Cel putin 1500 de angajati din sectorul financiar-bancar vor urma cursuri gratuite de initiere si perfectionare in IT&C si, dintre acestia, minimum 1350 angajati vor detine in urma acestor cursuri certificate CNFPA recunoscute la nivel national. Este vorba despre un proiect derulat de Institutul Bancar Roman - finantat prin Fondul Social European - care urmareste este cresterea competentelor, cunostintelor si abilitatilor informatice ale angajatilor din sectorul serviciilor financiare, pe baza noilor tehnologii ale informatiei si de comunicatii.

Proiectul se numeste "Dezvoltarea competentelor profesionale ale angajatilor din sectorul financiar-bancar prin promovarea utilizarii noilor tehnologii informatice si de comunicare in vederea cresterii adaptabilitatii si competitivitatii - TICFIN", se deruleaza timp de 32 de luni si are o valoare totala de 10.440.117 lei.

Parteneri in cadrul acestui proiect sunt SIVECO Romania, Scoala Romana de Afaceri a Camerelor de Comert si Industrie - Filiala Bucuresti si Scoala Romana de Afaceri a Camerelor de Comert si Industrie - Filiala Satu Mare.

In cadrul proiectului, IBR va derula activitati precum:
- infiintarea unui grup de lucru interregional, format din reprezentantii tuturor organizatiilor ce isi desfasoara activitatea in acest domeniu (Comitet Sectorial, organizatii patronale sau sindicale) sau care au activitati conexe (universitati si furnizori de formare profesionala continua) de profil.
- dezvoltarea unui portal cu sectiune de forum pe tema adaptabilitatii angajatilor din sectorul serviciilor financiare si a unei platforme de e-learning.
- elaborarea si furnizarea, impreuna cu partenerii din proiect, a unor programe de formare  in competente informatice structurate pe doua niveluri de dificultate (de initiere si de perfectionare).
- organizarea de mese rotunde pentru grupul tinta, in vederea evaluarii impactului proiectului si lansarea de noi proiecte similare.

In cadrul TICFIN, se vor sustine circa 130 serii de curs in Bucuresti, Constanta, Iasi, Botosani, Brasov, Satu Mare, Cluj, Oradea. Toate programele se vor finaliza cu examinarea si cu certificarea CNFPA a competentelor informatice a participantilor.

Rezultatele pe care si le propune proiectul:
- salariatii din sectorul financiar vor fi mai adaptabili si mai eficienti, datorita utilizarii optime a noilor tehnologii in informatii si comunicatii;
- portalul online realizat in cadrul proiectului va crea pentru IBR premisele unei oferte ulterioare de programe de formare in sistem e-learning, in toata tara;
- grupul de lucru interregional va identifica si disemina masuri de crestere a adaptabilitatii si flexibilitatii angajatilor din sectorul financiar si de adoptare/creare de forme inovatoare de organizare a muncii.