Daca somajul global va reveni abia din anul 2013 la nivelul anterior crizei, conform estimarilor Organizatiei Internationale a Muncii (O.I.M.), atunci este evidenta defazarea in timp a impactului social al crizei fata de evolutia PIB. In lume, anul 2010 inregistreaza 212 milioane someri, cu 34 de milioane mai mult decat in 2009. Desi O.I.M. a salvat 11 milioane locuri de munca in anul 2008, masurile sunt inca insuficiente pentru a contracara impactul crizei.

Criza acuta cu dureri sociale

“Criza, care criza? Mai degraba o criza de nervi decat una economica” – aceasta se dorea garantia imunitatii Romaniei sociale in fata recesiunii ce ameninta Europa spre finele anului 2008. S-a dovedit falsa! Durerile sociale au sosit, ramane de vazut cine si cum va putea sa le aline. Unii economisti argumentau cu un an in urma ca dependenta redusa a Romaniei de comertul exterior o va pune la adapost de uraganul recesiunii. Fals!

Exista si crize de nervi, dar ele nu o suplinesc pe cea economica. In contextul depresiunii economice globale, depresiile psihice s-au finalizat chiar cu sinucideri, ca in cazul Rene – Thierry Magon de la Villehuchet, in decembrie 2008, ravasit de escrocheriile bancherului Bernard Madoff.

Demna de un studiu mult mai vast, tema impactului social al crizei in U.E. se afla in gestiunea noului comisar european pentru afaceri sociale, László Andor, a Parlamentului European si a statelor membre. Aici schitam doar cateva constatari, mai ales conexe specificului primei crize economice derulate sub spectrul globalizarii, focalizandu-ne in partea a doua, pe impactul recesiunii economice asupra pensiilor din U.E.

Pe palierul social, criza se dovedeste, deocamdata, mai putin acuta decat se anticipase, dar in acelasi timp intarziata in raport cu palierul sau economic. Efectele sociale cele mai grele, cu pericolul cronicizarii, se vor face simtite abia de acum inainte. In plus, pericolul dublei crize in U.E. inca nu a disparut, cu Germania si Franta incetinindu-si cresterea economica in trimestul IV 2009.
Impactul social al crizei difera de la tara la tara, cele mai putin performante din zona euro fiind grupate sub acronimul PIIGS:

Sursa: https://www1.stratfor.com si Previziunile Comisiei Europene si ale statelor membre din octombrie 2009

Alte date Eurostat privind bugetele sociale, raporturile de munca, asistenta sociala, coeziunea, solidaritatea si, pe total, ceea ce se cumuleaza sub titlul generic “Europa sociala”, ar avea o mare putere revelatoare pentru tema noastra, insa le lasam in seama sociologilor.

Vom zabovi, totusi, asupra unor statistici in partea a doua, abordand un singur sector afectat de criza: pensiile.

Pana acolo, vom mai surprinde cateva segmente de edificii sociale afectate de cutremurul crizei economice globale.

Rolul statului pe scena economico-sociala sporeste. Pe masura ce statul intervine in economie, uneori salvand de la faliment banci sau firme pentru protectia cetatenilor, alteori pentru a pompa lichiditati pe piata spre sustinerea activitatii economice si crearea de locuri de munca, spectrul politic “stanga – dreapta” se reconfigureaza, iar keynesismul castiga teren. Pe de o parte, dreapta propune si aplica masuri de protectie sociala, iar pe de alta parte, guverne de stanga, sub povara deficitelor, sunt fortate la masuri de austeritate care scot masele in strada, cum este cazul Greciei. Ce poate face Grecia, ca sa devina mai competitiva si sa-si poata plati datoriile? Instrumentul devalorizarii monedei nu-l mai detine, nici pe cel al inflatiei. Ramane singura, dureroasa masura a diminuarii costului fortei de munca, adica a valorii salariilor.

Nevoia de reechilibrare a bugetelor de stat priveaza guvernele de parghiile obisnuite, lasandu-le la indemana un singur instrument, cu geometrie variabila: o combinatie intre diminuarea cheltuielilor bugetare si cresterea taxelor.

Intreprinderile mici si mijlocii sunt afectate si ele. Cand bugetele europene se subtiaza iar bancile nu mai ofera imprumuturi, firmele mici sunt lipsite de capitalul de risc si, in cazuri extreme, falimenteaza. Spiritul antreprenorial se simte afectat, iar numarul liber-profesionistilor scade.

