Intrebarea a planat asupra revoltei libiene inca de la inceput: reprezinta batalia pentru Libia ciocnirea dintre un dictator brutal si opozitia democratica sau este fundamental un razboi civil?

Raspunsul ar putea determina cursul atat revolutiei libiene, cat si rezultatele interventiei occidentale, sustine New York Times.

Bombardarea aeriana permite rebelilor sa se uneasca cu rezidentii din regiunea de vest, din jurul capitalei Tripoli, sub stindardul unei revolutii democratice, care il expune pe colonelul Muammar Gaddafi.

El, cu toate acestea, a prezis contrariul: ca revolta este un razboi tribal intre Libia de est si cea de vest, care se termina fie cu triumful, fie cu o perioada prelungita de haos.

"Este o intrebare foarte importanta, al carui raspuns este teribil de aproape de imposibil. Am putea avea o surpriza extrem de mare, atunci cand Gaddafi va pleca si vom afla cu cine, intr-adevar, avem de-a face", a declarat Paul Sullivan, politolog la Georgetown University, care a studiat Libia.

Comportamentul guvernului "rebel" din Benghazi a oferit, pana acum, putine indicii asupra naturii sale adevarate. Consiliul lor este format din profesionisti - avocati, profesori universitari, oameni de afaceri - care vorbesc despre democratie, transparenta, drepturile omului si statul de drept. Dar angajamentul lor fata de aceste principii este testat in timp ce acestia se confrunta cu spectrul potentialilor spioni ai lui Gaddafi, aflati de altfel, in mijlocul lor.

Asemenea guvernului lui Gaddafi, operatiunea din jurul Consiliului "rebel" este plina de legaturi de familie. Si, asemenea sefilor de mass-media de stat, rebelii nu simt nicio loialitate fata de adevar, cand vine vorba de modelarea propagandei lor, sustinand victorii inexistente in campul de lupta si facand afirmatii exagerate asupra comportamentului barbar al lui Gaddafi.

Cei mai sceptici in privinta angajamentelor "democratice" luate de rebeli indica o istorie scurta si brutala a Libiei. Pana la revolutia colonelului Gaddafi din 1969, Libia putea fi, cu greu, considerata o tara, ea fiind divizata pe timpul fostului sau rege in trei provincii separate- fiecare cu triburile sale. Represiunea tribala, crimele si violentele erau, atunci principala sursa de justitie.

Desi colonelul Gaddafi a reusit sa le reuneasca intr-un singur stat, el a facut destul de putine pentru a calma violentele. Mai mult decat atat, spun istoricii, liderul libian a cautat sa profite de pe urma culturii triburilor, inclusiv, furnizand arme triburilor din Sahara pentru a lupta cu cei de peste granita, din Ciad sau inarmand triburile din centrul tarii pentru a lupta impotriva rebelilor din est.

De-a lungul timpului, multe din manifestatiile din centrul capitalei Tripoli au fost pasnice, deoarece protestatarii nu au putut sa-si procure arme.

Regiunea de est, din jurul Benghazi a fost intotdeauna un focar de opozitie, in parte pentru ca triburile din zona s-au bucurat de favoritisme pe vremea fostului rege, inlaturat de actualul lider. Ulterior, Gaddafi a inceput sa favorizeze triburile din partea centrala si de vest.

Dupa ce a preluat puterea, chiar inainte de boom-ul de pe piata titeiului, el a oferit Libiei scoli, spitale si alte beneficii populatiei sarace a tarii, populatia semi-nomada.

Treptat, Libia a devenit o majoritate urbana covarsitoare, aproximativ 85% din populatia sa, grupandu-se in jurul celor doua principale centre urbane - Tripoli si Benghazi. Desi, multi dintre cei care s-au ingramadit in orase au continuat sa se identifice cu triburile, ei traiesc acum "amestecati". Multe triburi din est traiesc acum in vest, la Tripoli, iar  zeci de mii de membri ai triburilor predominante din vest, Warfalla si Tarhuna, care formeaza nucleul de sprijin al colonelului Gaddafi, traiesc acum in Benghazi.

Dupa ce o perioada a incercat sa blocheze orice influenta din exterior -a interzis predarea limbii engleze, insistand asupra invataturilor din excentrica sa "Carte verde" - colonelul Gaddafi si-a dat seama ca prosperitatea depindea, intr-o oarecare masura, de lectiile din strainatate .

Rezultatul ar putea fi numit "generatia Seif" - o cohorta de libieni bogati, vorbitori de limba engleza, tineri, educati in strainatate, la fel ca si fiul sau, Anglophile Seif al-Islam el-Gaddafi, care a devenit sustinator public al unui sistem mai deschis si mai democratic (desi, pe parcursul revoltelor, asemenea tatalui sau, a parut la fel de sigur de luptele impotriva rebelilor).

Daca rebeliunea actuala se va dovedi diferita, va depinde, in parte, de dovada ca poate transcende fondul sau tribal, raspunzand, astfel  la testul dat de sprijinul din Occident.

Dupa saptamani de represalii si propaganda, loviturile aeriene ale aliatilor, pana in prezent nu par sa-i fi incurajat pe adversarii lui Gaddafi sa iasa in strada, din nou.

Dar, in noaptea de luni, sunetul atacurilor aeriene de deasupra capitalei au produs ecouri puternice, aliatii occidentali plasand un alt pariu: impulsul democratic a fost cel care a starnit revolta.

Catalina Ciociltan