Proiectul politic european este o constructie in care se intersecteaza, sunt implicate si afectate, mai multe paliere ale intereselor de ordin economic, politico-legislativ, social si cultural. Fie ca este vorba despre interese “macro”, precum cele nationale, politice, apartinand de regula sferei guvernamentale sau marilor afaceri, fie ca este vorba de interese “micro”, ale cetateanului, comunitatii sau membrilor unor profesii ori asociatii, toate sunt luate in considerare in amontele proceselor legislative si politice comunitare, sau constituie, in aval, obiectul repercusiunilor deciziilor de la nivelul institutiilor Uniunii Europene. Interesele legitime sunt, asadar, ascultate si luate in seama– pot fi deci comunicate– intr-un Bruxelles european in care jocul are ca regula centrala cultura dialogului. Comunicarea si lobby-ul apar in acest context, ca vehicule de dialog, de transmitere a intereselor publice si private in Bruxelles-ul european catre sfera politico-decizionala a institutiilor europene. 

La aproape trei ani de la aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, interesul romanesc este reprezentat predominant la Bruxelles de sfera guvernamentala. Un studiu publicat recent in mediul romanesc din capitala europeana („Prezente romanesti in Bruxelles-ul european: Ghid pentru prezent si viitor”, realizat in 2008 de Clubul Romania-UE in parteneriat cu Asociatia Pro Democratia) arata ca totalitatea reprezentantelor romanesti depaseste cu greu numarul degetelor de la cele doua maini, iar dintre acestea, aproximativ trei sferturi sunt “antene” sau “brate” ale administratiei publice desfasurate in locul in care se distribuie deciziile si fondurile comunitare. Probabil una dintre explicatiile acestui ascendent de prezenta din partea sectorului public la Bruxelles este– pe langa costurile de reprezentare si prospetimea membershipului– o cultura administrativa si legislativa in care decizia se ia de sus in jos, fara a se acorda– deocamdata– importanta cuvenita stakeholder-ilor, atat din punctul de vedere al interesului lor, cat si din perspectiva luarii in calcul a expertizei lor de fond si ale bunelor lor practici in anumite domenii de activitate. Inca, prea multe decizii se iau exclusiv la nivel interministerial in tara noastra, inca prea multe interese sunt ignorate in elaborarea de masuri sau legislatie datorita lipsei consultarii si comunicarii cu destinatarii lor, sau lipsei de activism si coagulare al acestora (lobby), pentru influentarea hotararilor structurilor decizionale nationale. Neincrederea ca o actiune de lobby ar avea efect (sau rost) pe langa decidentii interminabilei tranzitii romanesti, descurajeaza probabil o angajare mai vivace la Bruxelles.  

Din fericire, in restransul grup al reprezentantelor permanente romanesti din capitala europeana, pe langa cele ale administratiei centrale, fiinteaza si birourile a doua asociatii ale administratiei publice locale si a doua regiuni de dezvoltare, cu personal atent indeobste la identificarea si adjudecarea unor oportunitati de finantare comunitara. Mediul non-guvernamental, profesional si asociativ, este inca prea palid reprezentat– desi nu pot fi trecute cu vederea cateva exceptii notabile cum sunt prezenta pe arena comunitara a Bisericii Ortodoxe Romane, a Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania sau a tinerilor experti romani in afaceri europene, reuniti sub egida “Clubului Romania-UE”. Exista de asemenea intentii din partea mediului academic de a construi capete de pod la Bruxelles. Companiile romanesti sunt si ele incipient reprezentate prin intermediul unor birouri ale patronatelor si federatiei IMM-urilor. Individual insa, pana acum au trimis reprezentanti la Bruxelles doar cateva intreprinderi romanesti din sectorul IT, energetic si al automobilelor, in parte pentru ca au realizat importanta faptului ca avem din 2007 o a doua capitala la Bruxelles, sau pentru ca au fost indemnate sa o faca, de investitorii europeni din spatele lor, constienti de mai multa vreme de importanta nodala a capitalei europene.

