Cine dorește sã susținã Euro, sã întãreascã BCE
3. Soluþia concretã: un nou sistem bancar cu doi poli ºi suveranitatea monetarã BCE
Un „sistem bancar cu doi poli” apare ca fiind cadrul ideal pentru soluþia problemei creaþiei monetare, dacã se retrage puterea bãncilor.
Pe de o parte, ar fi polul „bãncilor de afaceri private” – BAP, care ar continua sã speculeze, dar pe riscul lor, ºi sã dea credite, dar numai din fondurile proprii sau cu 100% acoperire în depozite. Ele nu ar mai participa la creaþia monetarã ºi dacã nu mai finanþeazã economia, nu-i nicio problemã.
Pe de altã parte, ar fi polul „bãncilor de depozit publice” – BDP - care ar gira economiile publicului, fãrã a putea specula. Ele ar pãstra încadrarea creditelor ºi puterea de a crea monedã, dar în cadrul statului. Ele au nobila sarcinã de a finanþa economia, dupã modelul bãncii naþionale de investiþii – BNI.
Pe lângã acestea, ar exista o „bancã centralã” care ºi-ar regãsi suveranitatea monetarã, recuperându-ºi dreptul suveran ºi sacru de a bate monedã, condiþie necesarã ºi „centralã” pentru a se conduce eficient politica monetarã cvintriplã, financiarã, economicã, socialã ºi ecologicã a þãrii.

Observaþia 1: Monedã nu înseamnã doar monede ºi bancnote. E vorba de masa monetarã în forma sa scripticã ºi electronicã M1, M2, M3 si poate și M4, care constituie peste 90% din cantitatea globalã de mijloace de platã și de rezerve în principalele țãri.
Observația 2: Când vorbesc despre stat, nu vorbesc doar de țarã ci de CE, la nivelul cãreia este bine sã se transpunã tot raționamentul de mai sus și cel care urmeazã. Dacã construcția europeanã nu e întotdeauna “un fluviu liniștit”, ea este, de acum, așa cum se spune, “un râu fãrã întoarcere”.
Obsevația 3: Când vorbesc de ”bancã centralã”, mã refer la BCE, bãncile centrale naționale fiind doar o agenție naționalã fãrã prea mari prerogative. Dacã fãrã monedã nu existã o comunitate autonomã atunci nu existã comunitate autonomã fãrã o comunitate suveranã. Aceasta e posibil fãrã ieșirea din euro, sunt suficiente câteva modificãri ale Tratatelor europene (Decretul 1973 Giscard – Pompidou, Articolul 104 din Manstricht, Articolul 123 din Lisabona) pentru a pãstra intactã speranța de viitor și independența pentru ”Statele Europei Unite”.
BCE nu trebuie sã asigure doar stabilitatea prețurilor pentru țãrile din zonã, ar trebui sã aibã un cuvânt de spus în toatã economia țãrilor din Comunitate, nu doar asigurând capacitatea sa de a acorda împrumuturi ci și, mai ales, dotându-se cu o putere realã de creație monetarã.
De ce moneda creatã de o bancã centralã ar fi mai puțin bunã sau mai puțin sãnãtoasã decât moneda creatã de o bancã privatâ?! Dacã se acceptã împrumuturi fãcute ”din nimic” de cãtre bãncile private, de ce nu s-ar accepta și împrumuturi fãcute ”din nimic” de o bancã centralã?!
Dacã se acceptã împrumuturi care nu sunt garantate prin rezerve bancare, de ce nu s-ar accepta împrumuturi garantate prin rezervele Trezoreriei și bogãțiile națiunii, prin PIB-ul sãu? Garanția bãncilor ”prea mari ca sã cadã” ar valora mai mult decât cea a celui care le garanteazã, statul, care, prin definiție, nu poate da faliment?!
Și dacã se acceptã cã bãncile creeazã monedã pentru a finanța economia, de ce nu s-ar accepta ca statul, prin polul sãu bancar public, sã poatã crea monedã pentru a finanța economia, inclusiv cheltuielile sale de funcționare, care seversc economia direct sau indirect?!
Nimeni nu poate fabrica monedã, doar statul. Dacã creeazã el însuși moneda de care are nevoie, își va mãri mai puțin datoria, despre care se știe cã e colosalã. La limitã, ar putea-o șterge parțial pe motiv de ”datorii fictive”, provenite din împrumuturi de ”bani fictivi”!
De ce guvernele noastre ar prefera sã împrumute bani bãncilor private, cu dobândã, când, prin banca lor centralã, ar putea crea toți banii de care au nevoie, fãrã dobânzi și mult mai ieftin?
Statul ar avea motiv, în fine, sã evite sã plãteascã dobânzi: împrumutându-se pe sine și fãrã dobânzi, și-ar diminua deficitul de care se plânge pe bunã dreptate cã este abisal, fie și numai prin reducerea automatã a serviciului datoriei. La limitã, s-ar putea ordona un moratoriu pentru dobânzi, cãci e vorba de ”false dobânzi” percepute pentru ”false împrumuturi”!
Cine dorește sã susținã Euro, sã întãreascã BCE și sã aducã CE cãtre Statele Unite ale Europei nu poate ignora acest paradox al finanțelor internaționale, unde ”statele se îndatoreazã fațã de bãncile private pentru a împrumuta bãncile private, care odatã recapitalizate, reîmprumutã banii statelor”! (Cazul Greciei)