Intalnirea de la Guvern dintre premier, ministrul de finante, BNR si bancile comerciale de joi, 28 mai, pentru Programul Prima Casa s-a soldat cu cateva precizari, dar nu si cu vreo conditie concreta stabilita pentru acest program. Comunicatul Executivului enumera punctele cheie ale programului, iar Mugur Isarescu a explicat ca garantia statului "va fi acordata imediat in caz de neplata a ratelor aferente creditului contractat, fara ca bancile sa fie obligate sa execute garantia", potrivit Mediafax. In paralel, Uniunea Nationala a Notarilor Publici promite ca va sustine Prima Casa prin reducerea cu 30% a tarifelor.

Guvernul sustine ca Programul Prima Casa va fi operational in iulie

Un comunicat al Executivului arata ca Ministerul Finantelor, impreuna cu Banca Nationala, Fondul National de Garantare a Creditelor si experti din cadrul bancilor vor definitiva conditiile de natura tehnica ale aplicarii programului guvernamental „Prima casa”, astfel incat programul sa devina operational in luna iulie a acestui an. De asemenea, cei care vor cumpara o locuinta prin intermediul programului “Prima casa” vor beneficia de TVA redus de 5%, la achizitionarea primei locuinte.

Primul-ministru Emil Boc, ministrul finantelor Gheorghe Pogea si guvernatorul BNR Mugur Isarescu au avut astazi la Palatul Victoria o intalnire cu reprezentantii consiliului Asociatiei Romane a Bancilor, pentru a discuta despre implementarea programului “Prima casa”.

Potrivit comunicatului, primul-ministru, ministrul finantelor si guvernatorul BNR au prezentat bancilor obiectivele si conditiile minimale ale programului “Prima casa”, care in esenta, sunt urmatoarele:
1.     Statul, prin intermediul Fondului National de Garantare a Creditelor, va garanta un imprumut de pana la 60.000 de euro pentru cumpararea unei locuinte.
2.     Bancile vor percepe beneficiarilor programului Prima Casa un avans de maxim 5% din valoarea creditului.
3.     Bancile vor avea costuri mai reduse ale creditarii si dobanzii decat cele existente pe piata, intrucat statul garanteaza in totalitate valoarea creditelor si intregul risc al imprumutului, in limita sumei de 60.000 de euro. Practic, bancile nu vor mai suporta costurile asociate riscului de neplata, risc preluat de catre stat.
4.     Cei care vor cumpara o locuinta prin intermediul programului “Prima casa” vor beneficia si ei de TVA redus de 5%, la achizitionarea primei locuinte. 
 

Isarescu, despre programul Prima Casa: Garantia statului va fi acordata imediat, in caz de neplata a ratelor

Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a explicat in cadrul intalnirii cu Guvernul si reprezentantii bancilor comerciale, legat de programul "Prima Casa", ca garantia statului "va fi acordata imediat in caz de neplata a ratelor aferente creditului contractat, fara ca bancile sa fie obligate sa execute garantia", potrivit Mediafax.

"Este o schema simpla, dumneavoastra sa aveti garantat faptul ca, in caz de neplata, garantia functioneaza imediat, nu trebuie sa executati garantia. Garantia trebuie sa fie cea de la Fond, sa nu aveti garantie imobiliara, cu alte cuvinte. Si eu cred ca schema va pleca la drum foarte, foarte repede pe o formula din asta", a spus Isarescu, citat de Mediafax.

"Conducerea Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania saluta aceasta initiativa, careia considera ca poate sa i se alature prin actiunea de reducerea cu circa 30% a onorariilor – atat pentru incheierea actelor de vanzare/cumparare, cat si pentru autentificarea contractelor de ipoteca", transmite Uniunea Nationala a Notarilor Publici.

Uniunea Nationala a Notarilor Publici promite ca va sustine Prima Casa prin reducerea cu 30% a tarifelor

"Initiativa Guvernului Romaniei de a oferi o serie de  facilitati, in special tinerilor, pentru achizitionarea „primei case” constituie unul dintre pasii concreti care se fac in directia unor politici sociale echitabile si eficiente", se mai arata in declaratia UNNPR.

UNNPR mai transmite ca va inainta ministrului justitiei <<"propuneri concrete pentru o reducere considerabila a sumelor pe care cei indreptatiti sa beneficieze de aceasta masura a „primei case” le vor achita pentru a deveni „primii proprietari”.>>