Imi aduc aminte cum in anii '80, pe vremea cand eram doar un adolescent, am avut ocazia sa il intalnesc pe cunoscutul politolog Raymond Aron. Mi-a vorbit atunci despre un posibil pericol din viata politica si anume "neglijenta benigna" - modul in care intentiile bune sunt umbrite de lipsa de concentrare asupra a ceea ce conteaza cu adevarat. Este pericolul care ne ameninta si acum, cand vine vorba de schimbarile climatice.

In mai putin de trei luni, la summit-ul ONU de la Copenhaga vor fi luate decizii cu impact asupra viitorului planetei. Dar realizarea unui acord global sta sub semnul incertitudinii; cel mai mare pericol este faptul ca, preocupati de numeroasele prioritati ale momentului precum redresarea economica, situatia din Afganistan si neproliferarea nucleara, nu realizam ca exista o problema decat atunci cand este prea tarziu. Pentru a echilibra balanta, guvernul britanic a demarat saptamana aceasta o noua initiativa diplomatica, alaturi de partenerii europeni din Franta, Finlanda, Danemarca si Suedia. Practic acum lucram pe patru fronturi.

In primul rand, schimbarile climatice trebuie scoase din categoria "protectia mediului inconjurator". Un acord global nu este numai de dorit, ci mai degraba imperativ pentru siguranta nationala si redresarea economica sustinuta pe termen mediu. In plus, trebuie sa i se acorde aceeasi importanta ca si luptei impotriva terorismului. Preturile ridicate la petrol si alimente au declansat actuala criza economica, au dus la dezechilibre financiare globale si au marit rata dobanzii. Criza resurselor, alaturi de cea a creditelor, reprezinta al doilea factor declansator al recesiunii. Schimbarile climatice vor provoca migratie in masa, seceta si diminuarea rezervelor de apa. Toate acestea vor da nastere la tensiuni si conflicte nationale si internationale. Poate ca acum incalzirea globala nu se regaseste pe agenda Consiliului de Securitate al ONU, dar in viitor va fi cu siguranta daca nu vom reduce emisiile de carbon.

In al doilea rand, avem nevoie de un acord care sa treaca un test simplu: acela de a vedea daca este potrivit unei lumi in care temperaturile cresc cu nu mai mult de 2 grade Celsius. Majoritatea negocierilor diplomatice presupune realizarea unor compromisuri. Nici de aceasta data nu va fi altfel. Dar singura directie in care nu ar trebui sa cedam sub nicio forma este nivelul de ambitie in cazul unui acord la Copenhaga. Schimbarile climatice sunt un fenomen neliniar. Oamenii de stiinta ne avertizeaza ca, la o crestere a temperaturii globale cu peste 2 grade, efectele asupra planetei pot fi catastrofale. Chiar mai rau de atat, exista un risc crescut ca aceasta situatie sa creeze un cerc vicios, care la randul sau sa produca schimbari climatice necontrolate precum topirea permafrostului.

In al treilea rand, cea mai mare provocare a incheierii unui acord la Copenhaga este aceea de a distribui in mod egal responsabilitatile intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare. Tarile dezvoltate au o responsabilitate de natura istorica pentru aceasta problema si emit mult mai mult dioxid de carbon pe cap de locuitor. Dar, in viitor, tarile in curs de dezvoltare vor fi responsabile pentru majoritatea cresterii de emisii si vor suporta costurile cele mai mari ale schimbarilor climatice. Solutia este deci evidenta, dar greu de realizat. Statele dezvoltate trebuie sa opereze reduceri ambitioase de emisii echivalente cu 25 pana la 40% in 2020. Aceste tari trebuie sa ofere finantele si tehnologia necesare pentru a permite tarilor mai sarace sa dezvolte surse de energie cu emisii reduse de dioxid de carbon si sa se adapteze la schimbarile climatice deja existente. In schimb, avand in vedere nivelul actual de dezvoltare, nu ne putem astepta ca tarile mai sarace sa reduca nivelul general al emisiilor, ci sa se angajeze ca vor opera schimbari in economia lor bazata pe emisii mari de dioxid de carbon.

In al patrulea rand, avem nevoie de o schimbare de tactica. Schimbarile climatice nu reprezinta un joc in care toti pierd sau castiga la fel, ca atare nu ar trebui sa adoptam tactici de acest tip. Daca vom astepta negocierile de la Copenhaga pentru a ne dezvalui pozitia cu scopul de a obtine cat mai mult de la alte state, acordul fie nu se va semna, fie nu va fi suficient de ambitios. Daca tarile sarace vor sti ca cele bogate sunt pregatite sa isi asume responsabilitatea, cred ca se vor implica mai mult. Trebuie sa inspiram incredere inaintea conferintei de la Copenhaga. Aceasta este semnificatia deciziei noului guvern japonez de a trece de la 8% la 25% in cazul reducerii emisiilor pana in 2020 in comparatie cu nivelul din 1990. Avem nevoie de interventii radicale in urmatoarele trei luni. Asa cum a afirmat premierul britanic, trebuie sa obtinem o oferta financiara - 100 de miliarde de dolari anual pana in 2020 - pentru a permite tarilor mai sarace sa inceapa tranzitia catre o dezvoltare si o adaptare bazate pe emisii reduse de carbon.

Marea Britanie este hotarata sa preia comanda in incheierea acestui acord. Suntem prima tara care a stabilit o tinta obligatorie din punct de vedere juridic de reducere a emisiilor cu 34% pana in 2020 in comparatie cu nivelul din 1990 si chiar cu 80% pana in 2050. Dar Marea Britanie poate avea un impact mai mare daca exista o mobilizare la nivelul UE.

Uniunea Europeana dispune de prima piata de carbon din lume care transfera fonduri catre tarile mai sarace unde reducerile de emisii sunt cele mai avantajoase din punct de vedere economic. UE este cea mai mare piata unica din lume. Atunci cand stabileste standarde pentru masini si frigidere, are puterea de a stimula inovatia. Uniunea Europeana este al doilea mare donator din lume - atunci cand stabileste un pachet de finantare a luptei impotriva schimbarilor climatice, poate incuraja actiunea din partea statelor in curs de dezvoltare. Pana in luna decembrie, UE va avea sase summit-uri importante impreuna cu alti mari jucatori de pe piata mondiala. Schimbarile climatice trebuie sa ocupe un loc central la masa dezbaterilor. UE prospera atunci cand este implicata in proiecte mari: pacea si reconcilierea dupa al doilea razboi mondial, piata unica, moneda euro si extinderea. Urmatorul mare proiect pentru UE - uniunea mediului - va fi un catalizator pentru o lume iesita de sub amenintarea dioxidului de carbon.

Lupta impotriva schimbarilor climatice implica stiinta, economia si tehnologia. Dar in acest moment, realizarea unui acord depinde de deciziile politice. Avem nevoie de o abordare noua si avem nevoie de aceasta cat mai curand.