La Chisinau a inceput, marti, prima runda de negocieri pentru un nou Acord de asociere intre Republica Moldova si UE. Noile autoritati de la Chisinau cauta sa profite din plin de creditul de simpatie din partea UE dupa inlaturarea de la putere, in 2009, a regimului comunist. Republica Moldova este interesata ca noul document sa contina in mod special actiunile comune in procesul de liberalizare a regimului de vize, crearea in perspectiva a zonei de comert liber, cooperarea in domeniile sectoriale.

Delegatia europeana este condusa de Gunnar Wiegand, seful directiei generale pentru Relatii Externe a Comisiei Europene iar delegatia Moldovei de Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe si Integrarii Europene.

Seful diplomatiei moldovene Iurie Leanca a declarat in ajunul inceperii negocierilor pentru Acordul de asociere a Republicii Moldova la UE ca daca nu ar fi fost increzator in sansele Moldovei de a se transforma intr-un stat obisnuit european, nu s-ar fi lansat in politica. El este sigur ca modernizarea Republicii Moldova este un obiectiv fezabil si nu intr-o perspectiva prea indepartata.

La sfarsitul anului trecut, cand abia se discuta despre posibilitatea semnarii Acordului de asociere a Republicii Moldova la UE, unii politicieni moldoveni pareau dezamagiti de faptul ca acest document nu va oferi Moldovei o perspectiva europeana clara asa cum a oferit altor tari la etapa de pre-aderare.

Documentul propus Chisinaului de Bruxelles doar recunoaste aspiratiile europene ale Moldovei si ofera anumite beneficii economice. Prin parametrii sai, viitorul Acord de asociere se incadreaza in limitele Politicii Europene de Vecinatate.

Premierul moldovean, Vlad Filat, mentiona, in octombrie 2009, ca noul acord va avea trei componente de baza: cu privire la solutionarea conflictului transnistrean, liberalizarea regimului de vize si crearea unei zone de liber schimb intre UE si Republica Moldova.

Ministrul roman de Externe, Teodor Baconschi, a declarat ca Romania saluta inceperea negocierilor asupra Acordului de asociere dintre Republica Moldova si UE.

Seful diplomatiei romane a spus ca a instiintat Bruxelles-ul in legatura cu unele facilitari pe care intentioneaza sa le aplice Romania in privinta acordarii cetateniei romane:

„Avem in plan si crearea Agentiei pentru cetatenie. Am reusi sa le explicam si partenerilor europeni ca nu se va produce un exod de cetateni ai Republicii Moldova. Lucrurile sunt sub control”.

Viceministrul moldovean al afacerilor externe, Natalia Gherman, si-a exprimat speranta ca noul acord va fi unul bun si ca aceasta noua colaborare va fi prezenta in toate domeniile de activitate din Republica Moldova.

Totodata, Gunnar Wiegand, seful directiei generale pentru relatii externe a Comisiei Europene a declarat ca lansarea negocierilor privind noul Acord de Asociere deja inseamna ceva, iar Uniunea Europeana este interesata ca acordul sa fie unul reusit.

Cetatenii moldoveni au inteles ca Acordul de asociere care se negociaza acum cu Bruxelles-ul nu deschide usa pentru Republica Moldova in „anticamera” Uniunii Europene. Totusi, oamenii simpli spera ca acest document le va permite sa circule liber, fara vize, in spatiul european.

Conform celor mai optimiste scenarii, aceasta se va intampla in cel mult un an. Pesimistii cred, insa, ca moldovenii vor scapa de vize de intrare in UE peste trei sau chiar cinci ani.

Surse: Deutsche Welle, RFI