In primii ani Gaddafi a fost privit ca un revolutionar de toata lumea araba parand ca este dispus sa faca ceva pentru a imbunatati viata propriului popor si fiind foarte atent fata de problemele lumii arabe. Timpul a trecut, petrolul a inceput sa curga, banii sa vina pentru Gaddafi, iar orgoliul acestuia sa capete accente de nesuportat. "Poporul acesta libian m-a izbit de la inceput prin lipsa totala de speranta, de orizont. Azi simt insa o speranta in randul lor, o bucurie pe care nu credeam ca o sa o mai vad vreodata", spune dr. palestinian Rufai Mohamed, care a lucrat intre 1987-1989 ca medic in Benghazi.

Incepurile lui Gaddafi sunt legate de colonelul egiptean Gamal Abdel Nasser (1954 - 1970) cel care a initiat o miscare antidinastica si revolutionara in Egipt. In primii ani si Gaddafi a fost privit ca un revolutionar de toata lumea araba si nu numai de libieni aratand o dispunere maxima de a face ceva pentru a imbunatati viata propriului popor si fiind foarte atent fata de problemele lumii arabe. Timpul a trecut, petrolul a inceput sa curga si el, iar banii sa vina pentru Gaddafi.

Dupa moartea lui Gamal Abdel Nasser din 1970 putem spune ca toti liderii arabi, atat cei nationalisti cat si cei mai deschisi spre occident, au simtit ca au pierdut un lider, cea mai importanta "parghie" a lumii arabe. Venind si pe fondul unui puternic sentiment antiamerican in zona, Gaddafi s-a impus treptat.

Incet, incet insa, orgoliul acestuia a crescut foarte mult, iar de cand si-a promovat si doctrina sa, asa numita "Teoria a III-a sau Cartea Verde" (1975), considerandu-se un fel de Marx al lumii arabe si supranumindu-se "Parintele Africii", a inceput degradarea lui Gaddafi, povesteste dr. Rifai Mohamad.

"Gaddafi isi sprijina regimul pe Securitate si politie"

Rep: Cand ati ajuns in Libia? Cum era perceput Gaddafi atunci?

Rifai Mohamad: Eu am ajuns eu sa ma angajez ca doctor in Libia in 1987, imediat dupa bombardamentele americane. Nu am putu rezista in Libia decat pana in 1989 fiind oripilat de gradul la care ajunsese dictatura si cultul personalitatii al lui Gaddafi.

Eu am ajuns eu sa ma angajez ca doctor in Libia in 1987, imediat dupa bombardamentele americane. Nu am putu rezista in Libia decat pana in 1989 fiind oripilat de gradul la care ajunsese dictatura si cultul personalitatii al lui Gaddafi.

Va spun ca unul care am trait si in Romania inainte de '89 ca dictatura lui Gaddafi era mai apasatoare. Poporul libian nu avea voie sa scoata niciun cuvant de critica, nici macar sa critice culoarea usii unei institutii.

Aveau si ei Securitate, dar care era putin diferita, numita Securitate populara. Cei care se inscriau erau niste banditi sau niste tineri fara chef de munca care se duceau si se inscriau in Securitate. Aceasta avea cate un sediu in fiecare cartier.

Al doilea pilon de constrangere pe care-si baza Gaddafi dictatura era politia.

Rep: Care era situatia economica a tarii si a populatiei?

Rifai Mohamad: Pai ea ar fi trebuit sa fie una extraordinara daca ne gandim la situatia Libiei de atunci: foarte mult petrol, sute de kilometri de plaja, si o populatie de numai 3 milioane pe atunci la un spatiu imens. Incepuse sa se dezvolte incet si agricultura si mai timid industria. Un libian ar fi trebuit sa traiasca mai bine decat un american.