Reprezentarea sferei private romanesti este asadar la inceput. Speram ca pe masura ce vor dobandi stabilitatea si anvergura economica necesare, companiile sa puna un accent mai mare pe componenta de activitate „Public and European Affairs” care sa amelioreze deficitul de reprezentare a intereselor romanesti in mediul european de la Bruxelles. Starea de fapt este deocamdata aceea in care adevaratul lobby romanesc, care sa ia in considerare atat interesele private cat si cele publice, care sa coordoneze mecanismele de actiune intre acestea, lipseste. Exista contacte intre cele doua paliere, se poate vorbi de o comunicare pe alocuri lubrifiata intre institutii si cei cativa actori privati la Bruxelles. Dar aceasta se opreste de prea multe ori undeva intr-o zona nebulos delimitata de un secret profesional, deseori mai presus de profesionalism si eficacitate, de reminiscente ale unor perioade in care exista suspiciune intre autoritati si particularii din afara granitelor, de suficienta sau debordare cu sarcini, de o parte, de atomizare sau absenta reprezentarii, de cealalta parte. Lipsesc deci, deocamdata, spatiile de intersectie in actiune intre cele doua paliere ale interesului romanesc in Bruxelles-ul european.

Revenind la cultura administrativa din tara noastra, e plauzibil ca, si de aceasta data, ea sa ofere una dintre feluritele nedorite explicatii pentru situatia descrisa: comunicarea intre decident si beneficiar, atunci cand exista, nu se realizeaza intotdeauna inter pares, ci mai degraba, de sus in jos, urmand inertia mecanismelor decizionale. Aceasta abordare diferita de cea de la nivel comunitar isi intinde umbra pana in Bruxelles-ul european, traducandu-se printr-o lipsa de coagulare a interesului romanesc real, privat de elementul „micro” sau prin dificultatea de a parasi maniera de actiune si pozitionare a unui stat in curs de aderare. Aceasta penurie a consultarii beneficiarilor nu poate avea decat efecte negative: interesul real de fond, neidentificat sau nefundamentat in amonte, cade victima aliantelor „traditionale” (in realitate exclusiv conjunctural-politice) realizate pe palierul decizional, atunci cand pozitia de aparat este insuficient motivata sau analizata, iar lobby-ul individual al actorilor din sfera „micro” necoordonat sau, in dizarmonie cu „pozitia nationala”, riscand sa piarda din eficacitate. Aceasta este cu atat mai regretabil cu cat stakeholder-ii pot fi afectati in mod negativ de o decizie la luarea careia, interesul lor nu a putut fi luat in considerare.

In acest punct al reflectiei, este momentul sa fie dezvaluit si locul celei de-a treia componente a prezentei romanesti la Bruxelles: al membrilor institutiilor comunitare, functionari sau demnitari, cei care ar trebui sa constituie destinatia predilecta a actiunilor de lobby, a comunicarii intereselor romanesti din sfera publica si privata. Pentru ca, intr-un Bruxelles care pentru vizitator, se infatiseaza ca o proiectie moderna a sonoritatii babiloniene si luminozitatii levantine, incadrate de contururi trasate dupa reguli clare, europene, apare ca fireasca, uneori necesara, apropierea intre conationali care impartasesc deseori si interese comune. Reprezentantii mai multor natiuni europene la Bruxelles ocupati in sfera publica, privata si a institutiilor comunitare, se reunesc cu regularitate in diverse formate, de cele mai multe ori informale, la Bruxelles. In aceste structuri, alcatuite din oameni care se cunosc personal, mesajele se transmit cu usurinta si eficacitate in toate directiile intre cele trei componente ale prezentei nationale la Bruxelles: publica, privata si a functionarilor si demnitarilor comunitari. Pregatirea si armonizarea pozitiilor si a intereselor, chiar simpla informare intre actori, fac parte din ingredientele care contribuie la greutatea cuvantului unei natiuni in procesele decizionale comunitare. O astfel de abordare coordonata, ar duce fara indoiala, la valorizarea intereselor romanesti in multitudinea celor concurente in capitala europeana.

In practica, se resimte deja nevoia de concertare intre paliere. Cea mai mare parte a parlamentarilor europeni din Romania sunt deschisi, chiar nerabdatori sa promoveze interesele asociatiilor romanesti care isi trimit reprezentantii la birourile lor. Exista chiar parlamentari care simt nevoia de a se consulta cu experti romani in tratarea fondului anumitor dosare specifice si deplang lipsa asociatiilor reprezentative romanesti din diverse domenii la Bruxelles, sau coordonarea cu actorii guvernamentali ori non-guvernamentali. Se poate afirma asadar, ca la nivelul principalului legislator comunitar, exista o deschidere spre comunicarea mesajelor si intereselor legitime provenind din Romania. Aceasta deschidere reprezinta o oportunitate care merita avuta in vedere.

