Trei noi autoritati europene de supraveghere vor fi create si vor inlocui actualele comitete de supraveghere. Competentele lor vor fi mult mai importante decat natura consultativa a actualului sistem si este posibil ca acestea sa dispuna in viitor de prerogative suplimentare, datorita clauzei de revizuire. Consiliul european pentru riscuri sistemice va fi de asemenea creat, pentru a monitoriza si a avertiza cu privire la acumularea de riscuri in economia europeana, arata un comunicat al Parlamentului European remis miercuri, 22 septembrie.

Dupa o lupta de mai bine de un an pentru reforma radicala a sistemului european de supraveghere financiara, Parlamentul a adoptat miercuri pachetul de reforme care reprezinta o schimbare fundamentala a modului de supraveghere a bancilor, a pietelor bursiere si a companiilor de asigurari, incepand cu 2011.

Trei noi autoritati europene de supraveghere (AES) vor fi create si vor inlocui actualele comitete de supraveghere. Competentele lor vor fi mult mai importante decat natura consultativa a actualului sistem si este posibil ca acestea sa dispuna in viitor de prerogative suplimentare, datorita clauzei de revizuire. Consiliul european pentru riscuri sistemice (ESRB) va fi de asemenea creat, pentru a monitoriza si a avertiza cu privire la acumularea de riscuri in economia europeana.

Acest nou sistem va trebui sa ofere o mai buna protectie in fata unor cazuri similare, precum cel al bancii belgiene Fortis, interdictia "vanzarii in lipsa fara prevalidare" ("naked short-selling") din Germania, pierderile persoanelor care detineau asigurari de viata in Marea Britanie, Irlanda si Germania din cauza falimentului companiei Equitable Life. In acelasi timp, noile reglementari ar trebui sa consolideze piata unica a serviciilor financiare si sa ofere o mai buna protectie a investitorilor.

Reforma superficiala sau structurala?

Unele state membre, in special cele in care exista centre financiare mari, au fost in favoarea unei reforme limitate. Aceasta a determinat o reducere semnificativa a obiectivelor propunerii Comisiei, acestea insesi fiind considerate insuficiente de catre deputati. Raportorii din partea Parlamentului European au aratat inca de la inceput ca sistemul are nevoie de o reforma serioasa, asa incat riscurile sa fie mai bine intelese de la bun inceput, in primul rand printr-o mai buna comunicare intre autoritatile nationale de supraveghere.

Competentele autoritatilor europene de supraveghere (AES)

In cazul unui dezacord intre autoritatile nationale, AES vor putea impune masuri de mediere obligatorii. In cazul in care nu se poate ajunge la un acord in cadrul colegiului autoritatilor de supraveghere, Autoritatea poate lua decizii in materie de supraveghere care sa fie direct aplicabile institutiei in cauza. AES vor putea interveni ca mediatori din proprie initiativa, fara a avea nevoie de o solicitare din partea autoritatilor nationale.

Protectia consumatorilor - obiectivul principal

Ca raspuns la complexitatea serviciilor financiare actuale, deputatii au pledat pentru centralitatea protectiei consumatorilor in ceea ce priveste activitatea AES, care vor avea competenta de a investiga anumite tipuri de institutii financiare, produse financiare precum cele "toxice" sau activitati financiare precum asa-numita „vanzare in lipsa fara prevalidare” („naked short selling”), de a evalua riscurile pe care acestea le pot avea asupra pietelor financiare si de a emite avertizari daca este necesar.

In anumite cazuri specifice prevazute in legislatia financiara, AES pot interzice sau limita anumite produse sau activitati financiare periculoase, sau chiar solicita Comisiei prezentarea de propuneri legislative care sa interzica permanent astfel de activitati sau produse.

Competentele  AES si ale consiliului european pentru riscuri sistemice (ESRB) vor putea creste in timp.

Sursa: PE

 

Citeste mai multe in documentul atasat.