Italia e in pole-position sa fie retrgradata la finalul lunii de agentia de rating Fitch. Tarile din zona euro asteapta finalul lunii ianuarie pentru a vedea cine va suferi modificari ale ratingurilor. Italia are acum de la Fitch ratingul A+.

Italia este cea mai vulnerabila, deoarece guvernantii inca nu au implementat masuri dure pentru a impiedica raspandirea crizei. Costurile de imprumut ale Italiei de pe pietele financiare au crescut, dobanzile ajungand sa sara peste 7%. Italia trebuie sa vanda bonduri in valoare de 440 de miliarde de euro, operatiune care va fi foarte dificila, tinand cont de dobanzi.

Franta a scapat de securea celor de la Fitch, care au anuntat ca statul condus de Nicolas Sarkozy nu va fi retrogradat in 2012. Revenind la Italia, premierul Mario Monti a inceput sa puna presiune pe Germania si Franta, ca sa isi faca loc in aceasta coalitie. Italia este cea de-a treia economie din zona euro iar Monti doreste drepturi mai multe pentru statul pe care il guverneaza, potrivit Expat Times.

Daca Italia va fi retrogradata, aceasta ar insemna costuri si mai mari pentru tara de a se imprumuta de pe pietele financiare. Dobanzile la bonduri ar creste si mai mult, iar economia Italiei ar avea foarte mult de suferit. In aceeasi situatie cu Italia se mai afla Belgia, Spania, Slovenia, Irlanda si Cipru.

"Italia trebuie sa-i convinga pe investitori ca poate sa creasca in zona euro si ca este o tara competitiva, ca nu propune doar masuri de austeritate", a spus David Riley, unul dintre conducatorii agentiei Fitch.

de I.B.