Dar, inainte de a va forma propria opinie despre validitatea acestei premize haideti sa disecam putin ce este comunicarea europeana si cum functioneaza ea, de ce conteaza, si care sunt efectele sale privite din unghiul abordat de acest capitol.

Ce este comunicarea europeana?

Pentru claritate, putem defini acest domeniu ca fiind masa de informatii legate de ideile, propunerile, evenimentele, legislatia si actiunile institutiilor europene, cu accent pe Comisia Europeana (CE) si Parlamentul European (PE). Evident, aceasta nu este o definitie care se doreste a fi comprehensiva, ci doar stabileste cadrul pentru acest capitol, fara a se lansa intr-o analiza a tuturor actorilor de pe scena comunicarii europene, care includ firme de comunicare si avocatura, asociatii profesionale, organizatii neguvernamentale, think tank-uri, corporatii si alte institutii.

De la inceperea negocierilor pentru aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, cu mai bine de o decada in urma, si intr-o masura tot mai mare dupa aderare, suntem confruntati zilnic cu un bagaj de informatii legate de functionarea acestui sistem, regulile UE si modalitatile practice de aplicare a acestora in viata cotidiana. Acest fenomen este general valabil in toate statele membre, fie ele mai vechi sau mai nou venite in “club”.

Principalii generatori ai acestor informatii sunt CE si PE si mai exact directoratele, agentiile si birourile de comunicare ale acestor institutii. Directoratul General de Comunicare (DG Com) este principalul canal de prezentare si sustinere a initiativelor, propunerilor si politicilor CE. Aceasta supra-structura coordoneaza activitatea de comunicare a reprezentantelor CE si a celorlalte ramuri ale Comisiei.

Pe langa portalul de internet al DG Com, exista numeroase alte pagini accesibile publicului, care ofera detalii despre programele si modul de functionare al variilor agentii din compunerea institutiilor europene. De asemenea, publicatii, emisiuni de radio si televiziune, alte pagini de internet, sunt dedicate difuzarii si analizarii oricaror aspecte legate de functionarea UE.

In plus, o armata de ofiteri de comunicare si presa a variilor grupari parlamentare si politicieni din PE, contribuie la diseminarea, analiza si explicarea masurilor adoptate in Parlament.

De ce conteaza?

Aceste instrumente complexe de informare sunt foarte importante pentru ca actiunile institutiilor europene au un impact semnificativ in tarile membre si deseori dincolo de granitele UE.  Ele influenteaza bunastarea, statutul social si economic, puterea de cumparare, calitatea vietii si cam toate aspectele referitoare la viata cetatenilor.

Chiar daca uneori nu pare a fi cazul, deciziile CE si PE sunt foarte importante datorita acestui impact. In plus, aceste institutii publice sunt finantate prin taxarea contribuabililor europeni si functionarii publici servesc in slujba intereselor cetatenilor europeni.

Este insa notabil faptul ca modul de functionare, administrare a resurselor, utilizarea fondurilor si numirea inaltilor oficiali ai CE, este in mare masura nedemocratic, acestia nefiind alesi prin votul direct al cetatenilor. Sistemul de recrutare si numire in functii cheie este influentat politic de componenta PE si are mai mult in comun cu o casta feudala sofisticata, decat cu un sistem meritocratic bazat pe competente si abilitati profesionale. In ciuda eforturilor de a crea un sistem de recrutare transparent pentru functionarii CE, accederea in pozitii medii si inalte in sistem, ramane greoaie, iar procesul de recrutare este lipsit de transparenta, promptitudinea si claritatea necesare, dand uneori dovada de nepotism cultural, care ingradeste capacitatea de a genera idei, opinii si propuneri diverse, iesite din tiparele de gandire si actiune impamantenite.

Aceste elemente in sine sunt suficiente pentru a crea suspiciuni si a ridica semne de intrebare. Profesionistii in comunicare, care activeaza in cadrul institutiilor europene, creaza un volum zdrobitor de informatii, menite sa construiasca o imagine pozitiva si gasesc raspunsuri la criticile referitoare la activitatea angajatorilor lor. Insa faptul ca mecanismul de comunicare este in masura sa ofere raspunsuri, nu il face si eficient sau credibil, in acelasi timp.

Un exemplu minor ar fi lista realizarilor UE din 2008 in folosul cetatenilor, publicata pe pagina de internet a DG Com. Desi nu complet lipsita de merit, lista realizarilor exagereaza contributia CE la rezolvarea cu success a anumitor situatii. Atingand doar subiectul crizei financiare care s-a accentuat in toamna anului trecut, raspunsul tarilor membre UE a fost departe de a fi unitar si coordonat, asa cum da de inteles prezentarea facuta de CE. De fapt, asa cum a fost pe larg documentat in mass-media, raspunsul initial a fost mai degraba haotic si lipsit de coeziune intre principalii actori europeni. Un an mai tarziu, rezultatele sunt pestrite, iar efectele crizei financiare si economice continua sa afecteze negativ multe persoane si comunitati, in ciuda imaginii indulcite pe care birocratia europeana incearca sa o prezinte. Activitatea economica este in scadere, somajul in crestere si standardele de viata sunt amenintate de factori cum ar fi instabilitate economica, schimbari climaterice, acces sustenabil la energie, apa si alte resurse esentiale.

