Comisia Europeana considera legitima cererea Frantei si Italiei de reformare a Tratatului Schengen, in scopul de a reintroduce temporar controalele la frontierele interne, in circumstante exceptionale. Comisia intentioneaza sa prezinte un pachet de masuri care sa tina seama de ideile franco-italiene.

Conflictul  dintre  Silvio  Berlusconi  si  Nicolas Sarkozy cu privire la soarta a mai mult de 20.000 de imigranti sositi in  Italia, cu intentia de a ajunge in Franta si alte tari europene, a dus la un acord care cere Bruxellesului modificari in Tratatul Schengen, informeaza EL Pais.

Germania a dat  semnale  confuze  cu privire la modificarea acordului Schengen. "Daca este vorba de imbunatatirea Tratului Schengen, atunci aceste este un lucru bun  si ar trebui sa fie facut", a declarat ministrul de externe, Guido Westerwelle.

Pe de alta parte, un purtator de cuvant al lui Angela Merkel a declarat ca "libertatea de circulatie este un principiu de neatins. Schengen e o  mare realizare europeana, iar Angela Merkel il va apara in mod explicit", Aceasta  interpretare a cancelarului german ar putea intra in conflict cu viziunea  Comisiei, care considera legitime propunerile de modificare a tratatului.

Sarkozy si Berlusconi au convenit asupra unei scrisoari comune adresate presedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso si presedintele Consiliului UE Herman Van Rompuy, solicitand CE sa vina cu noi propuneri, iar acestea sa fie semnate de catre statele membre in luna iunie.

In prezent, Tratatul poate fi suspendat din motive de securitate nationala.

Scrisoarea franco-italiana propune ca acest domeniu sa fie extins, pentru a permite actiuni unilaterale privind inchiderea frontierelor. Punctul comun al celor doi lideri cere Bruxellesului sa "examineze posibilitatea de a restabili controlul temporar la frontierele interne, in caz de dificultati exceptionale in gestionarea frontierelor comune". Scrisoarea nu defineste ce inseamna "dificultati exceptionale".

Liderii mai solicita UE sa "pregateasca in avans" un plan de solidaritate "in cazul in care Europa se va confrunta cu un aflux masiv de migranti din Libia".

Comisia a anuntat ca va veni cu propuneri saptamana viitoare pentru a defini ce "conditii exceptionale" ar fi necesare pentru ca "temporar" sa se reinstituie controalele la frontierele interne. Acestea vor fi discutate de ministri de interne pe 12 mai.

Catalina Ciociltan