Pai ea ar fi trebuit sa fie una extraordinara daca ne gandim la situatia Libiei de atunci: foarte mult petrol, sute de kilometri de plaja, si o populatie de numai 3 milioane pe atunci la un spatiu imens. Incepuse sa se dezvolte incet si agricultura si mai timid industria. Un libian ar fi trebuit sa traiasca mai bine decat un american.

Cu toate acestea situatia populatiei era dezastruasa. Ca exemplu, salariile libienilor erau net mai mici decat cele ale strainilor. Un medic libian castiga 150 de dinari, jumatate din salariul meu. Pe atunci dinarul era dublu decat dolarul, dar asta era un schimb nerealist fiindca "la negru" 1 dinar era un dolar. Deci persoanele calificate, cu studii superioare ca medici, ingineri, profesori nu castigau mai mult de 150 de dolari. Au ramas si azi cam cu aceleasi salarii.

Rep: Fiecare libian primea o redeventa de pe petrolul vandut. Era sufiecienta unui trai decent? In ce activitati erau implicati libienii?

Rifai Mohamad:  Redeventa era mica. A variat in jurul a cativa zeci de dinari. Dar si libienii sunt un popor caruia nu-i place munca. Mergeam la cate un magazin alimentar si nu se ridicau daca nu aveau chef sa-mi dea un kilogram de zahar. Spuneau ca nu au si gata desi tu-l vedeai pe raft. Ei sunt obisnuiti sa traiasca extrem de modest si cu putin. 

 

"Vad azi o speranta in randul libienilor, o bucurie pe care nu credeam ca o sa o vad vreodata"

Rep: Totusi...unde s-au dus banii pe petrol"?

Rifai Mohamad: Pai aici e marea problema a libienilor. Nimeni nu stie unde sunt acesti bani ptr ca nu se vad. Infrastructura e la pamant: nu sunt strazi, orase sistematizate, apa potabila etc. Sigura realizare a lui Gaddafi e canalul cu apa care strabate desertul. Nu e o realizare de neglijat chiar daca Libia are un intreg lac de apa artizanala la cativa metri doar sub desert.

Pai aici e marea problema a libienilor. Nimeni nu stie unde sunt acesti bani ptr ca nu se vad. Infrastructura e la pamant: nu sunt strazi, orase sistematizate, apa potabila etc. Sigura realizare a lui Gaddafi e canalul cu apa care strabate desertul. Nu e o realizare de neglijat chiar daca Libia are un intreg lac de apa artizanala la cativa metri doar sub desert.

Cu toate acestea nu exista o distributie eficienta a apei iar poporul sufera mereu de sete. Apa potabila e foarte scumpa, se aduce cu cisternele prin oras si atunci oamenii consumau apa nepotabila de la robinet. Zilnic imi veneau in spital oameni cu probleme grave la rinichi sau la dinti din cauza folosirii apei nepotabile de la robinet.

O alta problema o reprezinta locuintele. De pe atunci Gaddafi promitea ca fiecare cetatean va avea o locuinta noua. Nici pe departe asa ceva.

Rep: Revoltele din Libia si lumea araba. Credeti ca e vorba de ceva spontan sau avem de-aface cu interventia unor servicii straine?

Rifai Mohamad: Nu. Nu cred ca e vorba de interventa unor servicii straine ci pur si simplu e vorba de un efect de domino. In Libia a pronunta numele lui Gaddafi inseamna ptr cei mai multi "dracul gol".

Poporul acesta libian m-a izbit d ela inceput prin lipsa totala de speranta, de orizont. E posibil sa fi fost secatuiti si de administrarea salbatica italiana. Mi se facea mila cand ii vedeam cat de tristi erau.

Azi insa vad o speranta in randul lor, o bucurie pe care nu credeam ca o sa o vad vreodata. Nu este insa un popor prost. Este un popor care gandeste si intelege exact situatia din tara. Cresterea numarului absolventior de studii superioare a contribuit la aceasta stare de revolta. Peste jumatate din libieni lucreaza in afara granitelor sau merg constant. Deschiderea trebuia sa se produca.

de Ionut Baias