Decriptarea politicilor sectoriale si comunicarea lor catre cetateni Dezbateri Cetatean UE : Integrare uniunea europeana stiri UE eveniment finantari aderare joburi

Home > Cetatean UE > Dezbateri > Decriptarea politicilor sectoriale si comunicarea lor catre cetateni

Decriptarea politicilor sectoriale si comunicarea lor catre cetateni

Publicat: 29 Octombrie 2009 @ 16:20

Beneficiile integrarii europene se relationeaza, inter alia, cu masura in care cetatenii unei tari cunosc politicile sectoriale ale Uniunii Europene. Accesarea fondurilor europene si a altor dividende ale integrarii presupune cunoasterea acestor politici, iar cunoasterea isi are izvorul in comunicarea intre institutiile europene si societatea civila. Radu Serban in cartea cartea "Dilemele comunicarii UE"

Politicile sectoriale – un vehicul spre competitivitate

Supunand, interactiv, consultarii publice proiectele legislative in variate domenii, institutiile europene ofera societatii civile oportunitatea de a-si exprima opiniile cu privire la politicile sectoriale. Beneficiile acestui demers se masoara nu numai in bani, dar si in acces la decizie. Cetatenii U.E. pot deveni astfel participanti la formularea politicilor sectoriale. Lor li se ofera chiar sansa sa lucreze direct, sa se angajeze ca functionari europeni, in baza abilitatilor si experientei detinute intr-un anumit sector.

In acest context, explicitarea politicilor sectoriale europene da masura accesului cetatenilor la dividendele integrarii, fie ele directe sau indirecte, financiare, de cariera profesionala sau de alta natura.

In timp ce o parte a normelor Uniunii Europene are aplicabilitate in toate activitatile economice, o alta parte, destul de substantiala, se modeleaza dupa nevoile specifice ale anumitor sectoare economice, fara o definitie clara a „sectoarelor economice” din U.E., ne vom referi la ele in continuare, in stransa corelatie cu sintagma „politici sectoriale”. In acceptiune clasica, se disting trei sectoare economice, cu urmatoarele contributii la PIB-ul U.E. (de peste 13.000 mld. €): sectorul agricol 2,1%, industrial 27,3 % si al serviciilor 70,6% (conform Eurostat si statisticilor FMI).

Politicile sectoriale in sine, tin cont doar partial de o asemenea clasificare. Daca politica agricola comuna (PAC) poate fi considerata cea mai ampla, prin numarul de pagini in acquis-ul comunitar si ponderea in buget, sectorul agricol contribuie doar cu 2,1 % la PIB-ul U.E. Pe de alta parte, industria, cu 27,4 %, nu dispune de o legislatie obligatorie („hard acquis”).

Dincolo de acest triunghi schematic, urmarind strict ceea ce abordeaza Comisia Europeana la acest capitol, vom evidentia sase principale politici sectoriale: politica industriala, politica energetica, politica privind cercetarea si tehnologia, politica de transport, politica agricola si politica privind pescuitul.

Ele nu sunt limitative. Astfel, tot la capitolul „politici sectoriale”, vom regasi in documentele Comisiei Europene o lista alfabetica de 56 de subdomenii, fiecare facand trimitere la informatii specifice, utile celor interesati. Sa amintim doar cateva dintre aceste domenii, ca mostra de eterogenitate in forma si continut: aerospatiale, agricultura, industrie auto, constructii, energie, intreprinderi familiale, mobila, textile, jucarii, turism, metrologie, medicamente, telecomunicatii, pescuit.

In general, politicile respective cauta sa protejeze interesele consumatorilor, sa dea siguranta in exploatare produselor, sa confere securitate la locul de munca, sa informeze asupra regulilor internationale intr-un anumit sector si, in general, sa creeze cadrul dezvoltarii economiei europene, in beneficiul cetatenilor ei.

Comisia Europeana tine legatura cu companiile si organizatiile reprezentative din fiecare sector, pentru unele emitand legislatie specifica, iar pentru altele operand doar prin masuri de monitorizare si sprijin.

Evolutie perpetua

Ca insasi integrarea europeana, politicile sectoriale au evoluat in timp, in corelatie cu necesitatile momentului, fara planuri prestabilite, chiar daca, uneori, cadrul juridic s-a creat pe termen mai lung. De exemplu, politicile comune in sferele cercetarii si energiei isi regasesc originea in tratatele sectoriale, respectiv in Tratatul de instituire a Comunitatii Europene a Energiei Atomice, „Euratom”. In fapt, politici comune au fost realizate mai mult in sfera energiei nucleare si mult mai putin in cea a hidrocarburilor. O adevarata politica europeana in sfera energiei se contureaza abia la Consiliul European din 2007, sub impactul nevoii de independenta energetica si competitivitate, de diversificare a surselor si rutelor de aprovizionare cu energie.

Evolutiile au fost eratice chiar si in agricultura, pescuit si transporturi, unde fundamentele legale ale politicilor sectoriale sunt mult mai solide. Cea mai reprezentativa dintre acestea, politica agricola comuna (PAC) a consumat o vreme peste jumatate din bugetul comunitar. Cu toate acestea, dintre toate politicile sectoriale comune, ea a fost cea mai controversata, complexa, versatila si disputata de-a lungul timpului, urmand un proces continuu de reforme in scopul adaptarii la realitati, la schimbarile internationale si la nevoia de competitivitate.

Termenul „politici sectoriale europene” se refera, uneori, la subdomenii ale politicii agricole comune, cum ar fi „sectorul laptelui”, „sectorul vinului”, „sectorul cerealelor”, „sectorul zaharului” etc, de fapt denumind fiecare din cele 21 de „organizatii comune de piata”. Din acest punct de vedere, comunicarea mai comprehensiva catre fermierii romani a politicilor comunitare pe aceste segmente de piata ar spori gradul de absorbtie a fondurilor agricole.

