Ministerul de Afaceri Externe din Italia a transmis, joi, Ambasadei Romaniei din aceasta tara o scrisoare prin care este notificata incetarea restrictiilor impuse romanilor din 1 ianuarie 2012. Ultimele date ale Institutului National de Statistica din Italia arata ca in aceasta tara traiesc si muncesc 968.576 de romani.

Ambasada Romaniei in Italia a anuntat ca joi, la ora 16.17, MAE italian a transmis prin fax scrisoarea directorului general responsabil cu tarile din UE, Mario Bova, prin care este notificata incetarea restrictiilor pe piata muncii din Italia, impuse pentru lucratorii romani, incepand cu 31 decembrie 2011, ceea ce inseamna ca, de la 1 ianuarie 2012, piata muncii din Italia este liberalizata pentru lucratorii romani, informeaza Mediafax.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, saluta decizia Guvernului italian de a elimina restrictiile privind accesul pe piata italiana a muncii pentru lucratorii romani de la 1 ianuarie 2012.

  • "Decizia Executivului de la Roma, care a fost comunicata in cursul acestei zile partii romane, "reconfirma nivelul de excelenta al relatiei bilaterale de Parteneriat Strategic dintre Romania si Republica Italiana, marcata in anul 2011 de o dinamica importanta prin organizarea celui de-al doilea Summit Interguvernamental (30 mai), vizita la Roma a Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cu ocazia participarii la ceremoniile dedicate celebrarii Zilei Nationale si implinirii a 150 de ani de la infaptuirea Unitatii Italiei (2 iunie) si vizita de stat in Romania a Presedintelui Republicii Italiene, Georgio Napolitano (15-16 septembrie 2011)", se arata in comunicatul emis de MAE.

Portrivit sursei citate, masura are o semnificatie aparte in contextul crizei economico-financiare care afecteaza intreaga Europa si reprezinta un factor favorizant pentru consolidarea relatiilor economice romano-italiene, potentate de prezenta unei numeroase comunitati romanesti in Italia si a unei semnificative comunitati de afaceri italiene in Romania. Totodata, decizia reconfirma contributia membrilor comunitatii romanesti la dezvoltarea economica a Italiei.

Liberalizarea completa a pietei italiene a fortei de munca a reprezentat un subiect constant al dialogului politico-diplomatic, partea romana reiterand permanent, atat in dialogul la nivel inalt, cat si in demersurile Ambasadei Romaniei la Roma pe langa partenerii italieni, necesitatea eliminarii restrictiilor aplicate lucratorilor romani, astfel incat acestia sa poata beneficia de aceleasi drepturi ca si cetatenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, se mai arata in comunicat.

De asemenea, decizia Guvernului italian reflecta, pe deplin, pozitia promovata la nivelul institutiilor europene, cel mai recent prin Rezolutia Parlamentului European privind libera circulatie a lucratorilor in Uniunea Europeana adoptata la 15 decembrie 2011 si prin Raportul Comisiei Europene din 11 noiembrie 2011 referitor la functionarea aranjamentelor tranzitorii privind libera circulatie a lucratorilor din Romania. Conform acestor documente, mobilitatea lucratorilor in spatiul UE nu ar trebui considerata o amenintare pentru pietele muncii din statele membre, mentinerea sau extinderea restrictiilor privind libera circulatie a lucratorilor avand, de fapt, un efect negativ asupra economiei europene, subliniaza MAE.

Catalina Ciociltan