Lumea de dupa bin Laden. Ce se va intampla dupa capturarea celui mai important inamic al Americii, scrie Business Magazin. Studiu eHealth: 92% dintre spitalele din Europa au acces la Internet Broadband. Romania ocupa penultimul loc in UE. In Europa, 92% dintre spitale au acces la Internet Broadband, in timp ce 80% dintre acestea au implementat fisa electronica a pacientului, scrie MedLive. Cum a ajuns Turcia aprozarul Romaniei. "Care este secretul succesului fermierilor din Turcia sau Spania?" Multi dintre noi si-au pus o asemenea intrebare atunci cand au intrat intr-un hipermarket si au constatat ca toate legumele si fructele provin din import, scrie Romania libera.

Pedofilii ar putea fi castrati chimic. Rusia ar putea introduce castrarea chimica a pedofililor. Presedintele rus, Dmitri Medvedev, a anuntat marti, 10 mai, ca este de acord cu organizarea unei dezbateri asupra introducerii acestei masuri, pe baza voluntara. Rusia incearca sa lupte astfel impotriva cresterii numarului de agresiuni sexuale asupra minorilor. Dmitri Medvedev propune o dezbatere publica pe tema castrarii pedofililor, anunta RFI.

Germania ar putea renunta la energia nucleara pana in 2021. Dupa accidentul de la centrala nucleara japoneza de la Fukushima au aparut si primele concluzii ale Comisiei Etice instituite de cancelaria federala pentru a analiza perspectivele surselor atomice de energie din Germania. Dinspre Fukushima vin vesti bune si vesti rele. Vestea buna este ca, din cand in cand, specialistii pot patrunde in reactorul 1, pentru a-l dota cu tehnologia menita sa-l tina sub control. Vestile proaste incep de la imposibilitatea de a face acelasi lucru in cazul celorlalte reactoare; optimistii sustin ca operatiunile ar putea dura pana in decembrie, scrie Deutsche Welle.

Investitorii germani: Moneda euro si-a pierdut din atractivitate, 21% nu o doresc pe pietele pe care activeaza. Daca ar fi puse din nou in situatia de a decide in ce tara din Europa Centrala si de Est sa investeasca, 77% din companiile germane care au deja operatiuni in tara noastra ar reconfirma Romania ca prima optiune. Aceasta este una dintre concluziile unui chestionar de conjunctura realizat, la inceputul acestui an, de camerele de comert si industrie germane bilaterale (AHK) din Europa Centrala si de Est (ECE), in randul firmelor germane care activeaza pe aceste piete, relateaza Capital.

Studiu eHealth: 92% dintre spitalele din Europa au acces la Internet Broadband. Romania ocupa penultimul loc in UE. In Europa, 92% dintre spitale au acces la Internet Broadband, in timp ce 80% dintre acestea au implementat fisa electronica a pacientului. Totusi numai 4% dintre spitalele europene ofera acces online pacientilor la propriile dosare electronice, potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeana, dat publicitatii marti, cu prilejul Conferintei Interministeriale eHealth Week de la Budapesta. Potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene in ceea ce priveste internetul de banda larga la punct fix, Romania este una din pietele cel mai putin dezvoltate din UE, penetrarea de 13% avand o tendinta de crestere lenta, fiind a doua cea mai scazuta rata de penetrare la nivelul UE, scrie MedLive.ro.

Romanii, bine reprezentati in noua generatie de mafioti a Europei. Cat profit fac grupurile mafiote? Ne-am nascut si am crescut cu informatia ca Mafia este o increngatura periculoasa, de infractori, cu radacini in Italia. Evenimentele si stirile cu familistul don Corleone sunt acum de domeniul trecutului. In anii 2000, Mafia s-a diversificat in faradelegi, iar noua generatie se anunta a fi si mai periculoasa. Raportat la anul 2009, gruparile mafiote rulau anual peste 60 de miliarde de euro. Raportul pe 2011 al Agentiei Europene de Politie (Europol) confirma dezvoltarea mafiei in Europa, scrie Vertical News.

UE vrea sa desfiintam ghenele de gunoi. Cum ne aruncam deseurile. Miliarde de euro, legi, amenzi si tone de bunavointa. De toate acestea, si nu numai, ar avea nevoie Romania pentru a indrepta o stare de fapt care poate fi descrisa, fara ghilimele, drept puturoasa: doar 1 la suta din totalul deseurilor produse la nivel national sunt colectate selectiv, in timp ce media europeana este de 24 la suta, consemneaza Romania libera.

Accesul romanilor pe piata elvetiana a muncii ar putea fi limitat pana in 2016. Ambasadorul Elvetiei la Bucuresti, Livio Hurzeler, a asigurat ca romanii nu vor mai avea nicio restrictie pe piata elvetiana a muncii incepand din 2016, ceea ce sugereaza ca Berna s-ar putea prevala de perioada maxima de sapte ani la care are dreptul pentru a limita accesul muncitorilor romani. La inceputul acestei luni, Consiliul Federal al Elvetiei a decis ca, pentru romani si bulgari, accesul pe piata muncii va continua sa fie restrans pana la 31 mai 2014. In schimb, muncitorii independenti vor beneficia de libera circulatie completa de la 1 iunie 2011, au anuntat autoritatile din tara cantoanelor, potrivit Deutsche Welle.

Lumea de dupa bin Laden. Ce se va intampla dupa capturarea celui mai important inamic al Americii. Capturarea celui mai important inamic al Americii in viitorul apropiat a adus pentru SUA si pentru presedintele Barack Obama, saptamana trecuta, unele dintre cele mai faste zile ale ultimului deceniu. Dar lichidarea lui Osama ben Laden de catre fortele speciale americane pare sa contina ceva din semnalmentele unei victorii "a la Pirus", relateaza Business Magazin.

Cum a ajuns Turcia aprozarul Romaniei. "Care este secretul succesului fermierilor din Turcia sau Spania?" Multi dintre noi si-au pus o asemenea intrebare atunci cand au intrat intr-un hipermarket si au constatat ca toate legumele si fructele provin din import. Dincolo de frustrare, realitatea arata ca Romania este in acest moment dependenta de rosiile, castravetii si ardeii proveniti din Turcia sau UE, in ciuda potentialului sau agricol, scrie Romania libera.

Medvedev: Uciderea lui Osama bin Laden e benefica pentru securitatea Rusiei. Presedintele rus Dmitri Medvedev a declarat miercuri ca uciderea lui Osama bin Laden este benefica pentru securitatea Rusiei, transmite Reuters, citand agentia Itar-Tass. Liderul retelei Al-Qaeda a fost ucis in urma cu 10 zile intr-o operatiune de comando realizata de fortele de elita americane Navy SEAL. In timpul unei reuniuni a Consiliului rus de Securitate, Medvedev a spus ca "lichidarea teroristilor, chiar si la nivelul lui bin Laden, are o legatura directa cu nivelul de securitate in care se afla teritoriul statului nostru", potrivit HotNews.ro.

Sinteza realizata de Cristina Bobe