Asistenta sociala sufera si ea, din lipsa de bani. Bugetele medicale sunt in cautarea unor formule mai eficiente, care sa dea aceleasi rezultate cu bani mai putini. Invatamantul, cercetarea, cultura sunt private de fondurile necesare si se simt, si ele, nevoite sa functioneze in regim de austeritate.
Cine sa genereze venituri la buget? O activitate economica sporita ar insemna si impozite mai mari. Pana atunci insa, taxa pe valoarea adaugata creste treptat, in diverse state, impunandu-se tot mai mult, chiar si la alimentele de baza, cele care in Marea Britanie, de exemplu, erau excluse de la aceasta taxa.

Odata cu cronicizarea efectelor sociale ale crizei, este de asteptat o sporire a impozitelor pe forta de munca, pentru acoperirea deficitelor bugetare. Acelasi obiectiv statal de ameliorare a situatiei bugetare va forta devalorizarea monetara, care la randul ei va incuraja exporturile, creand noi locuri de munca. Statul indatorat insa se expune si altor riscuri, printre care cel al atacurilor speculative la propria moneda, sau al tranzactiilor speculative cu obligatiunile de stat.

Pe piata muncii, segmentul bugetar inregistreaza contractii, pentru diminuarea cheltuielilor, fortand in acelasi timp o anumita reforma a statului, cu scopul eficientizarii activitatii. Administratia publica devine mai supla, scad salariile celor ramasi ca angajati la stat, se reduce astfel puterea de cumparare pe ansamblu, afectand piata cu amanuntul. Cresc vanzarile de produse ieftine, unii cumparatori avand disponibilitati scazute, altii preferand sa economiseasca. Magazinele cu produse ieftine prospera. Lantul de supermarket “Tesco” din Marea Britanie de exemplu, inregistrand recorduri istorice de incasari, a decis in anul 2009 sa deschida o banca, oferind imprumuturi.

Vulnerabilizat de criza, salariatul, in general, devine mai putin pretentios, se pliaza la noile conditii de pe piata muncii, accepta joburi mai dificile sau salarii mai modeste.

Migratia in interiorul U.E. se contracta. Statele receptoare se bucura de absorbtia, in statele trimitatoare, a fortei de munca disponibilizate, care altfel ar fi incarcat nota de plata a ajutorului de somaj. Creste prudenta si selectivitatea in acceptarea fortei de munca imigrante.

In plan european, ceva se va intampla in insasi circulatia monetara, pe fondul reconfigurarii arhitecturii financiare internationale post-criza. Nevoia de fonduri pentru Grecia, in interiorul “eurozonei” aduce in discutie infiintarea unui Fond Monetar European, dupa modelul F.M.I. Daca sistemul Bretton Woods a disparut, nu inseamna ca nevoia unei ancore valutare globale a disparut. Lumea a iesit din “Bretton Woods”, dar a intrat in alte paduri (woods) ale crizei economice globale, cu pericole imprevizibile.

Vremea deficitelor

Deficitara la capitolul imunizarii sociale in fata crizelor economice, Uniunea Europeana isi recalibreaza strategiile si politica sociala sub presiunea noilor conditii induse de : Tratatul de la Lisabona, criza economico - financiara, expirarea Strategiei Lisabona. Lansata la 3 martie 2020, strategia „Europa 2020” isi fixeaza 5 repere pe urmatorii 10 ani :
Populatia in varsta de 20-64 de ani sa fie angajata in proportie de 75 % ;
Investitiile in cercetare – dezvoltare sa ajunga la 3% din PIB ;
Sa fie atinse tintele climatice – energetice 20-20-20 » ;
Abandonul scolar timpuriu sa ajunga sub 10%, iar din generatia tanara cel putin 40% sa detina diplome universitare ;
Totalul persoanelor expuse riscului saraciei sa scada cu 20 de milioane.

Va reusi aceasta strategie sa elimine deficitul de coeziune sociala care mentine Grecia in tensiunea grevelor, cu deficitul ei bugetar de aproape 13 % din PIB?

Deficitara pare acum insasi teoria capitalismului, devreme ce virtutile pietei libere sunt puse la indoiala. Criteriul economiei functionale de piata, impus cu strictete Romaniei in perioada de preaderare la U.E. drept conditie a inchiderii anumitor capitole de negociere, devine astazi mult mai volatil. Economia sociala de piata revine in forta, fara conceptualizari. Scade rolul pietei si sporeste rolul statului in economie. Reglementarea devine mai severa.
Bugetele sociale au intrat in deficit. Cu bilanturile contabile in rosu, o multime de firme au dat faliment. Banci europene mari au fost salvate cu banii contribuabililor, adancind deficitele bugetare statale. In acelasi timp, fondurile speculative deficitare nu au fost salvate de nimeni, ele au falimentat, pur si simplu. Deficitele din bugetele unor gospodarii casnice s-au finalizat, in cazuri extreme, cu case si proprietati pierdute in urma ipotecilor insuportabile. Un deficit de prudenta dinaintea crizei a indus deficite dezastruoase in bugetele firmelor si indivizilor.

