America risca sa dezechilibreze din nou sistemul financiar mondial daca politicienii sai nu cad de acord sa mareasca limitele legale ale datoriei publice, a avertizat presedintele Barack Obama, citat de The Telegraph. Avertizarea sefului de la Casa Alba vine in momentul in care datoriile SUA sunt tot mai aproape sa atinga azi plafonul legal de 14.300 miliarde de dolari. Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei, a declarat ca poate asigura paltile Guvernului pana la inceputul lunii august.

America risca sa dezechilibreze din nou sistemul financiar mondial daca politicienii sai nu cad de acord sa mareasca limitele legale ale datoriei publice, a avertizat presedintele Barack Obama, citat de The Telegraph.

Anuntul sefului de la Casa Alba vine in momentul in care datoriile SUA sunt tot mai aproape sa atinga (azi?) plafonul legal de 14.300 miliarde de dolari, iar daca Congresul nu hotaraste cresterea acestui prag pana la care tara se poate indatora, SUA risca sa intre in incapacitate de plata pentru prima data in istoria sa. Cu toate acestea, principalii investitorii continua sa finanteze SUA.

"Am putea avea o recesiune mai rea decat am avut deja, o criza financiara mai rea decat am avut deja.", a declarat Obama.

Trezoreria SUA a estimat ca limita datoriei va fi atinsa in aceasta luna, desi Timothy Geithner, secretarul Trezoreriei, a declarat ca poate asigura platile Guvernului pana la inceputul lunii august.

Democratii si Obama se lovesc in tentativa lor de marire a plafonului datoriei publice de rezistenta conservatorilor care cer puternice reduceri de cheltuieli actualului Guvern si reformarea sistemului de pensii.

Conservatorii sutin ca o majorare a plafonului  nu ar face decat sa agraveze situatia economiei americane, iar graba nu se justifica deoarece Trezoreria a spus ca poate mentine cheltuielile pana in luna august.

Cresterea economica din Statele Unite s-a temperat in primul trimestru al acestui an, in conditiile in care scumpirea preturilor la alimente si combustibili a afectat cheltuielile de consum, potrivit Reuters. Evolutia economiei a fost influentata si de vremea nefavorabila din aceasta iarna, dar si de reducerea consumului guvernamental.

Rezerva Federala americana a recunoscut miercuri ca economia a incetinit in primul trimestru si a revizuit in scadere estimarile de crestere pentru acest an la 3,1% - 3,3%, de la 3,4% - 3,9%.

de Ionut Baias