Intr-un eseu publicat in 1979 si intitulat “Puterea intelectuala in Franta”, Régis Debray clasifica istoria puterii intelectuale din Franta, in trei epoci– epoca universitara, cea a publicatiilor scrise si epoca mediatica, incepand cu 1968 (n.r.– anul in care au loc importante miscari de protest studentesti in Franta, care culmineaza, in luna mai, cu o greva generala la nivelul intregii societati, in urma carora generalul de Gaulle va pierde puterea).

Clasificarea facuta de Régis Debray (care, intre timp a pus bazele unei noi discipline, numite mediologie) este extrem de actuala si reprezinta in acelasi timp, o cheie si un instrument prin care putem analiza evenimentele societale, nu numai la nivelul societatii franceze, ci la nivel global. Este evident mai mult decat oricand, ca traim intr-o epoca mediatica, in care mijloacele media traditionale- presa scrisa, presa audio-video, co-exista si sunt concurate (din ce in ce mai mult) de mijloace media ne-traditionale (global denumite si mijloace ale “mediei sociale” - “social media”). Printre acestea din urma amintim: bloguri, retele sociale de tip Twitter, Facebook, MySpace,  instrumente  multi-media precum Youtube, Flickr sau de impartasire a opiniilor si diseminare a informatiei – Wikipedia, GoogleReader, eopinions.

Efectiv, comunicarea, de orice natura ar fi ea, nu se mai poate face doar prin intermediul mijloacelor media traditionale. Mai mult decat atat, din ce in ce mai des, in functie de grupurile carora se adreseaza, comunicarea se face prin intermediul mijloacelor mediei sociale. Comunicarea europeana se incadreaza, evident, in aceasta paradigma, fie ca este vorba, pe de o parte, despre comunicarea facuta de catre institutii europene sau decidenti politici, sau, pe de alta parte, despre comunicarea altor actori care joaca un rol in afacerile publice europene si care sunt interesati sa transmita un mesaj “spatiului public european”: federatii si asociatii profesionale, ONG-uri, companii de consultanta, publicatii, jurnalisti, sau chiar persoane care sunt, pur si simplu, interesate de afacerile europene.  

Spre exemplu, de mai bine de doi ani, Comisia Europeana a “atacat”, din punct de vedere comunicational,  site-ul Youtube, si, astfel, numeroase videoclipuri privind politicile desfasurate de Comisie, pot fi accesate si vizionate. In acelasi timp, tot mai multi parlamentari europeni comunica informatii legate de activitatea lor pe site-uri personale si/sau pe bloguri, iar un numar (si el aflat in crestere), este deja prezent in  retele precum Facebook sau Twitter.

Mai mult decat atat, si partidele politice europene si grupurile politice din Parlamentul European s-au adaptat, aproape intr-o forma institutionalizata, noilor evolutii si imperative ale comunicarii, pe de o parte, si noilor mijloace media, pe de alta parte. Astfel,  Partidul Popular European (PPE) este prezent pe Facebook si pe Youtube, iar Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE) are postate videoclipuri pe Youtube. Partidul Verzilor/Alianta Libera Europeana are si el o prezenta pe Youtube, mai putin semnificativa insa decat cea a popularilor si liberalilor. Activitatea unui alt grup politic, cea a Grupul Confederal al Stangii Unite Europene/Stanga Verde Nordica, poate fi urmarita, in afara de site-ul official, si de pe site-urile Youtube si Twitter. Dar, poate cel mai avansat grup politic din punct de vedere al folosirii noilor mijloace media in comunicare, este Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, prezent pe Youtube, Facebook si Twitter.