Se inregistreaza felurite deficite de incredere. Bancile manifesta uneori un deficit de incredere in state si invers, statele in banci. Marea Britanie a pompat lichiditati spre banci, dar paradoxal acestea nu vor sa ofere imprumuturi firmelor. Depunatorii manifesta un deficit de incredere in banci, pe buna dreptate, asa cum a dovedit cazul Icesave din Islanda. Bancile si statele s-au ales, de pe urma crizei, cu un deficit de incredere in agentiile de rating, care acordasera calificative nejustificat de bune unor banci aflate in pragul falimentului.

S-a creat si un serios deficit de competitivitate al Uniiunii Europene in lume, in raport cu economiile emergente, proiectand o perspectiva nefavorabila batranului continent.

La propriu, deficitele bugetare de lunga durata vor indemna guvernele aflate la putere sa devalorizeze moneda, in stradania de erodare a valorii datoriei. Ce urmeaza, se stie: inflatie, dobanzi majorate, deprecierea salariilor si a puterii de cumparare, erodarea economiilor acumulate si in final diminuarea confortului social de ansamblu.

Deficitele comerciale masive din unele tari se compenseaza prin excedente in balantele comerciale ale altora, cum ar fi China sau Germania. Prea multa economisire la un capat se compenseaza cu prea multa indatorare la celalalt, tensionand sistemul financiar global. 
In finalul unei asemenea avalanse a deficitelor, ajung la un pleonastic si aberant “deficit deficitar”. Criteriul “deficitului” de la Maastricht a devenit el insusi deficitar in fata crizei, pierzandu-si relevanta cand unele state il incalca (PIIGS, Franta, Germania etc.).

Criteriile de convergenta (Maastricht) devin nerelevante

Criteriile de la Maastricht pe palierele deficitului bugetar si datoriei publice nu mai sunt respectate, iar sanctiunile nu se aplica. Deficitele unor state, fie ele chiar si in zona euro, depasesc cu mult limita maxima de 3%, ceea ce va amplifica in timp si datoria publica peste plafonul de 60 %.
 Deficitul bugetar al Greciei ajuns la 12,7 % din PIB si cel al Marii Britanii la 12,8 % nu mai au nimic in comun cu criteriile de convergenta. Nici macar aceasta apropiere statistica nu inseamna convergenta. Ar fi eronat sa se faca o paralela intre cele doua tari, doar in baza unei statistici. Economia britanica detine puternice resurse, un potential de „rostogolire” a unor credite si o politica monetar - bancara independenta care o pozitioneaza mult mai bine in U.E., fata de Grecia, aceasta din urma lipsita de forta economica si de parghiile de interventie.

Daca ne referim la un alt criteriu de convergenta, in Germania, ponderea datoriei publice in PIB va ajunge la 83 % in anul 2014, cu perspectiva de a reveni sub plafonul de 60 % de la Maastricht abia peste 25 de ani. Unele state aveau deja datorii excesive chiar inaintea crizei, Belgia, Italia si Grecia depasind chiar 100%.

Lipsa de bani in vistieria statelor va afecta si bugetele sociale. Europene sau nationale, programele de asistenta pentru cetatenii aflati in dificultate vor decurge din sumele alocate.

In noua conjunctura este de asteptat o reconfigurare a criteriilor de convergenta de la Maastricht, cu potential impact asupra aderarii Romaniei la zona euro.

Europa sociala se reseteaza

Toate obiectivele strategiei „Europa 2020” au componente sociale, asa incat se poate afirma ca Uniunea si-a stabilit deja un program solid de combatere a efectelor sociale ale crizei economice globale.

Parlamentul European si-a creat un comitet special privind criza financiar-economica (CRIS), cu mandat de 12 luni incepand cu luna octombrie 2008, menit sa evalueze impactul crizei si sa produca recomandari pentru refacerea unei piete financiare durabile.

Potrivit Eurostat, somajul in U.E. a atins recordul ultimilor zece ani, cele mai mici rate fiind inregistrate in luna decembrie 2008 de Olanda (4,0%) si Austria (5,4%), iar cele mai mari de Letonia (22,8%) si Spania (19,5%), Romania situandu-se pe la mijloc, cu o rata de 7,8% in 2009.

