Lipsa de coerenta a sistemului, coordonarea insuficienta intre institutiile implicate in gestionarea imigratiei sau hatisul administrativ sunt cateva dintre problemele cu care se confrunta strainii din Romania. Potrivit studiului "Nevoile de informare ale imigrantilor in Romania", coordonat de Fundatia Soros Romania exista o nevoie acuta de informare din partea imigrantilor care aleg sa traiasca in Romania.

“Cunosc niste straini care atunci cand au vazut niste politisti au luat-o la fuga, credeau ca venisera sa-i prinda pe ei. Asta pentru ca nu-si stiau drepturile. Nu stiau ca politistii patrulau ca sa protejeze comunitatea. Probabil ca nu aveau chiar toate documentele necesare si se gandeau ca politia ii va aresta. De aceea strainii prefera sa se ascunda, sa se izoleze, pentru ca le este teama si nu stiu cui sa ceara informatii.” (imigrant, Siria)

Cercetarea isi propune sa ofere raspunsuri la intrebari precum: “Care sunt sursele de informare ale imigrantilor? Ce informatii le sunt necesare si ce informatii le sunt furnizate? Cum se informeaza si prin ce modalitati au acces la informatii?”. Aceste raspunsuri vizeaza informarea in procesul de integrare a unui strain in Romania: obtinerea permisului de rezidenta si a permisului de munca, insertia pe piata muncii, accesul la serviciile medicale, educationale, financiare, de locuire sau la alte servicii publice.

Cercetarea evidentiaza faptul ca o analiza realista si un raspuns adecvat nevoilor de informare ale imigrantilor din Romania privind drepturile, obligatiile si oportunitatile lor de integrare sunt eficiente si produc schimbare doar printr-un mecanism de consultare si sustinere reciproca intre imigrant si institutiile societatii gazda.

Imigrantii propun solutii la nevoile de informare identificate, cum ar fi, spre exemplu, oferirea de servicii individualizate de consiliere, acompaniere si informare sau existenta unui personal specializat, care sa-i sprijine in procesul de integrare in societatea gazda: “Pentru strainii nou sositi ar fi important sa existe o persoana de sprijin pentru integrare, in care strainul sa aiba incredere, care sa-i ofere informatii, pe care sa o contacteze ori de cate ori are nevoie si care sa-l ajute sa depaseasca dificultatile.”(imigrant, Siria)

In opinia strainilor din Romania, problematica imigrantilor ar putea fi popularizata si de catre mass-media, prin difuzarea unor emisiuni in limbile celor mai importante categorii de straini sau chiar prin redactarea unor articole sau publicatii pentru imigranti. Acest tip de interventie, din partea mass-media,
ar putea constitui un motor de schimbare a atitudinii romanilor si institutiilor publice fata de straini.

Conform Oficiului Roman pentru Imigrari, „la data de 31.08.2009, in Romania se aflau inregistrati cu sedere legala 59.017 straini. Dintre acestia, 49.497 cu sedere temporara si 9.520 cu sedere permanenta. Din punct de vedere al scopului pentru care strainii au obtinut un drept de sedere temporara, cei mai multi erau membri de familie ai cetatenilor romani (17.264), in scop de studii (12.510) si angajare (9.347)

Straini cu sedere temporara

  • Moldova 16.134
  • Turcia   8.347
  • China    6.024

Strainii cu sedere permanenta
China  2.057
Turcia 1.534
Siria  1.014

Cercetarea „Nevoile de informare ale imigrantilor in Romania” s-a realizat pe baza unei metodologii calitative, prin focus-grupuri cu imigranti si interviuri cu reprezentanti ai ambasadelor si institutiilor active in gestionarea imigratiei. Autorii cercetarii sunt sociologii dr. Raluca Popescu si drd. Georgiana Toth, iar cercetarea este coordonata de Iris Alexe, din partea Fundatiei Soros Romania.

Sursa: Fundatia Soros