Politica transporturilor a ramas „comuna” mai mult pe hartie, in practica integrandu-se prea putin, de-a lungul deceniilor, dupa inscrierea sa explicita in Tratatul CEE. Interese nationale divergente au blocat evolutia politicii comune in sfera transporturilor, pana la conturarea pietei interne unice, introdusa prin Tratatul de la Maastricht. Libertatea de miscare a marfurilor si persoanelor a sporit apoi cererea de transport, impulsionand politicile comune in acest sector, pe segmentele rutier, aerian si maritim.

Pentru a scoate notiunile din zona ezotericului, precizam ca „piata comuna” defineste o uniune vamala, in timp ce „piata unica” implica un grad mai avansat de integrare, cu 4 libertati de miscare pe piata: marfuri, servicii, capitaluri si forta de munca.

Politica in domeniul pescuitului, avandu-si baza legala in articolul 39 al Tratatului de la Roma, a fost convenita in anul 1983. Ea stabileste cotele anuale de pescuit pe diverse specii, pentru fiecare stat membru. Aderarea Islandei va aduce, foarte probabil, o derogare de la aceasta politica, tinand cont de importanta sectorului in economia tarii.

Politica industriala, desi extrem de importanta pentru economia U.E., nu are un caracter „comun”, prin faptul ca nu este reglementata de norme obligatorii („hard acquis”). Piata comuna in domeniul produselor industriale este reglementata prin legislatia din diverse alte domenii: concurenta, comert liber, uniune vamala, fiscalitate, armonizare legislativa etc. Esentiala pentru politicile industriale europene, restructurarea are drept scop stimularea competitivitatii pe piata globala. In fond, politica industriala este un complex de politici menite sa faciliteze ajustarea structurala in scopul promovarii competitivitatii industriale.

Dintre politicile sectoriale mai mari, legata direct de industrie, politica in domeniul cercetarii face nota distincta, avand impact asupra economiei europene pe termen lung. Ea moduleaza strategiile industriale in baza progresului in sectoarele tehnologice de varf, influenteaza politica energetica din perspectiva energiilor regenerabile si alternative si adapteaza economia la realitatile societatii postinformationale, iar in viitorul apropiat, la economia europeana post–criza.

Inainte de toate, politicile sectoriale se adreseaza operatorilor economici, de la cei cu un singur actionar pana la marile concerne internationale. Comisia Europeana mentine legaturi stranse cu societatile comerciale si asociatiile profesionale pe diversele sectoare vizate, pentru a-si dezvolta politicile in raport cu necesitatile acestora.

Impactul crizei

Recesiunea economica a demonstrat capacitatea de recalibrare cu velocitate a politicilor sectoriale la cerintele zilei.

Comisarul european pentru economie si afaceri monetare, Joaquín Almunia, la Brussels Economic Forum, in iunie 2009, si-a pus problema modului de retragere a sprijinului masiv acordat sectorului bancar in perioada post-criza. S-au acordat ajutoare rapide si sectorului auto. Insusi pachetul de stimulente fiscale la care s-a referit el, poate fi considerat de domeniul politicilor sectoriale, insumand 1,8% din PIB in anii 2009 si 2010. Amintim aceste masuri, deoarece stimulentele respective se dirijeaza spre sectoare economice care, daca detin informatia necesara, pot accesa avantaje la care nici nu puteau visa in perioade anterioare.

Daca intram in detalii, vom regasi un sprijin sporit, in aceasta perioada de criza, pentru industriile prelucratoare avansate. De exemplu, Marea Britanie a alocat in anul 2009, cu acordul Comisiei Europene, o suma de 750 milioane Ł pentru „proiecte industriale de importanta strategica”, incluzand un ajutor de stat pentru industria prelucratoare, de 150 milioane Ł, cu precadere in favoarea companiei Rolls-Royce.

Concluzii

In binomul comunicare – politici sectoriale, dictonul „bate si ti se va deschide” pozitioneaza operatorul economic in postura de petent, pentru acces la nisele de oportunitate ale pietei unice europene.

Premisa a accesului la beneficiile integrarii, accesul la informatie se deschide prin comunicare. Institutiile europene, interesate intr-un efect multiplicator al politicilor sectoriale, disemineaza informatia catre societatea civila, inclusiv catre comunitatea de afaceri, ca o investitie menita sa potenteze initiativa de afaceri si competitivitatea, sporind astfel forta economica a Uniunii pe piata globala.

Important este ca accesul pe o anumita piata, mai precis pe a cincea dimensiune a pietei, „circulatia informatiilor”, sa fie liber si sa respecte regulile inscrise in politica de comunicare a Comisiei Europene: transparenta, accesibilitate, incluziune, multilingvism si diversitate culturala.

Londra, 12 august 2009

Radu Serban, doctor in stiinte economice, a fost co-secretar al Consiliului de Asociere Romania - U.E. in perioada 1998–2002. A participat efectiv la negocierile de aderare a Romaniei la U.E. si a publicat trei carti pe teme de integrare economica europeana.

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-o analiza pe tema comunicarii europene. Analiza integrala va fi publicata in cartea "Dilemele comunicarii UE" (autor: Dan Luca), programata sa apara la Bruxelles pe 18 noiembrie 2009, care va cuprinde o serie de contributii externe, venite din partea unor romani cu activitati in domeniul afacerilor europene, care isi desfasoara activitatea la Bruxelles, Londra, Washington D.C, Bucuresti, Cluj.