Dintr-o singura lovitura, presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a pus capat speculatiilor referitoare la emiterea de certificate europene de trezorerie, a respins sugestiile pentru o cale mai rapida spre zona euro a statelor europene aflate in dificultate si a negat infiintarea unui organism unic european de supraveghere financiara.

In ciuda semnalelor pozitive ale comisarului european pentru economie, Joaquin Almunia, de la inceputul acestei saptamani, (EurActiv 04/03/09), Barroso a respins categoric ideea emiterii de certificate europene de trezorerie sau cea a sprijinirii datoriei guvernamentale de catre UE, in vederea strangerii de fonduri pentru statele membre aflate in impas economic.

„Nu cred in utilitatea specularii unor idei care nu au nicio sansa”, a declarat Barroso pe 4 martie cu ocazia prezentarii propunerilor Comisiei pentru urmatorul Summit UE din 19-20 martie.

Reactionand la cererile unor state membre est-europene si la presiunea crescanda a mass media, Barroso a respins si ideea accelerarii aderarii unor state europene la zona euro (EurActiv 01/03/09).

Nici macar nu se pune problema revizuirii criteriilor de aderare. Aceasta chestiune nu se afla pe agenda intalnirii”, a precizat el, adaugand ca o asemenea revizuire ar putea provoca destabilizarea zonei euro.

Conform asteptarilor, Comisia nu a propus infiintarea unui organism unic european de supraveghere financiara in vederea corectarii unei piete interne dominate de banci si firme de asigurari transfrontaliere, care sunt acum monitorizate numai la nivel national.

„Este o lipsa de realism sa te gandesti la un supervizor unic european”, a precizat Barroso, interventia sa fiind un ecou al concluziilor grupului de experti in supraveghere financiara prezidat de Jacques de Larosiere.

Comisia va comenta in luna mai raportul lui De Larosière

Asa-numitul raport De Larosiere de saptamana trecuta (25 februarie) a sugerat crearea unui sistem dublu in care macro-supravegherea ar fi de competenta unui nou organism sub auspiciile Bancii Centrale Europene (BCE). Micro-supravegherea ar fi lasata in grija colegiilor de supervizori ad hoc pentru fiecare grup transfrontalier, monitorizat de trei noi autoritati europene carora li se permite in ultima instanta aplicarea de decizii in cazul controverselor (EurActiv 26/02/09).

Comisia sprijina in general recomandarile lui De Larosiere”, a mentionat Barroso. El s-a mai angajat sa prezinte, pana la sfarsitul lui mai, propuneri de infiintare imediata a noilor autoritati, in loc sa astepte o perioada de tranzitie de trei ani conform sugestiilor raportului.

Totusi, infiintarea noilor autoritati este departe de a constitui o revolutie in arhitectura europeana a supervizarii, din moment ce noile organisme vor fi versiuni imbunatatite ale comitetelor europene existente de supraveghere a bancilor (CEBS), companiilor de asigurari (CEIOPS) si titlurilor de valoare (CESR).

Mai mult, nu este clar cat de mult aceste institutii vor reusi sa impuna decizii colegiilor de supervizare din cadrul grupurilor multinationale. In unele cazuri nici macar nu s-au infiintat asemenea colegii.

In documentul care aproba raportul De Larosiere, Comisia a mai confirmat angajamentul sau de a prezenta in aprilie un „instrument juridic cuprinzator” pentru fondurile mutuale si capitalul privat, impreuna cu reiterarea recomandarii de a revizui onorariile managerilor financiari.

Documentul mai anunta si alte masuri in lunile urmatoare pentru derivate, produse de investitii retail, protectia deponentilor la banci si imbunatatirea calitatii si cantitatii capitalului detinut de institutiile financiare pentru prevenirea insolvabilitatii.

Intre timp, a fost incheiat deja un acord initial intre diplomatii europeni asupra revizuirii reglementarilor referitoare la agentiile de rating, conform propunerilor Comisiei din noiembrie anul trecut (EurActiv 13/11/08).

Ce urmeaza:

  • 19-20 martie: Summit UE de primavara pentru discutarea noilor propuneri pentru sectorul financiar facute de catre Comisie.

  • Aprilie 2009: Comisia va prezenta masurile referitoare la fondurile mutuale, capitalul privat, produsele retail de investitii si remunerarea serviciilor financiare.

  • Pana la sfarsitul lui mai 2009: Comisia va prezenta pachetul pentru supervizarea financiara europeana.

  • Iunie 2009: Comisia intentioneaza sa prezinte o carta alba referitoare la interventia rapida pentru prevenirea crizelor si propuneri legislative pentru cresterea calitatii si cantitatii capitalului prudential.

  • 18-19 iunie 2009: Summit al Consiliului Europei.

  • Toamna 2009: Comisia urmeaza sa prezinte masuri referitoare la imprumutul responsabil, protectia deponentilor bancari si levier excesiv.

Link:
- EU High-level group on financial supervision - De Larosiere report

Acest articol in engleza
Acest articol in franceza
Acest articol in germana