Ca orice guvern responsabil, Comisia Europeana (C.E.) cauta sa investeasca in proiecte majore de infrastructura, creatoare de noi locuri de munca. Inca de acum, inaintea viitoarei “perspective financiare 2014-2021”, C.E. rezerva fonduri suplimentare pentru sectorul energetic.

In februarie 2010, Comisia a anuntat alocarea a 2,3 miliarde de euro pentru 31 de proiecte europene in sfera gazelor si 12 in sfera energiei electrice. Este cea de-a doua decizie financiara din cadrul pachetului de redresare economica in valoare de aproape 4 miliarde de euro, reprezentand cea mai mare suma investita vreodata de U.E. in infrastructura energetica. O adevarata avanpremiera la reasezarea bugetului pe noi prioritati, incepand cu 2014.

U.E. isi propune sa finanteze investitii inteligente, respectiv prin alocarea unor stimulente pe termen scurt cu impact pe termen lung - conform declaratiilor presedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

Investitiile in infrastructura critica din domeniul energiei produc un efect multiplicator in intreaga economie si creeaza noi locuri de munca. In plus, contribuie la securitatea energetica, asigurand cetatenilor europeni curent electric si caldura in case, chiar si in cazul unor intreruperi de aprovizionare. Diversificarea surselor si rutelor de aprovizionare, precum si stocarea resurselor energetice pentru perioade mai indelungate sunt obiective de investitii strategice, cu efecte pe termen lung. Contribuind cu sume modice pentru inceperea proiectului Nabucco, de exemplu, C.E. pune o caramida la temelia unui obiectiv pe termen lung.

Pensiile europene sub povara crizei

Sistemele de pensii in Uniunea Europeana difera de la tara la tara, imbinand in proportii diferite doua categorii de baza: “pensii din fonduri” si “pensii din contributii curente”. Deoarece a doua categorie este inca embrionara in Romania, terminologia specifica inca nu s-a definitivat. Eludand terminologia oficiala si cautand mai degraba sa depasim stratul pur lingvistic, spre intelesul fenomenului, vom denumi simplu cele doua categorii: “pensii din fonduri” si “pensii din contributii curente”. Vom intelege astfel ca “pensiile din fonduri” sunt acelea care se platesc din banii acumulati an de an, de-a lungul unei vieti, prin contributii anterioare in anumite fonduri specifice. In acest caz, generatia de pensionari isi foloseste banii pe care i-a depus intr-un anumit cont pe vremea cand lucra. In cea de a doua categorie, a “pensiilor din contributii curente”, pensionarii isi primesc banii de la cei ce depun astazi o parte din salariul lor pentru pensia viitoare. Banii curg aproape instantaneu, dinspre depunatori spre pensionari, fara a zabovi in vreun fond de acumulare. In Romania, neexistand practica pensiilor private, prevaleaza cea de a doua categorie, insa ele coexista deja.

La o prima vedere, numai “pensiile din fonduri” sunt afectate de criza. Vom demonstra insa ca opinia este eronata.

Desi statisticile au relativitatea lor, cea mai recenta dovada fiind modul in care Eurostat a inregistrat cu distrorsiuni grave deficitul bugetar al Greciei, totusi, in lipsa altor instrumente de cuantificare a realitatilor, ne vom referi la ele. In Republica Ceha, de exemplu, sistemul pensiilor din contributii curente reprezinta 99,3 % din total, in timp ce in Olanda, numai 53,5 %.

Impactul negativ al crizei asupra “pensiilor din fonduri” s-a manifestat prin erodarea valorii banilor acumulati inainte de criza. Proportia devalorizarii a depins de tipul portofoliului. De exemplu, actiunile la burse s-au devalorizat cu chiar 50 % in unele state, in timp ce obligatiunile au cunoscut o depreciere mai modesta, deocamdata, cu variatii de la stat la stat.

Rata de profitabilitate sau de pierdere a fondurilor de pensii a cunoscut o puternica eterogenitate in anul 2009.

Se observa ca in toate tarile s-au inregistrat pierderi si nu profituri, cu variatii de la -7,2 % in Cehia la -37,5 % in Irlanda. Romania nici nu apare in aceste statistici, nefiind membra OCDE, insa datele ar fi nerelevante, datorita volumului neinsemnat al fondurilor de pensii private.
Dupa asemenea evolutii negative, din prudenta, proportional cu riscul, profitul fondurilor de pensii se va diminua si in viitor, spre protectia depunatorilor. Aceasta ar fi una din lectiile crizei.