Parlamentarii europeni, principalii destinatari ai actiunilor de lobby dinspre mediul privat, ar putea juca rolul de interfata de comunicare si armonizare a unor interese romanesti intre cele doua sfere, cea privata si cea publica. Elementele in sprijinul acestui rol, sunt receptivitatea mentionata catre interesele din sfera „privata” si statura lor politica, imposibil de ignorat de reprezentantii sferei publice.  

In concluzie, se poate afirma ca exista inceputuri si perspective bune pentru coagularea intereselor romanesti la Bruxelles, cu conditia ameliorarii anumitor deficiente ale starii de fapt, unele de ordin obiectiv, altele de resortul schimbarii de paradigma si mentalitate, atat la nivelul public-institutional, cat si la cel asociativ-privat.

Lobby-ul romanesc si comunicarea la Bruxelles a infatisarii unui actor european coerent si consistent in plan comunitar, ar avea enorm de castigat prin imbunatatirea procedurilor de constructie a consensului si pozitiilor pe plan national. Se impune, in special, adoptarea deplina la nivelul administratiei publice– inclusiv al extensiilor acesteia de la Bruxelles- a culturii consultarii si a dialogului. De cealalta parte, este de dorit ca mediul neguvernamental, asociativ si economic sa constientizeze la adevarata dimensiune rolul noii Agora politico-legislative deschise la Bruxelles, odata cu apartenenta tarii noastre la Uniunea Europeana. Angajamentul european este de natura a aduce acelora care il asuma, mari beneficii in termenii politicilor si ai legislatiei sau oportunitati extrem de atractive din punct de vedere financiar-economic.

In cautarea coincidentei intereselor romanesti de stat si particulare, nu este necesara „reinventarea rotii”. Exista modele in „Europa noastra” care, adaptate cu obiectivitate la realitatea romaneasca si pigmentate cu receptivitate, vointa– si de ce nu, cu entuziasm– pot oferi solutii chiar acolo unde nimeni nu se mai asteapta. Avantajul la Bruxelles este ca aici interesele graviteaza intotdeauna in jurul substantei, a materiei sectoriale. Par mai usor de creat bunele practici in capitala Europei de catre actorii romani decat la Bucuresti, pentru ca este obligatoriu sa se aloce timp si resurse fondului, pentru ca regulile sunt clare si destul de stabile- chiar daca uneori par nenumarate si complicate- iar factorii imprevizibili care abunda in realitatea politica romaneasca de zi cu zi, au aici caracter exceptional. La acestea se adauga si faptul ca interesele romanesti pot converge mai usor prin distinctia in raport cu cele ale altor 26 de natiuni membre ale Uniunii Europene, decat in dinamica centrifuga a politicii interne de acasa.

Coagularea lobby-ului romanesc prin cautarea rezultantei intre interesele publice si non-guvernamentale romanesti si buna comunicare a acestora la Bruxelles, se justifica asadar nu numai din prisma beneficiilor sale directe evidentiate, dar si in perspectiva pregatirii unor pachete de bune practici „pentru import”.  

Bruxelles, 20 august 2009

Raul Radoi obtinut licenta si titlul de master la Facultatea de Studii Europene a Universitatii „Babes – Bolyai” din Cluj. In paralel, a urmat cursurile Facultatii de Drept ale aceleiasi universitati. A absolvit apoi cea mai veche scoala de relatii internationale din lume: Academia Diplomatica din Viena. Din 2002 este expert in domeniul afacerilor europene. La nivel guvernamental, a facut parte din corpul Consilierilor de integrare europeana, lucrand in centrala Ministerului Afacerilor Externe si in serviciul diplomatic extern, iar din 2007 reprezinta la Bruxelles interesele Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania.

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-o analiza pe tema comunicarii europene. Analiza integrala va fi publicata in cartea "Dilemele comunicarii UE" (autor: Dan Luca), programata sa apara la Bruxelles  pe 18 noiembrie 2009, care va cuprinde o serie de contributii externe, venite din partea unor romani cu activitati in domeniul afacerilor europene, care isi desfasoara activitatea la Bruxelles, Londra, Washington D.C, Bucuresti, Cluj.