Tinuta la 19 ianuarie 2011 in fata Clubului International 'La Redoute', fostul Club Diplomatic German de la Bonn, conferinta a purtat titlul 'Viitoare provocari la adresa Bancii Centrale Europene' si a avut ca invitati si pe Prof. Dr. Jürgen Stark, membru din partea Germaniei in Consiliului Director al Bancii Centrale Europene (BCE) de la Frankfurt.

Nimeni dintre participantii la Consiliul European de la Hanovra din iunie 1988, nu si-a putut imagina cand s-a discutat impreuna cu prima Comisie Europeana Jacques Delors, despre realizarea uniunii monetare, ca urmator pas inspre finalizarea pietei unice a Comunitatilor Europene, ca se va ajunge vreodata in situatia actuala in care moneda unica Euro sa fie periclitata. Increderea de atunci se baza pe presupunerea ca sistemul de reguli financiar-monetare adoptate, va apara noua moneda. Intre timp, s-a constatat ca chiar daca o regula bine conceputa (Pactul de Crestere si Stabilitate) apara, in principiu, pe timp de turbulente, nu este suficient ca ea sa fie buna: ea mai trebuie sa fie si respectata de toti.

Viitoare generatii de cercetatori se vor ocupa cu studiul si intelegerea mecanismului monetar si financiar al crizei si care i-au fot cauzele reale. Cert este ca, pentru a salva sistemul financiar-bancar de la colaps, in planul UE, bancile centrale si guvernele au fost obligate din 2007-2009 sa reactioneze in timp real. Guvernele au garantat credite de recapitalizare, care au marit gradul indatorare publica in zona Euro in medie cu peste 25% fata de nivelul anterior interventiilor. Garantarea creditelor noi pentru sistemul financiar dat de catre guverne a dus valoarea PIB-ului gajat al zonei Euro la ca. 27%. Suma garantiilor date suplimentar de catre BCE la randul ei sistemului financiar-bancar ca masuri pur monetare, de ex. cumpararea de obligatiuni de stat (in prezent cumulat s-a atins suma de 75 miliarde Euro) i-a dublat BCE suma bilantului: de la 9% din PIB inainte de criza, la 19% dupa criza. Astfel, procentul PIB-ului gajat pentru a garanta totalul masurilor de recapitalizare facute pentru a reactiona "in timp real" la criza financiar-bancara si in consecinta a economiei reale, a ajuns, ca efect cumulat la circa 33%.

Salvarea sistemului financiar-bancar nu numai ca este astfel prea scumpa pentru generatia actuala  si cele doua-trei viitoare, ci este si mult prea riscanta. Sistemul financiar si monetar mondial este mai instabil dupa criza decat inainte, fiind vulnerabil la atacuri concertate din partea actorilor din piata de capital.

Chestiunea statelor cu finante bolnave si supraindatorate nu este numai a Greciei si Irlandei, ci a tuturor statelor industrializate. Motivul: dupa reformarea sistemului Bretton-Woods cu rata de schimb libera dupa 1973, guvernele statelor industrializate au urmat exemplul SUA, crezand ca-si pot permite sa se indatoreze atat ca state, cat si ca mediu de afaceri si mediu privat. Aceasta s-a facut in mod sistematic, ele indepartandu-se astfel de capitalimul clasic de economisire si imbratisand doctrina economica de "crestere prin cheltuieli in deficit" (growth by spending in deficit).

Cu alte cuvinte, in BCE domina impresia ca guvernele sunt cele care nu au facut economiile necesare la bugetele centrale si locale (populismul si necesitatea de a fi reales pentru un urmator mandate, descurajeaza politicienii de a lua masuri nepopulare de politica economic si fiscal dureroase dar sanatoase pe termen mediu si lung) si in sfera politicii economice (reforme structurale). Cu alte cuvinte, sistemul de economie libera de piata si democratie se confrunta cu o criza de sistem politic: armonizarea intereselor politice individuale ale detinatorilor de mandate cu interesele comunitatii nationale, respective internationale in cazul parlamentelor multinationale.

