata la finele lui ianuarie, de a-i da afara pe cei care au ca unica ocupatie bautul cafelei?
3. Daca exista "personal excedentar" care poate fi trimis acasa pe motiv ca iau banii degeaba, cum spune ministrul Nica, care sunt domeniile acelea unde se munceste pe branci, chiar si peste program, de se cer cu atata patos bani pentru orele suplimentare ...?
4. INA pregateste functionari cu inalta calificare. Cum sunt ei primiti in randul functionarilor cu vechime, unii dintre ei mai slab pregatiti, dar cu pretentii? Li se asigira tinerilor functionari salarii pe masura pregatirii lor?
Multumesc!

Raspuns Dragos Dinca:
1. Fluctuatia de personal in administratia publica este destul de mare. Anual aproximativ 25% dintre angajati se schimba: Veniri-plecari in sectorul privat si miscari in interiorul sitemului administratiei publice. Anul acesta am sesizat o tendinta de migrare a unor functionari foarte buni catre sectorul privat, motivul fiind diminuarea salariului. Cei capabili se descurca foarte bine si in mediul privat si isi gasesc foarte repede un job. "Pleava" din institutiile publice nu este atractiva pentru sectorul privat si ramane sa ne distruga nervii in continuare.
2. Orice conducator de institutie ar trebui sa fie preocupat de diminuarea cantitatii de cafea consumata in institutia sa...pentru sanatatea angajatilor.
3. In sistemul de pensii sunt putini angajati, la trezorerii si oriunde nu a existat o dimensionare corecta a necesarului de resurse.
4. Exista un nivel de salarizare corespunzator pentru tinerii pregatiti (manageri publici), lucru ce face sa fie priviti de multe ori cu ostilitate de catre functionarii cu "experienta".
 
YPS
chirila oana (20 Februarie 2009 12:33)

As fi interesat de programul stagiarilor de la YPS, dar as dori sa ma inscriu numai cu conditia sa ma intorc dupa stagiu in judetul meu natal - Galati, la nivel de prefectura sau servicii deconcentrate. adica sa primesc un post in administratia din galati si nu in bucuresti. ce puteti sa imi spuneti?
 
Raspuns Dragos Dinca:
La finalizarea studiilor se creeaza un numar de posturi egal cu cel al absolventilor, posturi repartizate in toata administratia din Romania. Repartizarea se face in functie de rezultatele obtinute. In felul acesta, daca finalizati studiile prima si-n lista de posturi exista si Prefectura Galati, puteti sa optati pentru aceasta varianta. Dar nimeni nu va poata garanta ca va veti intoarce la Galati.
 
YPS
ioana (20 Februarie 2009 07:23)
Buna ziua, in aceste zile se face selectia pentru programul YPS4. ce puteti sa ne spuneti despre ciclurile anterioare, cat de succes au fost acestea si daca ati indeplini conditiile ati aplica la acest proiect?
daca ne puteti spune aproximativ anul/secolul cand vom avea sansa sa vedem Legea unitara a salarizarii in administratia publica?
Raspuns Dragos Dinca:
Indeplinesc conditiile si, probabil, daca eram putin mai tinerel, aplicam fara restrictie la acest program. Le recomand fostilor mei studenti sa se inscrie la acest program.
In ceea ce priveste ciclurile anterioare, au fost cateva probleme legate de repartitii, dar acum lucrurile merg foarte bine. sunt absolventi foarte bine pregatiti care si-au gasit locul in sistemul administrativ, dar mai sunt si "uscaturi".
Desi este foarte mult trambitata in ultimele luni, legea salarizarii unitare nu cred ca va aparea foarte curand. Consider ca intai ar trebui sa apara un sistem obiectiv de evaluare a performantelor, si apoi o salarizare in functie de performante. De fapt este foarte greu sa punem in acelasi cos mere, pere si prune - adica profesori, medici si functionari.
 
yps pentru Dl. Dinca
roxy (20 Februarie 2009 05:42)
D-le Dinca,
Sunt interesta sa particip la concursul yps organizat de institutia dvs, credeti ca sunt eligibila pentru participare in conditiile in care tocmai am implinit 35 de ani, avand in vedere ca regulamentul dvs. mentioneaza ca si conditie "pana in 35 de ani'.
Va multumesc pentru amabilitate
 
Raspuns Dragos Dinca:
 
Sunteti eligibila, inclusiv la 35 de ani.
 
===
Pentru mai multe reactii si lamuriri ii puteti scrie direct domnului Dinca, la adresa de e-mail dragos.dinca@ina.gov.ro
===
 
[EurActiv.ro]