Alt exemplu ar fi stabilirea unei cote arbitrare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, cu 20 la suta pana in 2020. Nu are sens sa ne lansam intr-o disputa stiintifica asupra necesitatii sau beneficiului unui astfel de demers, dar este greu de crezut ca el reprezinta altceva decat o declaratie menita sa atraga simpatie pentru politicienii si birocratii care promoveaza acest program. Cifrele sunt frumos alese, dar nimeni nu poate explica sau garanta cum va fi realizata si cuantificata aceasta reducere de 20 la suta, si cine dintre politicienii si functionarii europeni care au ales cifrele, vor mai fi in functie si activi in 2020, pentru a explica rezultatele, sau lipsa lor.

In cazul PE, desi parlamentarii sunt alesi prin vot direct de catre cetateni in tarile lor de origine, per ansamblul UE, participarea la vot este in scadere, doar 43 la suta din electorat exprimandu-si optiunea la urne in iunie 2009.

Este interesant de observat ca prezenta la vot este in permanenta scadere din 1979 si tinde sa fie mult mai redusa in tarile care au devenit membre UE mai recent, cu precadere in cele 10 membre din Europa Centrala si de Est (ECE), unde media de participare la vot a fost de 32 la suta. Aceste rezultate arata ca, pe masura ce UE s-a extins, in ciuda resurselor alocate comunicarii si promovarii, participarea cetatenilor la singura modalitate de alegere democratica a reprezentantilor lor la nivel european, este in scadere.

Cum se face ca toate aceste resurse nu par sa informeze cetatenii suficient pentru a-i determina sa participe in procesul electoral care, in final le influenteaza existenta din ce in ce mai mult? E posibil oare ca lipsa de credibilitate si apatia sa aiba de-a face cu faptul ca cetatenii nu percep structurile europene supra-nationale ca fiind legitime si reprezentative pentru interesele si nevoile lor curente?

De ce nu functioneaza?

Orice exercitiu de comunicare, pentru a fi credibil, eficient si pentru a-si atinge obiectivele pe durata lunga, trebuie sa fie bazat pe realitate, corectitudine, transparenta reala si diseminarea fara discriminare a informatiilor, intr-o modalitate cat mai simpla si clara pentru publicul general care este afectat.

Pentru a fi corecti, comunicarea institutiilor europene nu este complet lipsita de aceste elemente, si in mod clar, se fac eforturi semnificative de comunicare.

Exista numeroase programe de comunicare, se contracteaza o pleiada de firme de consultanta externe, globale si la nivel national, se pune accent punctual pe anumite proiecte, dar cu toate acestea comunicarea, sau mai degraba rezultatele ei, sunt deficitare.

Persista perceptia la nivelul publicului ca, institutiile europene reprezinta un mamut birocratic care in mare masura se autoserveste pentru a-si justifica existenta, este politic si democratic nelegitim, nereprezentativ (cu precadere CE), si in general comunica ineficient, insuficient, si cu un limbaj si de o maniera care, de cele mai multe ori, nu reusesc sa capteze interesul si imaginatia unei largi audiente la nivel national in statele membre.

Absenteismul politic in alegerile pentru PE, evident din cifrele prezentate mai devreme, se datoreaza, intr-o oarecare masura si experientei comuniste a tarilor din ECE, care ii face pe cetateni mai sceptici si mai putin increzatori in guverne si clasa politica.

Alt element il reprezinta experientele cetatenilor din ECE de dupa aderarea la UE, cum ar fi faptul ca anumite restrictii ingradesc libertatea de miscare a fortei de munca. In plus, ponderea in procesul de decizie este inegala, comparativ cu membrii mai vechi si mai mari ai UE. Aceste elemente creaza perceptia ca, in realitate, noii veniti sunt tratati in anumite situatii ca fiind inferiori membrilor initiali ai UE, ceea ce demasca o doza de demagogie si ipocrizie din partea propovaduitorilor democratiei si drepturilor omului, greu de acceptat de catre noii membri.

De asemenea, directivele adoptate de CE si legislatia votata de PE trec apoi printr-un proces de adoptare in legislatia nationala a statelor membre UE. Modalitatea si profunzimea in care regulile stabilite in Bruxelles si Strasbourg sunt transpuse in practica in statele membre, este lasata la latitudinea parlamentelor nationale, existand multe derogari, exceptii si posibilitatea de a opta pentru implementarea partiala a anumitor prevederi, ce nu sunt considerate benefice pentru conditiile specifice fiecarui stat membru in parte. Acest sistem da CE si PE posibilitatea de a nu-si asuma pe deplin responsabilitatea pentru aplicarea regulilor pe care le creaza, si deschide un joc de pasare a blamului intre institutiile europene si statele membre, care confuzeaza si complica si mai mult perceptia cetatenilor afectati.