Blogurile sau reteaua Twitter se numara printre instrumentele de comunicare preferate ale unor importante companii de consultanta, ce activeaza in domeniul afacerilor  publice europene. Astfel, pentru alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2009, o astfel de companie a creat un blog special pe care au fost postate toate informatiile publice, dar mai ales cele neoficiale, pe care compania respectiva, prin proprille mijloace, le-a aflat (ceea ce se cheama, in jargonul specialistilor in afaceri publice europene din Bruxelles, “intelligence tracking”). In perioada de dupa alegerile europene si pana la sedintele constitutive ale Parlamentului European si comisiilor parlamentare, blogul companiei respective a fost extrem de accesat de catre toti cei interesati sa afle cu precadere informatii in premiera, de culise, legate de parlamentarii europeni, componenta comisiilor parlamentare sau negocierile dintre grupurile politice. Mai mult decat atat, o parte din informatii s-au regasit si pe reteaua Twitter.

Care ar fi motivatia pentru care o astfel de companie investeste resurse de timp, energie si mai ales resurse umane, in aflarea unor informatii de culise, pe care apoi sa le faca publice, este intrebarea fireasca. De ce nu tine doar pentru ea acest tip de avantaj competitiv, si prefera sa il faca public, intr-o maniera care presupune ca, aproape automat, el va fi impartasit si de ceilalti actori, inclusiv competitorii sai?  La o prima evaluare, care nu ar tine cont de specificul spatiului public european, o astfel de atitudine ar parea paradoxala si de neinteles.

Insa, una dintre trasaturile esentiale ale spatiului public european este transparenta, care este foarte mult incurajata si promovata, atat de catre institutiile europene, cat si de ceilalti actori, pentru ca interesele lor sunt mult mai bine reprezentate intr-un mediu transparent. “World is a small village” - “Lumea este un mic sat”, a fost si este una dintre metaforele legate de fenomenul globalizarii.

Parafrazand si actualizand aceasta metafora la spatiul public european din Bruxelles, am putea spune astfel: “Lumea este un mic sat, iar Bruxelles-ul este un satuc”. Ei bine, in “satucul Bruxelles”, unde, metaforic vorbind, toata lumea se cunoaste cu toata lumea, transparenta este, asa cum am evocat, una dintre trasaturile esentiale, fie ca este vorba de transparenta exercitata la nivel institutional, fie de cea promovata de ceilalti actori (federatii si asociatii profesionale, ONG-uri, companii de consultanta, publicatii, jurnalisti). Intr-un astfel de mediu, foarte transparent deci, de foarte multe ori, actorii capata un avantaj competitiv nu atunci cand nu fac publica informatia, ci, din contra, cand o pun in circulatie si o impartasesc cu ceilalti. Si asta pentru ca, in acelasi mod, arati tuturor, de la colaboratori pana la competitori, ca esti cu un pas inainte. Iar in “satucul Bruxelles” a fi cu un pas inainte, mai ales in domeniul consultantei, este esential. De cele mai multe ori, este chiar decisiv.

Prestigioase publicatii precum “Financial Times”, “The Economist” sau “EuObserver” au bloguri speciale dedicate afacerilor europene, in care se regasesc multe opinii si idei interesante, care reprezinta uneori o completare a articolelor din publicatiile respective sau, nu de putine ori, o abordare dintr-un unghi mai direct a subiectelor europene. Blogul corespondentului ziarului “Liberation” la Bruxelles, Jean Quatremer (n.a.: care, printre altele, a fost cel care a contribuit esential, prin dezvaluirile facute, la demisia, in 1999, a Comisiei conduse de catre Jacques Santer) este o “destinatie” obligatorie pentru orice actor al spatiului public european care doreste sa afle informatii inedite, mai ales despre Comisia Europeana si Parlamentul European.

