Desi sintagma "guvernare globala" este una relativ noua, ea se refera la o problema foarte veche: cooperarea intre statele suverane cu privire la provocarile comune. Aceste provocari au fost initial limitate la pace si securitate, insa s-au extins semnificativ in ultimii ani, incluzand acum: negocierile comerciale pentru reduceri tarifare, agricultura si drepturi de proprietate intelectuala, raspunsurile la criza economica si financiara, problemele de mediu - cum ar fi schimbarile climatice si biodiversitatea - contra-terorismul, proliferarea nucleara, migratia, traficul de droguri si de fiinte umane, precum si riscurile pentru sanatate, cum ar fi pandemiile.

Cooperarea pe aceste probleme se realizeaza prin institutii formale - precum Organizatia Natiunilor Unite, Organizatia Mondiala a Comertului si chiar insasi Uniunea Europeana - si prin mai multe reuniuni informale la nivel inalt, cum ar fi G8, G20 si conferintele interguvernamentale privind schimbarile climatice si biodiversitatea.

Potrivit EurActiv.com, o problema majora este fenomenul de "free-riding": doar cateva tari actioneaza asupra unor chestiuni, in timp ce beneficiile initiativelor se impart pentru toate celelalte state. Un bun exemplu in acest sens il reprezinta schimbarile climatice - costurile economice ale reducerii emisiilor de CO2 sunt nationale, insa potentialele beneficii se impart pe tot globul.

Institutiile si forurile care se ocupa de cooperarea internationala sunt inca in curs de dezvoltare. Cele mai recente evolutii includ extinderea G8 in G20, modificarile aduse OMC si FMI si solicitarile continue de reformare a ONU si a Consiliului de Securitate al ONU. Toate acestea in contextul in care, de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE si-a stabilit ambitii mari, sperand sa devina o forta puternica de coeziune in afacerile internationale, in special odata cu crearea Serviciului European pentru Actiune Externa.

Este incert daca UE va fi capabila sa faca fata provocarii de definire a normelor secolului urmator, fara sa fie marginalizata pe scena mondiala de catre Statele Unite, China si alte tari emergente.


Serviciul European pentru Actiune Externa

Ambitiile de politica externa ale Uniunii Europene au fost stimulate de intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, in decembrie 2009. Printre noutatile pe care le-a adus acest tratat se numara infiintarea postului de "Inalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe", ocupat in prezent de catre Catherine Ashton, schimbarea reprezentantelor straine ale Comisiei Europene in ambasade UE cu drepturi depline si crearea Serviciului European pentru Actiune Externa (EEAS).

De atunci, cu toate acestea, rezultatele au fost oarecum dezamagitoare.

In luna septembrie a anului trecut, UE nu a reusit sa isi asigure reprezentare deplina in Adunarea Generala a ONU, iar tarile europene au inregistrat o reprezentare redusa in cadrul FMI si al Bancii Mondiale, pentru a le face loc economiilor emergente.

Intr-o anumita masura, aceasta este o reflectie inevitabila a declinului demografic si economic al Europei. In acelasi timp, putini ar putea argumenta ca influenta UE in lume este proportionala cu cheltuielile sale externe sau cu marimea corpului sau diplomatic.

Conducerea lui Ashton a fost, de asemenea, adesea criticata pentru o asa-zisa pasivitate. Co-presedintele Verzilor in Parlamentul European, Daniel Cohn-Bendit, a criticat-o dur pe Ashton, declarand ca "nu poate doar sa-si faca publica agenda si sa ne povesteasca despre oamenii pe care i-a intalnit: nu este suficient". Oficiali germani au criticat Uniunea Europeana pentru diplomatia "divizata si timida".

In recenta criza libiana, in care Franta si Marea Britanie au fost protagoniste, Uniunea Europeana nu a fost proeminenta. Aceste evolutii nu sunt de bun augur pentru capacitatea UE de a se reprezenta in strainatate, inclusiv in cadrul institutiilor si forurilor internationale. Pierre Virmont, noul secretar-general al EEAS, a facut apel la rabdare, explicand ca integrarea europeana este un proces lung si constant si ca au trecut doar doi ani de la intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona si unul de la lansarea EEAS.


