EurActiv - Stiri, politici europene & Actori UE online

Un articol de Razvan Orasanu pentru Contributors (vezi la finalul articolului o scurta biografie a lui Razvan Orasanu)

Daca ne-am uita din elicopter la ultimii 3 ani, plus anul ce va sa vina, am vedea, in cascada, trei secvente legate: doua trecute, una viitoare. Primul episod relevant este, in 2008, o bula speculativa de proportii planetare.  In al doilea episod, logic derivat din primul, este criza bancara – cu toate efectele ei de la prabusirea Lehman Brothers in 2008 si pana in prezent. Al treilea episode este, probabil cel al falimentului sau cel putin al slabirii statelor suverane, in urma poverii preluate cu datoriile sistemului bancar (dar si cu efectelor economice conexe, cauzate de recesiunea care a venit la pachet cu problemele sistemului bancar). Toate oalele sparte sunt decontate de contribuabili sau indatorati – in fond, aceeasi oameni amarati.

In prima etapa, bula speculativa a pornit de la o evaluare gresita a imprumuturilor imobiliare – nu din necunoastere, ci din lacomie. Supraevaluarea valorii acestora, cel putin in modelele bancilor, a fost sustinuta de o politica laxa de creditare. Nepasarea fata de verificarea imprumutatilor, mai ales in SUA a fost dublata de inventarea unor produse denumite acum “arme de distrugere in masa”, care au permis tranzactionarea riscului si impachetarea unor produse derivative, derivate din creditele asupra proprietatilor. Exprimat poate prea simplu, produsele bancare sofisticate au permis bancilor sa faca profit prin divortul de realitate si pariuri pe “moartea” unor credite. Cum? Luand, sa spunem, 1.000 de credite de diverse calitati si “impachetandu-le” cu fundita intr-un vehicol special creat, in care investitorii prostiti de prezentari colorate si “sofisticate” isi aruncau cu larghete banii, convinsi fiind de prezentarea vulpoilor bancari, adica a celor care vindeau. Uneori, investitorii prostiti nu erau niste persoane fizice, ci alte banci. Rezultatul? Bancile mari ale lumii au ajuns sa detina portofolii pe care nu le inteleg, cu structuri complexe formate din ceea ce au botezat Special Purpose Vehicles –un fel de “insule” gandite de avocati in care se aduna gramada tot ce vrei si ce nu vrei pentru a fi apoi revandut celor care nu pricep nici macar ce cumpara. Este o modalitate care ocoleste elegant legile gravitatii in varianta contabila pentru ca sunt ticluite de o asemenea maniera incat aceste “insule” nu sunt socotite in balanta contabila a bancilor si sunt astfel structurate incat sa fie considerate “independente” de banca ce le initiaza. Ele dribleaza si regulile prudentiale intrucat bancile sustin ca ele, dezinvestindu-se din aceste produse nu mai trebuie sa vina cu provizioane si rezerve de capital suplimentare.

Ba mai mult, pentru a arunca si mai mult fum asupra “campului de batalie”, bancile au creat si instrumente de asigurare pentru riscul prabusirii instrumentelor nou create botezate Credit Default Swaps (CDS). Cu alte cuvinte, daca incerci sa te sustii in aer dand pur si simplu din maini, nu ti-ar strica si un elicopter imaginar. O parte din aceste instrumente – botezate simpatic  CDS-uri dezbracate – au fost scoase in afara legii de Parlamentul European de la 1 Decembrie – nimeni in Romania nu s-a obosit sa dezbata acest eveniment “obscur”, care insa a contribuit la criza in care ne gasim. Totalul acestor instrumente la finalul lui 2007, era “modesta” suma de 62.000 miliarde de dolari.

In a doua etapa, speculatia imobiliara a condus la probleme bancare, intrucat bancile relaxasera normele prudentiale pentru impruturile imobiliare, iar pretul caselor se presupunea ca va continua sa creasca, cel putin in capul banchierilor si in modelelele “sofisticate” pe care le foloseau. Sa fim mai expliciti: bancile au imprumutat in America, pentru a-si cumpara case, oameni fara “istoric de creditare” (adica oameni care nu au avut un credit anterior in viata lor, nici macar pentru o bicicleta). Explicatia era ca din moment ce valoarea caselor va continua sa creasca, banca va

In a treia etapa, de la speculatia imobiliara si criza bancara care i-a urmat, am ajuns la criza datoriilor statelor suverane. Etapa intermediara a fost momentul in care bancile au pus pistolul la tampla unor state suverane si au spus : banii sau se prabuseste intreg sistemul bancar. Statele Unite, de exemplu, au “produs” 17.000 de miliarde in mai putin de un an, conform unui raport recent al Government Accountability Office, echivalentul Curtii de Conturi de la noi – bani predati bancilor prin diverse mecanisme financiare “de urgenta”. Banii au fost tipariti pur si simplu. Apoi, cocosate de atatea miliarde acordate bancilor pentru a le salva si gasindu-se in imposibilitatea de a se imprumuta ele insele pentru nevoile de zi cu zi, confruntate cu somaj si cheltuieli in crestere, am ajuns in situatia in care datoria unor tari depaseste marimea economiei (Grecia va ajunge la 160%, campioana absoluta, Italia a sarit de 120% la pachet cu Belgia, dar si Statele Unite vor depasi pragul de 100% pana la finalul anului) Statele au intrat in datorii in principal pentru a salva sistemele bancare si a reporni economia, prin niste interventii coordonate si pachete active de stimulare economica, unele de o valoare indoielnica- a se vedea cele 500 de miliarde de dolari cheltuite aiurea de administratia Obama. Daca obiectivul monetar, de calmare a pietelor, a fost atins cu greu, printr-o interventie coordonata de sute de miliarde de euro, al doilea obiectiv – repornirea economiei – a esuat. Criza bancilor s-a metamorfozat in criza statelor suverane. De aceea, in anul viitor veti vedea o lupta la scena deschisa intre actori de piata – pradatori (China va fi unul dintre ei) si tari care au datoria mai mare decat economia (gen Grecia si Italia Irlanda, Portugalia si Spania). Arhitectura economica a secolului XXI se restructura in urma acestui conflict violent, care se va petrece in urmatoarele luni.

Citeste tot articolul pe Contributors

Despre autor

Razvan Orasanu a absolvit London School of Economics in 2003; are Studii postuniversitare la Harvard University Extension School; a fost : Consilier de stat al primului ministru pe probleme economice (2005-2006; 2007-2009) si Pre_edinte al AVAS (2006), in timpul guvernarii Tariceanu; Director de cabinet al pre_edintelui Consiliului Concurencei (2009-2010); Consultant pe politici publice al Bancii Mondiale (2010).

Articole legate de acelasi subiect

Cum pot tinerii sa-si gaseasca mai usor un loc de munca in UE | 22 Mai 2012

E = mc2? Cum sa arate formula de pret in contractele cu baietii destepti | 22 Mai 2012

Parlamentul European ofera asistenta Ucrainei in cazul Iuliei Timosenko | 22 Mai 2012

• Comenteaza articolul
• Tipareste articolul
• Recomanda articolul