Registrul voluntar al lobby-istilor, initiat de CE in vara anului trecut, este criticat tocmai pentru ca listarea intereselor este voluntara. Intr-un demers ce pare mai degraba menit sa dea o nota pozitiva activitatii de influentare a deciziilor legislative, CE prefera sa foloseasca termenul de “reprezentanti de interese”, pentru ca termenul de lobby-ist are o conotatie negativa pentru unii oameni.

Acest registru este menit sa mareasca transparenta in procesul decizional si legislativ al CE si PE, oferind informatii despre grupurile de interese active pe langa institutiile europene, inclusiv detalii despre clientii reprezentati si bugetele alocate. Desi sistemul parlamentar si procesul electoral european sunt mai putin dependente de contributii financiare, comparativ cu Statele Unite, un registru voluntar care nu sanctioneaza lipsa de informatii sau absenta unui “reprezentant de interese” din el, este lipsit de valoare. Din cele cateva mii de grupari, organizatii, asociatii, agentii si persoane active in influentarea procesului decizional european, doar 1800 sunt inregistrate la data scrierii acestui material.  In mod paradoxal insa, un registru obligatoriu nu ar face decat sa clarifice pentru publicul interesat care sunt ramificatiile si conexiunile monetare dintre politicienii si functionarii europeni pe de o parte si interesele corporative care ii curteaza si care le informeaza deciziile, pe cealalta parte. Gratie unui sistem de raportare obligatoriu in SUA, oricine este interesat poate afla cine reprezinta interesele cui si poate urmari traficul de influenta legal si fluxul fondurilor dinspre corporatii spre membrii alesi ai Congresului. Faptul ca legislatia americana in domeniu este mult mai dura si mai clara, nu diminueaza insa cu nimic influenta pe care contributiile electorale si interesele speciale o au asupra reprezentantilor alesi, dand astfel camp liber unui sistem politic plutocratic. Singura diferenta semnificativa este ca acolo unde conexiunile sunt clare si evidente, cum ar fi in SUA, la momentul alegerilor, politicienii pot fi schimbati prin vot de catre alegatorii care sunt nemultumiti de aservirea lor, unor interese speciale pe care acestia din urma le percep ca fiind adverse.

Un registru obligatoriu in UE ar putea expune mai clar sistemul de usi rotitoare (“revolving doors”) prin care fosti demnitari si functionari europeni de rang mediu si inalt se muta de o parte si de alta a peretelui de sticla dintre institutii si firme de consultanta. Acest ciclu permite multor functionari si politicieni, ca la iesirea din structurile institutiilor europene sa-si lanseze cariere private lucrative, facand lobby in interesul clientilor lor, pe langa fostii lor colegi din CE si PE.

Elemente cum ar fi registrul voluntar de lobby-isti, retelele inchegate in jurul institutiilor, sistemul alambicat, greoi si netransparent de recrutare, contribuie la impresia unui club inchis si greu de penetrat din exterior, un club al celor bine conectati, care are ca principal interes propria existenta si proliferare.

Nu este vorba de rea vointa sau de intentii malitioase, ci pur si simplu este dorinta de mentinere a privilegiilor si perpetuare a intereselor clasei politice si birocratice europene, formata din cateva sute de mii de functionari si politicieni, impreuna cu sistemele de suport create in jurul lor.

Vastitatea, stufozitatea, lipsa de utilitate a comunicarii care emana uneori din cadrul acestor institutii europene, este probabil determinata si de lipsa de legitimitate mentionata mai devreme si de imposibilitatea gasirii unei solutii functionale care sa aduca la un consens 27 de puncte de vedere colorate diferit de perceptii si interese nationale divergente.

In final, simplificarea comunicarii si folosirea unui limbaj accesibil si direct, dar mai ales precederea comunicarii de actiuni care sa denote o abordare corecta si transparenta, ar putea da rezultate mai bune. Nu pentru ca actul de comunicare in sine ar fi mai bun, ci pentru ca institutiile care comunica, ar deveni mai responsabile in fata cetatenilor, ale caror interese ar trebui sa fie primordiale in constiinta acestor functionari publici. Dar aceasta abordare, evident, functioneaza doar daca cei care propun comunicarea nu au nimic de ascuns, protejat sau de disimulat.

Bruxelles, 19 August, 2009

Autorul, reporter si consultant de comunicare, are 17 ani de experienta in media, relatii publice, management de criza, consultanta si energie, in cinci tari si tot atatea domenii de activitate. Actualmente dezvolta proiecte de comunicare, impartindu-si timpul intre Belgia si Statele Unite.

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-o analiza pe tema comunicarii europene. Analiza integrala va fi publicata in cartea "Dilemele comunicarii UE" (autor: Dan Luca), programata sa apara la Bruxelles  pe 18 noiembrie 2009, care va cuprinde o serie de contributii externe, venite din partea unor romani cu activitati in domeniul afacerilor europene, care isi desfasoara activitatea la Bruxelles, Londra, Washington D.C, Bucuresti, Cluj.