Lupta pentru salvarea sistemului de economie libera de piata, se va da pe taramul etic si al politicii economice. Si anume, va fi vorba de necesitatea ca oamenii politici nu numai sa adopte reguli, legi sau chiar si mecanisme financiare, care sa oblige la aplicarea si respectarea stricta de catre manageri de criterii etice stricte in economia reala, ci sa vegheze la aplicarea acestor reguli etice. Poate ca unei "inchizitii financiare", ii va fi de preferat adoptarea unui mecanism de stimulare a respectarii eticii in randul managerilor (dar si a politicienilor) de varf. Mecanismul alternativ inchizitiei ar fi simplu : scumpirea imoralitatii si ieftinirea comportamentului etic. Apelul BCE la simtul de responsabilitate al managerilor din sistemul bancar (nu numai din zona Euro) este indreptatit. Dar este oare el si suficient pentru a opri atmosfera de cazinou in care se platesc in continuare "bonus-uri de succes" miliarde de catre societati financiar-bancare care raporteaza pierderi ? Oare isi schimba cineva mentalitatea si comportamentul in economie daca nu este fortat de reguli?

Pana la crearea noilor mecanise, pe termen scurt si mediu este necesara intarirea institutiilor UE, o supraveghere mult mai atenta a politicii economice si financiare in anumite tari, precum si un tratament asimetric al statelor zonei Euro.  De asemenea, coordonarea politicii economice, supravegherea respectarii regulilor si crearea unui automatism in aplicarea strict a Pactului de Crestere si Stabilitate sunt elemente indispensabile de dus pana la adoptarea regulilor pe termen lung.

Apoi, in planul masurilor monetare imediate, BCE trebuie sa intoarca roata indatorarii publice si private inapoi. In prezent se afla prea multa lichididate in piata, ceea ce da pietei false semnale si stimulente, plus ca, paradoxal, tocmai prin interventia salvatoare a Bancilor Centrale, s-a facut loc pentru noi excese pe piata financiara. Suma bilantului BCE va trebui readus de la nivelul actual de 800-900 mld. euro la 400-500 mld. euro, cat era inainte de criza. Acest efort de disciplinare monetara, va trebui insa sustinut in planul economiei reale de catre politici economice sanatoase de reforme structurale. Fara a aduce nivelul de trai la nivelul productivitatii reale, sistemul economico-financiar este periclitat.

BCE considera ca si-a indeplinit pana acum cu succes mandatul inscris in statut: pastrarea inflatiei la nivelul redus. Astfel de la debutul monedei unice, inflatia medie anuala la nivelul zonei Euro nu a depasit 1,97% , situandu-se sub 2% anual, cat e prevazut in mandatul BCE. Acesta este un scor bun, daca luam in considerare ca in Germania, una dintre tarile europene cu cea mai ridicata disciplina financiara si monetara, s-au inregistrat, anterior introducerii monedei unice, rate ale inflatiei mult mai ridicate : in anii 1980 marca vest-germana a avut o inflatie medie anuala de 2,8%, iar in anii 1990 de 2,5%. Mai mult, succesul activitatii pe BCE este dovedit si de faptul ca in Germania, in timpul primului deceniu Euro inflatia media anuala a fost de 1,5%.
Jurgen Stark este membru al Consiliului Director al BCE de la 1 iunie 2006. Anterior a fost vicepresedinte al Deutsche Bundesbank, iar intre 1995-1998 secretar de stat in ministerul federal german de finante, precum si Sherpa german la G7 / G8.

La conferinta au participat presedinti de banci comerciale germane, reprezentanti ai Autoritatii Federale Germane pentru Supraveghere Financiara (BAFIN), importante cercuri de afaceri din zona Deutsche Telekom, Deutsche Post, sau societatilor de consultanta, reprezentanti ai mediului universitar, fosti inalti functionari sau diplomati germani, precum si membri ai Corpului Diplomatic acreditat in Germania.

Stefan Sorin Muresan
Director al firmei de consultanta politico-economica
The Diplomatic Economist Ltd., Bonn-Bucuresti