Remodelarea rolului UE incepe cu reprezentarea

Problema de reprezentare a Uniunii Europene a fost una recurenta in cadrul diverselor foruri internationale. Unele state membre ale UE au tendinta de a fi suprareprezentate pe motive istorice, iar altele nu sunt pe deplin reprezentate.

State membre ale UE sunt suprareprezentate in Consiliul de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite: Franta si Regatul Unit, ca natiuni victorioase dupa al doilea Razboi Mondial, detin doua dintre cele cinci locuri permanente si se bucura de prerogative de veto (impreuna cu SUA, China si Rusia). Tarile UE sunt reprezentate, de asemenea, prin rotatie, ca membri nepermanenti ai Consiliului de Securitate, astfel ca Uniunea detine de obicei trei membri nepermanenti la un moment dat. Asadar, Uniunea Europeana, care este responsabila pentru aproximativ un sfert din economia globala si cuprinde mai putin de 7% din populatia lumii, detine de multe ori o treime din locurile Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv doua cu drept de veto. Incercarile de a reforma Consiliul de Securitate al ONU nu au dus nicaieri: India, Brazilia, Japonia si Germania au fost adesea invocate ca potentiali noi membri permanenti.

Cu toate acestea, Uniunea Europeana nu este membru cu drepturi depline al Adunarii Generale a ONU. Tratativa de a obtine participare sporita si drepturi depline in acest organism nu s-a bucurat de suficient sprijin in septembrie 2010, cand majoritatea tarilor in curs de dezvoltare au votat impotriva masurii.

Uniunea Europeana detine in prezent 32% din drepturile de vot in cadrul FMI si opt dintre cele 24 de locuri ale comisiei executive.

In octombrie 2010, G20 a convenit sa transfere sase puncte procentuale din ponderea voturilor si doua locuri in consiliul de administratie de la membrii UE catre tarile emergente. Aceste reforme vor intra in vigoare in anul 2012 si o noua revizuire este planificata pentru anul 2020. In aprilie 2010, Banca Mondiala si-a reformat in mod similar sistemul de vot, desi mult mai putin dramatic: ponderea voturilor UE a scazut de la 28,54% la 26,32%.


Guvernare economica: liberalizarea comertului si gestionarea crizelor

Importanta comertului international, investitiile straine directe si ratele de schimb relativ stabile ale economiei globale au condus la o interdependenta semnificativa intre economiile lumii. Cooperarea internationala pentru gestionarea acestei interdependente este de lunga durata.

Guvernarea economica se concentreaza astazi pe reducerea efectelor crizei. Guvernele se preocupa de numeroase probleme, inclusiv:

Protectionismul: La summitul G20 din noiembrie 2008 s-a pus accentul pe prevenirea masurilor protectioniste.

Razboaiele Valutare: Guvernele au in mod natural tendinta de a stimula exporturile propriilor tari prin subevaluarea monedelor nationale, facandu-si astfel produsele mai competitive. Atat Statele Unite cat si Uniunea Europeana au fost deosebit de preocupate de evaluarea curenta a yuan-ului chinezesc.

Rezervele Valutare Mondiale: Majoritatea rezervelor valutare sunt pastrate in dolari americani, fapt care a ridicat intrebari cu privire la avantajele Statelor Unite si vulnerabilitatea economiei mondiale in raport cu fluctuatiile celei americane. Uniunea Europeana si China au fost active in promovarea unor valute alternative, care sa rivalizeze cu dolarul american.

Coordonarea Stimulilor: Multe tari, in special Statele Unite ale Americii, au utilizat rate scazute ale dobanzii, cresterea cheltuielilor publice si "facilitarea cantitativa" (achizitionarea de titluri de stat) pentru a stimula cererea in contextul recesiunii. Aceste masuri au condus la diferende cu partenerii comerciali, care se tem ca incurajarea presiunilor inflationiste si subevaluarea artificiala a monedelor vor duce la destabilizarea economiei.