Ar mai fi de spus ca, in “satucul Bruxelles”, transparenta se manifesta, pe de o parte, si este determinata, pe de alta parte, si de faptul ca actorii europeni au inceput sa se monitorizeze reciproc, din nevoia de a afla noi informatii si de a fi la curent cu orice evolutie ce se petrece in spatiul public european. Iar aceasta monitorizare nu face decat sa se accentueze. Din experienta mea intr-o firma de consultanta din Bruxelles, pot spune ca monitorizarile celor mai importante bloguri ale jurnalistilor si oamenilor politici (in special ale deputatilor europeni) sunt facute zilnic, la fel ca si monitorizarea site-urilor partidelor politice europene. Insa, monitorizarea nu este efectuata doar de catre actorii din domeniul consultantei, ci de catre toti ceilalti, pe o baza mai mult sau mai putin organizata, nu neaparat zilnica. Aceasta monitorizare mai are un efect foarte important: densitatea de informatie din spatiul public european in general, si din Bruxelles in special, este foarte mare si, ca atare, pentru a fi vizibil, trebuie sa comunici. Daca ar fi sa descriem printr-un slogan aceasta situatie, el ar fi: “ A comunica pentru a exista”.

Unde se plaseaza comunicarea actorilor romani din spatiul public european? Daca ar fi sa ramanem in metafora “satului”, actorii romani din spatiul public european sunt, inca, la marginea “satucului” Bruxelles. Nu sunt prea multi euro-deputatii romani care au bloguri personale si sunt si mai putini cei care se regasesc in retelele mediei sociale, insa numarul lor e in crestere. Iar in ceea ce ii priveste pe ceilalti actori romani, prezenta lor in spatiul public european, determinate de comunicare, este foarte redusa (n.a.: blogul “Casa Europei” este o exceptie notabila, mai ales ca, pe langa rolul comunicational, joaca si un exceptional rol educativ). Cat despre jurnalistii romani, numarul celor care sunt interesati de afaceri europene este si el foarte redus, iar atunci cand relateaza despre subiecte europene o fac, aproape intotdeauna, din perspectiva realitatii romanesti. In acest context, un rol important il joaca si limba- astfel, pentru a patrunde si a face parte din spatiul public european, un actor, de orice nationalitate ar fi el, trebuie sa comunice intr-o limba de circulatie internationala, de preferinta, engleza. Chiar si cei nostalgici dupa conceptia precum “limba, neam si tara”, nu pot sa nu recunoasca faptul ca, in mediile europene, engleza este apropape lingua franca.

Rezumand, am putea spune ca principalele caracteristici ale spatiului public european sunt: transparenta- expansiunea continua a mediei sociale- densitatea informatiei-limba comuna (engleza). Toate acestea contribuie la crearea unui spatiu in care oricine are acces si isi poate construi un statut de actor european (si poate fi recunoscut ca atare), cu conditia sa aiba ceva de spus si sa comunice. In secolul al XIX-lea, oameni de litere si de cultura, adresau romanilor indemnuri precum: “Scrieti, baieti, numai scrieti” (Ion Heliade Radulescu) sau “Scrieti, copii, numai scrieti!” (Titu Maiorescu). Adaptand aceste “ clasice” indemnuri la epoca mediatica in care traim, la caracteristicile spatiului public european si ale actorilor sai eterogeni si multi-nationali, am spune, fara sa gresim deloc, “Comunicati, numai comunicati” !

Bruxelles, 17 august 2009

Madalina Sisu are o licenta in Stiinte Politice (SNSPA), un masterat in Relatii Internationale (SNSPA), si a urmat doua specializari post-universitare in studii europene si comunicare si afaceri europene la Universitatea Libera din Bruxelles si Institutul de Inalte Studii ale Comunicarii Sociale, tot din Bruxelles. A fost journalist politic la “Evenimentul Zilei “ si redactor-sef adjunct al “Monitorului de Bucuresti.  A lucrat, in cadrul unei companii de consultanta in afaceri europene, pe diverse proiecte din domeniul sanatatii, precum si la monitorizarea activitatii deputatilor europeni.

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-o analiza pe tema comunicarii europene. Analiza integrala va fi publicata in cartea "Dilemele comunicarii UE" (autor: Dan Luca), programata sa apara la Bruxelles  pe 18 noiembrie 2009, care va cuprinde o serie de contributii externe, venite din partea unor romani cu activitati in domeniul afacerilor europene, care isi desfasoara activitatea la Bruxelles, Londra, Washington D.C, Bucuresti, Cluj.