Comunicarea politica in SUA - influentata puternic de tehnologie Dezbateri Cetatean UE : Integrare uniunea europeana stiri UE eveniment finantari aderare joburi

Home > Cetatean UE > Dezbateri > Comunicarea politica in SUA - influentata puternic de tehnologie

Comunicarea politica in SUA - influentata puternic de tehnologie

Publicat: 23 Noiembrie 2009 @ 16:17

Statele Unite se afla in avangarda schimbarilor in comunicarea politica pentru ca sunt un lider traditional in materie de inovatii stiintifice si tehnologice in publicitate, entertainment si relatii publice si, pe de alta parte, isasi viata politica americana este foarte fragmentata si caracterizata de coexistenta unor centre de putere multiple, plasate la diverse niveluri. Iata elementele constitutive ale dezvoltarii comunicarii politice in SUA. de Raluca Viman-Miller

Comunicarea politica este o necesitate fundamentala pentru bunul mers al democratiei. Este un proces care functioneaza in ambele directii, atat dinspre alegatori catre reprezentantii alesi, cat si dinspre reprezentantii alesi catre alegatori. Dezvoltarea tehnologica si transformarile suferite de mass media in decursul ultimelor doua secole au afectat dramatic si modul in care se realizeaza comunicarea politica. Doua elemente plaseaza Statele Unite in avangarda schimbarilor in acest domeniu. Pe de o parte, aceasta tara este un lider traditional atat in materie de inovatii stiintifice si tehnologice, cat si in materie de publicitate, entertainment si relatii publice. Pe de alta parte, un factor la fel de important il constituie insasi natura vietii politice americane, foarte fragmentata si caracterizata de coexistenta unor centre de putere multiple, plasate la diverse niveluri– federal, de stat, si local, precum si de faptul ca, in contrast cu celelalte democratii liberale avansate, unde viata politica este dominata de partidele politice, politicienii joaca un rol mult mai important (cf. Pippa Norris). Impreuna, aceste doua elemente constituie atat necesitatea, cat si mijloacele unei dezvoltari mai accentuate a comunicarii politice in SUA. Pentru a ilustra acest fenomen, in cele ce urmeaza voi prezenta un scurt istoric al modului in care progresele tehnologice au influentat comunicarea politica, accentul cazand pe modul in care a evoluat comunicarea politica din partea candidatilor la functia de presedinte al Statelor Unite, precum si a detinatorilor acestei functii.

Presa scrisa

In ultima decada a secolului XVIII, odata cu dezvoltarea primului sistem de partide din SUA, a aparut si nevoia de a comunica cu alegatorii, iar aceasta comunicare se realiza prin presa. Unul dintre ziarele vremii, Aurora General Adviser, fondat de Benjamin Franklin Bache, nepotul lui Benjamin Franklin, a fost unul dintre cele mai virulente ziare care aparau fractiunea republicana. L-a atacat pe John Adams, acuzandu-l de politici antidemocratice, iar Thomas Jefferson a creditat ziarul pentru succesul sau in alegeri. Primele ziare de partid erau foarte radicale si lipsite de obiectivitate. Republicanii erau foarte eficienti in manipularea opiniei publice prin ziarele pe care le publicau, reusind sa recastige puterea politica prin infiintarea de ziare proprii in marile orase. Ziarele au continuat sa mentina o linie partizana in anii care au urmat, iar discursul lor a ramas puternic influentat de miscarea politica la care erau afiliate (cf. Ronald Lora).

Pana la finele secolului XIX, natura comunicarii politice prin ziare se schimba. Acestea fac progrese semnificative in privinta obiectivitatii si a independentei. Ele castiga teren si prin faptul ca reusesc sa printeze tiraje zilnice si sa distribuie un numar mai mare de exemplare folosind sistemul postal. In general, interesul publicului pentru un mesaj politic subiectiv scade in acesta perioada, determinand ziarele sa preia un ton mai obiectiv si mai putin incisiv fata de fenomenul politic. In acelasi timp, se cere o diversificare a tipului de informatie distribuit prin ziare. Opiniile avangardiste ale unor editori cereau clasei politice schimbari fundamentale precum abolitionismul. Desi comunicarea politica prin ziare continua sa functioneze in ambele directii, influenta directa a intereselor politice asupra ziarelor de larga circulatie era in scadere. La inceputul secolului XX, ziarele si revistele americane se indepartasera deja in mod decisiv de pozitiile partizane, dezvoltand o reputatie de obiectivitate (cf. Guido Stempel III).