Reglementarea financiara: Printre radacinile crizei financiare incepute in anul 2007 se numara conditiile usoare de creditare, nereglementarea si balonul imobiliar. Uniunea Europeana si comunitatea internationala s-au implicat in reglementarea financiara, pentru a evita repetarea situatiei. Numeroase masuri sunt posibile, inclusiv noi reguli de supraveghere si impozitarea tranzactiilor financiare.

Preturile materiilor prime: Redresarea economica a fost insotita de cresterea preturilor la alimente si la energie si de volatilitatea preturilor - factori ce ameninta atat cresterea economica, cat si puterea de cumparare a consumatorilor.


Modelul UE de integrare regionala

Uniunea Europeana este dornica sa isi exporte modelul de integrare regionala in alte parti ale lumii. Sefa diplomatiei europene, Catherine Ashton, le-a cerut organizatiilor regionale sa "construiasca blocuri de guvernare globala".

Eforturile de integrare regionala, uneori in mod explicit dupa modelul UE, sunt comune in intreaga lume, insa nu au ajuns la acelasi grad de integrare si de luare a deciziilor ca in Europa.

In Asia de est si de sud-est, eforturile de integrare regionala sunt ingreunate de diferentele culturale puternice, sistemele politice total diferite si reconcilierea incompleta post-razboi. Unele organizatii (Asociatia de Sud-Est a Natiunilor Asiatice ASEAN, Zona Comertului Liber Nord-American NAFTA, Mercosur in America de Sud, Consiliul de Cooperare al Golfului si Organizatia de Dezvoltare Comunitara Sud-Africana) au atins un grad limitat de integrare, in special in sfera economica.

Exista, de asemenea, organisme pan-regionale, care au realizat un grad de integrare foarte limitat: Uniunea Africana, Uniunea Natiunilor Sud-Americane (UNASUR) si Liga Araba.    


Pozitii:

Intr-un discurs sustinut la preluarea mandatului in noiembrie 2009, presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a numit anul 2009 "primul an de guvernare globala", datorita "stabilirii G20 in mijlocul crizei financiare". Van Rompuy a adaugat: "conferinta climatica de la Copenhaga este un alt pas spre un management global al planetei".

Intr-un discurs sustinut in februarie la Natiunile Unite, Inaltul Reprezentant al UE, Catherine Ashton, a aparat integrarea regionala, sustinand ca aceasta este un prim pas catre guvernarea globala: "Avem un angajament de lunga durata pentru un multilateralism eficient. Organizatiile regionale sunt blocuri pentru guvernarea globala, cu o dubla responsabilitate: in primul rand, o responsabilitate pentru sporirea securitatii, a dezvoltarii si a respectarii drepturilor omului si in al doilea, pentru sprijinirea eforturilor ONU de a-si promova obiectivele in intreaga lume".

Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, le-a cerut organizatiilor internationale sa se reformeze pentru a reprezenta mai bine puterile economice si politice ale lumii, intr-un discurs sustinut in octombrie 2010, in cadrul unei conferinte a Organizatiei Internationale a Francofoniei. Sarkozy a enumerat numeroase tari si regiuni care ar trebui sa aiba dreptul la o reprezentare mai buna in cadrul Consiliului de Securitate al ONU, printre care Africa, India, America de Sud, Germania si Japonia. "Este normal ca Africa, unde locuiesc un miliard de oameni, sa nu aiba niciun membru permanent in Consiliul de Securitate? Este scandalos!" a spus Sarkozy.

Eurodeputatul belgian, lider al grupului liberal din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a afirmat ca organizatiile regionale trebuie sa fie mai bine reprezentate la nivel international: "Daca vrem sa ajustam guvernarea globala, puterile regionale ar trebui sa fie reprezentate in Consiliul de Securitate al ONU, la FMI, Banca Mondiala si OMC. Numai in acest fel vom construi un sistem global pregatit sa ia actiuni decisive cu privire la provocarile politice, economice, financiare, comerciale si de mediu cu care se confrunta planeta noastra".

de Andra Ciubotaru