La 289 de zile de la alegerile generale, care au avut loc in luna iunie a anului trecut, Belgia nu are guvern, devenind astfel tara cu cea mai lunga perioada fara un executiv oficial. Aflata in mijlocul unei atmosfere de indiferenta, Belgia a depasit recordul celei mai lungi crize politice, detinut pana acum de Irak.

Guvernul interimar  al Belgiei, condus de Yves Leterme, un crestin-democrat flamand pare sa se bucure de aprecieri pentru activitatea sa. Guvernul a reusit sa adopte un buget pentru 2011 si, in ciuda mandatului sau limitat, a trimis avioane de vanatoare belgiene pentru a ajuta la aplicarea rezolutiei ONU din Libia, relateaza EurActiv.com.

Cele mai sumbre scenarii, care au prezis un dezastru economic, din cauza carora s-a inregistrat o scadere a increderii investitorilor straini in Belgia, nu s-au materializat. Tara a rezistat crizei economice mai bine decat majoritatea vecinilor sai europeni si se asteapta la o crestere de 2% in 2011.

In ciuda tensiunilor, protestele sporadice din ultima perioada nu au ajuns la nivelul celui din 23 ianuarie, care a strans aproximativ 15.000 de persoane pe strazile Bruxellului, la apelul a 30 de asociatii ale studentilor flamanzi si francofoni. Manifestarile au reunit mii de persoane la Anvers, Louvain, Bruxelles, Liege si Louvain-la-Neuve, principalele orase universitare ale regatului.

Criza politica din Belgia s-a prelungit, insa nu este neobisnuita. Intre anii 1978-1979 oficializarea unui nou guvern a durat 106 zile, in 1987- 148 zile, iar in 2007, sapte luni au fost necesare pentru ca executivul oficial sa-si intre in functie.

Noua Alianta Flamanda, un partid nationalist, a castigat clar in regiunea vorbitoare de olandeza a Belgiei, in alegerile nationale de pe 13 iunie, deschizand astfel calea pentru delegarea mai multor puteri catre regiuni. Castigurile politice inregistrate in partea flamanda au fost insotite de o victorie a socialistilor in Valonia, unde se vorbeste franceza. Cele doua partide incepusera, atunci discutii pentru formarea unui guvern.

Alegerile au fost provocate de decizia liberalilor flamanzi Open-VLD de a parasi guvernul, in toiul unei dispute intre tabara franceza si cea flamanda, in legatura cu limitele zonei electorale din jurul capitalei bilingve, Bruxelles.

Regele Albert II i-a cerut primului-ministru Yves Leterme sa continue ca premier interimar pana la formarea unui nou guvern.

Catalina Ciociltan