Radio

In primele doua decenii ale secolului XX o noua descoperire tehnica, radioul, isi face simtita prezenta in viata americanilor. Cu toate ca la inceput exista o mare doza de scepticism in privinta impactului radioului asupra opiniei publice, la scurt timp s-a dovedit a fi o unealta importanta in promovarea comunicarii politice. In 1924, Partidul Democrat a folosit radioul pentru a transmite in intregime conventia nationala. Franklin D. Roosevelt a recunoscut potentialul oferit de acest mijloc de comunicare si l-a folosit incepand cu 1929, in timpul mandatului sau de guvernator al statului New York (cf. James Olson). FDR se adresa alegatorilor pentru a-i convinge sa il sprijine in fata unui legislativ dominat de republicani, partidul concurent lui Roosevelt. Dupa ce Franklin D. Roosevelt a devenit presedinte in 1933, el a transformat radioul intr-un instrument si mai puternic de comunicare politica (cf. Richard Rose). Principala modalitate prin care el a facut acest lucru au fost o serie de emisiuni informale, numite „taifas la gura sobei” (fireside chats), renumite pentru sentimentul de intimitate pe care il emana stilul conversational folosit de presedinte. Acest tip de comunicare l-a ajutat pe FDR sa-si convinga electoratul de justetea masurilor luate ca rezultat al Marii Depresii. Sondajele de opinie realizate in timpul campaniei prezidentiale din 1940 au indicat faptul ca majoritatea alegatorilor considerau radioul o sursa mai importanta de informatii politice decat presa scrisa. Dupa FDR, presedintii americani au variat mult in masura in care s-au folosit de radio pentru a comunica cu alegatorii. Astfel, in vreme ce Ronald Reagan folosea radioul saptamanal ca sa se adreseze poporului american, presedinti precum George W. Bush l-au folosit foarte rar.

Televiziunea

La sfarsitul anilor `50, televiziunea a inceput sa devina mediul dominant de transmitere a informatiilor. Cu toate ca au continuat sa detina un rol important in comunicarea politica la nivel local, radioul si presa scrisa au pierdut teren in fata televiziunii la nivel national. In alegerile prezidentiale din 1960, americanii au vizionat pentru prima data o dezbatere televizata intre principalii candidati la presedintie, care in acel an erau democratul John F. Kennedy si republicanul Richard M. Nixon. Rezultatele sondajelor de opinie facute dupa incheierea emisiunii au aratat un rezultat foarte interesant: cei care au ascultat dezbaterea la radio au considerat ca Nixon este castigatorul acelei runde, iar cei care au vizionat dezbaterea la televizor l-au considerat invingator pe JFK. Se poate afirma cu tarie ca aceste dezbateri televizate au fost in defavoarea lui Richard Nixon. El prezenta o personalitate mai stearsa in comparatie cu Kennedy, aparea obosit si bolnavicios, iar datorita caldurii de la luminile din studio, a avut probleme cu machiajul. Kennedy a facut o impresie mult mai buna, s-a prezentat ca un candidat jovial, relaxat, sanatos si plin de viata, si care s-a adresat electoratului in stilul sau caracteristic, care il impingea adesea sa renunte la orice discurs pregatit dinainte(Jean Edward Smith).1 In ultima vreme, influenta televiziunii in comunicarea politica americana nu se reduce doar la traditionalele segmente de stiri sau analiza politica, ci se extinde si in programele de divertisment. Sondajele de opinie arata ca sursa principala de informare politica pentru tineret sunt emisiunile TV de comedie si sarcasm social gen „The Daily Show” cu Jon Stewart(cf. Edward and Beth Henschen Sidlow).

Internet

Mai recent, pe langa metodele clasice de informare (ziare, radio si televiziune), au aparut metode alternative de comunicare precum internetul, care isi spun cuvantul in succesul campaniilor politice. Howard Dean, unul dintre candidatii potentiali ai Partidului Democrat pentru presedintia SUA in 2004, a folosit internetul pentru a-i atrage pe alegatorii tineri, pentru a-i informa, dar si pentru a strange fonduri pentru campania sa electorala. Cu ajutorul site-ului de web Meetup.com, stafful de campanie a lui Dean a organizat intalniri intre suporterii sai. In primele noua luni ale anului 2003, donatiile facute pe internet pentru campania lui Dean au depasit 25 de milioane de dolari, stabilind un nou record pentru un candidat, care nu detinea deja functia de presedinte (cf. C. Lynn Kronzek).

Una dintre cele mai reusite campanii de comunicare politica realizate recent a fost campania electorala a actualului presedinte american, Barack Obama. Cu toate ca nu este primul candidat care a folosit internetul si alte metode mobile de comunicare, succesul sau l-a depasit pe cel al oricarui alt candidat, inclusiv Howard Dean. Barack Obama a folosit internetul pentru a strange fonduri, pentru a-i mobiliza pe alegatori, si in special pe cei tineri, si pentru a se prezenta pe sine si viziunea sa politica la nivelul cel mai intim, patrunzand cu ajutorul internetului in cele mai indepartate colturi ale Americii. Strategiile sale de comunicare au exploatat cu mult succes noile tehnologii si surse media, semnaland inceputul unei noi epoci in comunicarea politica.