Cea de a doua categorie, “pensiile din contributii directe”, decuplata de evolutiile pietei, la prima vedere nu este afectata de criza, salariatii continuand sa-si depuna contributiile si taxele. Cu toate acestea, numarul salariatilor scade odata cu cresterea somajului, iar numarul pensionarilor sporeste odata cu imbatranirea populatiei. Daca suma totala a salariilor intr-o tara scade, scad si contributiile la pensii. Mai mult, daca unele state au promis indexarea pensiilor cu inflatia, se pot accentua deficitele in finantarea pensiilor curente.

Totalul salariilor a fost afectat de criza, diminuandu-se cu 23,2 % in Letonia si cu 12,9 % in Romania, in perioada 2008-2009, conform “Eurostat National Accounts”.

Se dovedeste astfel, si prin statistici, ca “pensiile din contributii directe” sunt afectate si ele de criza. Suma salariilor platite in Letonia a scazut in anul 2009 cu 23,2 %, iar in Romania cu 12,9 %. Cresteri s-au inregistrat doar in cateva tari, insa cu ponderi nesemnificative. Ca rezultat, pe ansamblul U.E.-27, suma salariilor platite a scazut intr-un an cu 3,4 %. Sa remarcam ca in Polonia, singura tara a U.E. care nu a intrat in recesiune, totalul salariilor a scazut cu 16 %. Evident, o nota de plata mai mica a salariilor a sporit competitivitatea.

Graficul reflecta in acelasi timp eterogenitatea conditiilor de munca in diverse state ale U.E., ceea ce face greu de abordat de o maniera unitara, ceea ce numim “Europa sociala”.

La aceasta imagine se adauga fenomenul imbatranirii populatiei. Statisticile sunt si aici relative, mai ales prin modul de raportare de la tara la tara, prin varsta de pensionare diferita si prin proportia de ocupare a fortei de munca de varsta activa. Totusi, raportand totalul populatiei in varsta de peste 65 de ani la cea cuprinsa intre 15-64 de ani, vom obtine o imagine destul de realista a dependentei.

 
Sursa:  Eurostat

Plaja foarte vasta, cu o medie de 94,7 % in UE-27, variaza de la 51 % in Suedia la 227 % in Slovacia, Romania fiind pe locul 3, cu 153 %. Daca adaugam proiectiile demografice in U.E., intelegem cu cata acuitate se impune reforma sistemelor de pensii. In fapt, imbatranirea populatiei afecteaza bugetele de pensii pe termen lung mai mult decat criza. In lipsa unor masuri severe, sistemele vor deveni nefunctionale.

Terapie si responsabilitate

Europa sociala de dupa criza economica va fi, cred eu, mai responsabila si mai solidara, in ton cu provocarile ce o asteapta, dintre care as numi doar doua, la varful piramidei: concurenta economiilor emergente si imbatranirea populatiei. Institutiile europene vor fi solicitate tot mai mult sa conceapa si sa aplice politici sociale durabile.

In tot raul este si un bine: criza impune reforma in sistemele sociale europene, cu precadere in cele de pensii. Dupa convalescenta, statele vor putea sa iasa din criza mai eficiente, mai suple.

In loc de concluzie, cu gandul la minimizarea impactului social al recesiunii economice, ma urmareste un singur cuvant: responsabilitate. De la responsabilitatea institutiilor europene si a guvernelor si pana la responsabilitatea sociala corporatista si a noastra, a fiecaruia, un spectru vast vine sa filtreze mai atent riscurile ce ni le asumam si sa ne solidarizeze in fata pericolelor. Cei ce afirmau cu vreo doi ani in urma ca romanii nu vor fi afectati de criza, ci doar de o eventuala “criza de nervi”, au de lucrat la capitolul responsabilitate.

Ca in orice criza, fie ea economico-financiara sau “de nervi”, terapia variaza in raport cu pacientul, dar si cu medicul curant, oferind imunizare la crize ulterioare, sau chiar un surplus de vigoare.

Privind spre nucleul integrarii europene, spre o anumita parte a “zonei euro”, mai exact spre Grecia, intrezarim o alta intrebare: nu cumva, dincolo de terapie, este nevoie de un nou diagnostic? Resimtim doar un “impact social” al recesiunii economice, sau ne paste o adevarata “criza sociala”? Vom asista oare la o adevarata eterodoxie economica, la schimbari de paradigme si teorii?

O analiza de Radu Serban, publicata si in "Tribuna economica".