Uniunea Europeana si Statele Unite au anuntat ca, incepand cu 1 iunie 2012, produsele ecologice certificate in UE sau in SUA pot fi comercializate drept produse ecologice in oricare dintre aceste doua regiuni. In total, sectorul produselor ecologice din Statele Unite si din Uniunea Europeana valoreaza impreuna aproximativ 40 de miliarde de euro, cifra care se amplifica de la an la an.

Anterior, cultivatorii si companiile care doreau sa comercializeze produse de ambele parti ale Atlanticului trebuiau sa obtina certificate de conformitate tinand seama de doua standarde diferite, ceea ce presupunea dublarea taxelor, controalelor si demersurilor birocratice. Acest parteneriat elimina bariere importante, in special pentru producatorii mici si mijlocii din sectorul produselor ecologice. Toate produsele care indeplinesc conditiile parteneriatului pot fi comercializate si etichetate ca alimente, carne, cereale sau vinuri ecologice certificate, potrivit Reprezentantei CE la Bucuresti.

Scrisorile oficiale de instituire a parteneriatului au fost semnate la 15 februarie 2012 in Germania, la Nürnberg, de Dacian Ciolos, comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, de Kathleen Merrigan, secretar-adjunct in Ministerul Agriculturii din SUA.

"Acordul are o dubla valoare adaugata. Pe de o parte, agricultorii si producatorii de alimente ecologice vor avea acces mai usor, cu mai putina birocratie si mai putine costuri, la pietele din SUA si din UE, ceea ce va duce la consolidarea competitivitatii acestui sector. In plus, creste nivelul transparentei standardelor aplicabile produselor ecologice si gradul de incredere al consumatorilor, precum si capacitatea lor de a recunoaste alimentele si produsele noastre ecologice", a afirmat comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala Dacian Ciolos. "Acest parteneriat reprezinta un important pas inainte, care confera o noua dimensiune relatiilor de cooperare dintre UE si SUA in domeniul comertului cu produse agricole."

de I.B.