Pentru a reusi sa atraga electoratul tanar, Barack Obama s-a folosit si continua sa se foloseasca de networkuri sociale precum YouTube, Facebook, Twitter, Blackplanet, MiGente, Glee si MySpace. Informalitatea acestui tip de comunicare a fost binevenita si inovativa, rupandu-se de formalul si conventionalismul care caracterizeaza de obicei mediul politic. Un alt avantaj al acestor metode este posibilitatea pe care i-o ofera utilizatorului sa consume informatia oferita de candidat la orice ora si folosindu-se de mijloace de comunicare mobile din orice locatie. Pagina de web a candidatului democrat ii invita pe toti cei care o vizitau sa isi lase adresele de e-mail. Unele surse afirmau ca, la mijlocul lunii iulie a anului 2008, stafful lui Obama dispunea de peste 5 milioane de adrese electronice. Comunicarea prin e-mail era directa, iar candidatul Obama se adresa personal cititorului mesajului, iar atunci cand au avut loc evenimente importante in timpul campaniei, cei care au subscris listelor de comunicare electronica au fost informati in acelasi timp cu presa. Prin intermediul Internetului, campania lui Obama a adunat contributii banesti substantiale, incurajandu-i pe cei care doreau sa doneze sa o faca in masura posibilitatilor proprii. Inca inainte de a castiga alegerile primare, el reusise sa stranga peste 51 de milioane de dolari din donatii (cf. Business Week). Ca sursa de venit, stafful lui Obama a declarat ca 88% din contributiile catre campanie au venit din surse on line. Prezenta candidatului pe internet era presarata cu legaturi electronice care directionau cititorul spre centrul de donatii in beneficiul candidatului.

Unii specialisti compara modul in care Barack Obama a folosit internetul, cu modul in care John F. Kennedy a folosit televiziunea in campania sa electorala din 1960. Datorita omniprezentei lui Obama pe paginile de internet populare in randul tinerilor, Washington Post l-a denumit pe acesta „regele networkului social” (cf. Washington Post). Daca in trecut, stafful electoral al unui candidat pentru presedintia SUA ar fi reactionat in mod negativ la implicarea neinvitata a electoratului, campania lui Obama a incurajat-o in mod activ, folosind contributiile acestora in favoarea candidatului. Un exemplu foarte elocvent in acest sens il constituie clipul video „Obama Girl” care a aparut pe YouTube. In aceeasi ordine de idei, Barack Obama a reusit sa ralieze in sprijinul sau un grup influent de artisti care erau foarte populari in randul generatiilor tinere. Folosind aceleasi metode de diseminare a comunicarii prin internet, unii artisti, fara a consulta stafful campaniei lui Obama, au folosit imaginea acestuia in piese muzicale cu mesaj politic precum „Yes We Can,” care a aparut tot pe YouTube.

Acest scurt istoric al legaturii dintre progresul tehnologic si modificarile survenite in strategiile de comunicare politica a presedintilor si candidatilor la presedintia americana, a ilustrat modul in care acestia au folosit noile tehnologii in propriul beneficiu. Urmand exemplul radioului si al televiziunii, internetul a devenit un instrument indispensabil in comunicarea politica. Strategiile de comunicare politica americana s-au dovedit din nou deschizatoare de drumuri in ceea ce priveste relatia dintre tehnologie si functionarea democratiei.

Atalanta, SUA, 21 august 2009

Textul de mai sus reprezinta un fragment dintr-o analiza pe tema comunicarii europene. Analiza integrala a fost publicata in cartea "Dilemele comunicarii UE" (autor: Dan Luca), aparuta la Bruxelles pe 18 noiembrie 2009, care cuprinde o serie de contributii externe, venite din partea unor romani cu activitati in domeniul afacerilor europene, care isi desfasoara activitatea la Bruxelles, Londra, Washington D.C, Bucuresti, Cluj.

Raluca Viman-Miller este doctorand in stiinte politice la Georgia State University in Atlanta, Georgia. A terminat facultatea de stiinte politice la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca si un masterat in stiinte politice la Georgia Southern University in Statesboro, Georgia. In teza ei de doctorat analizeaza toleranta politica in Romania dintr-o perspectiva comparata. Incepand cu 2004, Raluca Viman-Miller preda cursuri de ”Probleme Globale", "Politica Comparata" si "Politica Americana”.